Momentul de cultură
Se împlinesc 91 de ani de la nașterea lui George Constantin, personalitate marcantă a teatrului și filmului românesc (video)
Astăzi, 3 mai, se împlinesc 91 de ani de la nașterea lui George Constantin, o personalitate marcantă a teatrului și filmului românesc, cel mai prolific actor al Teatrului Naţional Radiofonic, pentru care a înregistrat peste 500 de spectacole, un record încă neegalat.
Marele actor George Constantin s-a născut la 3 mai 1933, în Bucureşti, părinţii săi fiind Tănase, șofer la Fabrica de Țigarete, iar mama, Elena, casnică. A locuit, într-o casă „de serviciu”, din cartierul Regie al Bucureștiului, alături de părinţi şi de sora sa, Maria.
A urmat moartea timpurie a tatălui său, mutarea familiei în Cartierul Ghencea, apoi spaima bombardamentelor din aprilie 1944, foametea şi sărăcia acelor ani.
În anul 1943, George avusese prima întâlnire cu teatrul, la Teatrul „Muncă și Lumină” din cartierul Uranus, care avea să devină una dintre sălile Teatrului Armatei.
La vârsta de 15 ani, se înscrie la o școală profesională de pe lângă Întreprinderea de Construcții de Avioane (ICAR) din București, la specializarea „ajustaj”.
În anul 1949, profesoara Ella Butffy, de la fostul „Pension Elena Doamna”, a venit aici pentru a descoperi tinere talente pentru o trupă de teatru de amatori. George Constantin avea să impresioneze în rolul lui Tipătescu din „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale, iar acest debut avea să-l inspire pentru o viitoare carieră artistică.
În 1951 a dat examen la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC), secţia „Teatru”.
Printre membrii comisiei se aflau Aura Buzescu, N. Băltăţeanu, Gh. Storin, Ion Finteşteanu, Mihai Popescu, Marcel Breslaşu. A recitat poezia „Albatrosul” de Maxim Gorki. A fost respins, dar nu s-a descurajat. A dat din nou concurs, la secţia „Cinematografie”, unde a reuşit. Peste un an a trecut din nou prin faţa membrilor comisiei de la secţia „Teatru”, unde a recitat poezia „Cetatea Neamţului”, de George Coşbuc şi a fost admis.
Întrucât nu îşi satisfăcuse serviciul militar, a început să joace la Teatrul Armatei. Pe scena Armatei a debutat cu un rol mic în „Mama şi copiii ei”, de Afinoghenov. A urmat rolul profesorului Higgins din „Pygmalion”. A găsit acolo o echipă alcătuită din actori ca George Vraca, Nineta Gusti, Costache Ramadan. A jucat în spectacole regizate de Ion Şahighian, Sanda Manu, Lucian Pintilie, Liviu Ciulei.
George Constantin a fost o prezenţă permanentă în spectacolele Teatrului Naţional Radiofonic, pentru care a înregistrat peste 500 de spectacole, un record încă neegalat. Primele creaţii radiofonice semnate George Constantin au fost realizate, sub bagheta fostului său coleg de institut, regizorul Dan Puican, care i-a oferit o vastă paletă de roluri, de la Shakespeare la Schiller, de la Beaumarchais la Hemingway, până la impresionanta integrală Cehov, realizată în anii ‘80, în care George Constantin a fost o prezenţă impresionantă.
Din bogata lui filmografie amintim: „Reconstituirea” (1968), „Răpirea fecioarelor” (1968), „Ultimul cartuş” (1973), „Iancu Jianul, zapciul” (1980), „Burebista” (1980), „Bietul Ioanide”, (1980), „Ştefan Luchian” (1981), „Înghiţitorul de săbii” (1981), „Saltimbancii” (1981), „Duelul” (1981), „Iancu Jianu, haiducul” (1981), „Cuibul de viespi” (1987), „Cel mai iubit dintre pământeni” (1993).
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
Merele actor a murit în 26 aprilie 1994, la București, lăsând un gol imens în universul teatral românesc.
În memoria sa, există în prezent Festivalul Internaţional de Teatru pentru elevi „George Constantin” şi Sala Studio – „George Constantin” la Teatrul Nottara.
În anul 1999, sub îngrijirea lui Mihai Constantin, a apărut la Editura Casa Radio CD-ul „George Constantin – Magistre fără seamăn, slavă…” , care cuprinde 10 fragmente din spectacole radiofonice: „Ghepardul” după G. Tomasi di Lampedusa, „Paracliserul” de Marin Sorescu, „Bătrâna actriță în rolul soției lui Dostoievski” de Eduard Radzinki, „Unchiul Vanea” de A. P. Cehov, „Doctor fără voie” de Molière, „Echilibru fragil” de Edward Albee, „Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă” de Horia Lovinescu, „Henric al IV-lea” și „Furtuna” de William Shakespeare.
La 19 mai 2004, Studioul Teatrului Național Radiofonic „T2” din sediul central al Radio România, a primit numele „George Constantin”.
La 3 mai 2009, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic a prezentat premiera spectacolului radiofonic „George Constantin – un artist pentru eternitate…”, după un scenariu radiofonic de Simona Vasiliu. Amintirile despre George Constantin au fost evocate de: Mihai Constantin, Irina Petrescu, Dana Dogaru, Radu Beligan, Ion Besoiu, Horaţiu Mălăele, George Marcu, Lucian Pintilie, Sorana Coroamă Stanca, Liviu Ciulei, Horia Lovinescu, Ştefan Iordache, Florian Pittiş şi Vlad Mugur.
În anul 2016, de Ziua Mondială a Teatrului, George Constantin a primit postum o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului şi Placheta Oraşului Bucureşti, în semn de recunoaştere şi preţuire pentru întreaga sa activitate în domeniul teatrului şi filmului. La ceremonie a participat actorul Mihai Constantin, fiul lui George Constantin.
Sursa: www.radioromania.ro
Sursa foto: WOWBiz
Momentul de cultură
Credința este puntea între om și Dumnezeu, temelia virtuților și izvorul nădejdii (foto)
Fiecare zi din viața noastră este împletită cu har, milă și îndurare de la Dumnezeu.
Să trăim fiecare clipă pentru că este prețioasă și să ne hrănim sufletul în liniștea și pacea Lui Hristos!
Frumusețea vieții nu stă în ceea ce păstrăm, ci în ceea ce dăruim, în dragostea pe care o împărtășim, în bunătatea pe care o lăsăm în urmă în viețile pe care le atingem pe drum. Cu fiecare gest venit din inimă, sufletul nostru se încarcă de frumusețe. Dumnezeu lucrează adesea prin gesturi simple ale oamenilor care aleg să iubească în tăcere. O inimă care știe să mulțumească pentru puțin va simți întotdeauna că are destul.
Fiecare om adună în timpul vieții tot ce trebuie pentru veșnicie, fiindcă viața-i ca și o floare ce înflorește și se trece, rămânând în urmă-i parfumul…Doamne mai dă-ne timp să ne schimbăm, dă-ne timp să plângeam și să ne îndreptăm greșelile, dă-ne timp să ne ridicăm spre cele bune, Doamne, dă-ne putere ca în fiecare zi de mâine, când deschidem ochii și vedem lumina zămislită de Tine.
Tot timpul nostru pe pământ se măsoară în dragoste! Viața aceasta pământească să o trăim cu credință, dragoste și nădejdea că vom câștiga viața cea veșnică, prin mântuirea sufletului.


Sursa: facebook/Mănăstirea Vorona
Momentul de cultură
Ziua Imnului Național, o sărbătoare dedicată unuia dintre cele patru simboluri fundamentale ale statului român
În fiecare an, la data de 29 iulie, România marchează Ziua Imnului Național, o sărbătoare dedicată unuia dintre cele patru simboluri fundamentale ale statului român, alături de drapel, stemă și sigiliu. Această zi comemorează momentul din 1848 când cântecul revoluționar „Deșteaptă-te, române!” a fost interpretat public pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în timpul Revoluției de la 1848. Evenimentul este considerat un moment de referință în istoria imnului, motiv pentru care data de 29 iulie a fost aleasă, prin lege, ca zi oficială de celebrare.
Versurile imnului au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu, fiind publicate inițial sub titlul „Un răsunet”. Melodia este atribuită, în mod tradițional, lui Anton Pann, deși specialiștii consideră că aceasta provine dintr-o melodie religioasă sau populară pe care Anton Pann a armonizat-o și a făcut-o cunoscută. Îmbinarea dintre versurile patriotice și melodia solemnă a transformat cântecul într-un simbol al luptei pentru libertate și al trezirii conștiinței naționale.
De-a lungul istoriei, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat în numeroase momente decisive pentru poporul român. A fost prezent în timpul Revoluției de la 1848, a fost interpretat în timpul Războiului de Independență și a însoțit românii în perioadele de rezistență și afirmare națională. După instaurarea regimului comunist, cântecul a fost interzis, deoarece mesajul său era considerat incompatibil cu ideologia oficială. Cu toate acestea, el a continuat să fie păstrat în memoria colectivă și să fie interpretat în cercuri restrânse sau în comunitățile românești din afara țării.
În timpul Revoluției Române din decembrie 1989, „Deșteaptă-te, române!” a răsunat din nou pe străzile orașelor, devenind unul dintre simbolurile luptei împotriva dictaturii. Forța mesajului său și legătura profundă cu dorința de libertate au făcut ca, după căderea regimului comunist, cântecul să fie ales drept imn național al României. Prin Decretul-Lege nr. 40 din 24 ianuarie 1990, „Deșteaptă-te, române!” a devenit oficial imnul național, statut consacrat ulterior și prin Constituția României.
Versurile imnului transmit un mesaj puternic despre demnitate, unitate, curaj și responsabilitate față de destinul națiunii. Ele îndeamnă la solidaritate și la apărarea valorilor fundamentale ale poporului român, motiv pentru care imnul este interpretat în cadrul celor mai importante ceremonii oficiale, la manifestările militare, în instituțiile publice și la competițiile sportive internaționale în care România este reprezentată.
Ziua Imnului Național este marcată anual prin ceremonii organizate în întreaga țară. În multe orașe au loc festivități militare și religioase, concerte ale fanfarelor militare, ceremonii de arborare a drapelului și interpretări solemne ale imnului. Instituțiile publice, autoritățile locale și unitățile militare organizează evenimente prin care este evidențiată importanța acestui simbol național și rolul său în istoria României.
Imnul național nu este doar o piesă muzicală oficială, ci o expresie a identității și continuității statului român. El reflectă momentele de cumpănă și de speranță prin care a trecut națiunea și amintește generațiilor actuale de valorile care au stat la baza formării României moderne. Tocmai de aceea, Ziua Imnului Național reprezintă nu doar comemorarea unui cântec istoric, ci și un prilej de a celebra libertatea, unitatea și respectul față de simbolurile care definesc statul român.
Sursa foto: Desteptarea
Momentul de cultură
Mihai Eminescu: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră.”
Citatul lui Mihai Eminescu – „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră” – spune mai mult decât pare la prima vedere. Nu este doar o afirmație despre gramatică sau vocabular, ci despre identitate, cultură și conștiință colectivă.
Limba nu este un simplu instrument pe care îl folosim după bunul plac. Ea ne formează gândirea, ne modelează ideile și ne influențează felul în care vedem lumea. Gândim în cuvintele pe care le știm. Simțim prin expresiile pe care le-am învățat. În acest sens, limba ne conduce mai mult decât o conducem noi pe ea.
Fiecare generație moștenește limba ca pe o avere. Nu o creează de la zero, ci o primește cu istoria, valorile și rănile ei. Cuvintele poarta în ele tradiții, mentalități și moduri de a înțelege viața. De aceea, atunci când alterăm limba sau o tratăm cu superficialitate, afectăm mai mult decât comunicarea – afectam rădăcina identității noastre.
Eminescu vedea limba română ca pe un organism viu, care trebuie respectat și cultivat. Nu suntem stăpânii ei pentru că ea există dincolo de noi și va continua și după noi. Noi suntem trecători, dar limba rămâne.
Citatul este și o lecție de smerenie. Ne amintește că aparținem unei culturi și unei istorii mai mari decât noi. Limba ne ține uniți, ne definește și ne depășește. Iar dacă vrem să ne înțelegem pe noi înșine, trebuie mai întâi să înțelegem limba în care gândim.
Sursa: facebook/Viața-i un dar
Sursa foto: curatorial.ro




