ȘTIRI DIN:
Data: 19/09/2026

Momentul de cultură

Începe Postul Paştelui! Timp de 7 săptămâni, credincioșii se pregătesc pentru sărbătoarea Învierii Domnului

Publicat

pe

În 2026, Postul Paștelui, cunoscut și ca Postul Mare, va începe luni, 23 februarie. Această perioadă reprezintă cel mai lung și mai riguros post din calendarul creștin ortodox, pregătind credincioșii pentru sărbătoarea Învierii Domnului, care în 2026 cade pe 12 aprilie.

Postul Mare este rânduit pentru curăţirea sufletului prin rugăciune, milostenie, împăcare cu cei cărora le-am greșit şi împărtăşirea cu Sfintele Taine.

Potrivit tradiției creștine, postul a fost prescris de Dumnezeu din Vechiul Testament prin poruncile transmise iudeilor cu ajutorul lui Moise.

Sfinţii Părinţi au rânduit ca, în perioada Postului Mare, să se săvârşească în mod obișnuit Sfânta Liturghie doar în zilele de sâmbătă şi duminică, în celelalte zile împărtășirea credincioșilor făcându-se seara după vecernie, în cadrul Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite, arată radioromania.ro

Postul Paștelui, cel mai dificil post din an

Postul Paștelui, sau Postul Mare, este privit de mulți credincioși drept cel mai riguros și solicitant post din calendarul bisericesc. Cu o durată de aproximativ 7 săptămâni (40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor), acest post este mai lung decât celelalte posturi anuale – Postul Crăciunului, Postul Adormirii Maicii Domnului, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

În această perioadă, se recomandă evitarea produselor de origine animală – carne, ouă și lactate – iar în anumite tradiții se renunță și la ulei sau vin, mai ales în primele zile sau în anumite săptămâni. Această abstinență este menită să disciplineze dorințele și să concentreze atenția asupra rugăciunii, introspecției și apropierii de Dumnezeu, arată stirileprotv.ro

Dincolo de partea alimentară, Postul Paștelui are o puternică dimensiune duhovnicească. Amintind de postul de 40 de zile al lui Iisus Hristos în pustiu, credincioșii sunt încurajați să participe mai des la slujbe, să se spovedească și să facă fapte de milostenie. Scopul final este transformarea sufletească, prin renunțarea la materiale și cultivarea valorilor esențiale: dragoste, smerenie și iertare.

Când începe Postul Paștelui 2026

În 2026, Postul Paștelui, cunoscut și ca Postul Mare, va începe luni, 23 februarie.

Prima zi a Postului Mare, cunoscută ca Lunea Curată, marchează începutul unui timp de pocăință, rugăciune și reflecție spirituală. În săptămânile care urmează, Postul Mare include sărbători importante precum Buna Vestire și Floriile, fiecare având propriile tradiții și reguli alimentare.

Prin respectarea acestor practici, credincioșii se pregătesc atât spiritual, cât și fizic pentru Paștele ortodox.

Cât durează Postul Paștelui

Postul Paștelui durează șapte săptămâni, adică 40 de zile de post propriu-zis, fără a socoti duminicile, care sunt considerate zile de sărbătoare în cadrul postului.

În această perioadă, creștinii ortodocși respectă reguli stricte de abstinență: evită consumul de carne, lactate, ouă și alte produse de origine animală, iar peștele este permis doar în anumite zile cu dezlegare.

Când e dezlegare la pește în Postul Paștelui

Deși Postul Mare este strict, Biserica Ortodoxă stabilește zile cu dezlegare la pește, când credincioșii pot consuma pește, ulei și vin. Acestea sunt 25 martie, când e Buna Vestire și 5 aprilie, când sunt Floriile.

Buna Vestire sărbătorește momentul în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că va naște pe Fiul lui Dumnezeu, iar Duminica Floriilor marchează intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, cu o săptămână înainte de Patimi.

Lunea Curată, prima zi a Postului Paștelui și tradițiile populare

Lunea Curată, cunoscută și sub numele de Spolocania, marchează începutul Postului Mare, cea mai importantă perioadă de pregătire spirituală înainte de Paști. În această zi, tradiția populară recomandă curățenia completă a gospodăriei și separarea ustensilelor folosite în timpul perioadei „de dulce”, pentru a marca tranziția către post.

În unele zone, ziua este denumită și Lunea Păstorilor, mai ales în regiunile de deal și munte, unde ocupația principală era păstoritul, mai arată stirileprotv.ro

Sursa foto: Buna ziua Brasov

Momentul de cultură

Credința este puntea între om și Dumnezeu, temelia virtuților și izvorul nădejdii (foto)

Publicat

pe

Fiecare zi din viața noastră este împletită cu har, milă și îndurare de la Dumnezeu.

Să trăim fiecare clipă pentru că este prețioasă și să ne hrănim sufletul în liniștea și pacea Lui Hristos!

Frumusețea vieții nu stă în ceea ce păstrăm, ci în ceea ce dăruim, în dragostea pe care o împărtășim, în bunătatea pe care o lăsăm în urmă în viețile pe care le atingem pe drum. Cu fiecare gest venit din inimă, sufletul nostru se încarcă de frumusețe. Dumnezeu lucrează adesea prin gesturi simple ale oamenilor care aleg să iubească în tăcere. O inimă care știe să mulțumească pentru puțin va simți întotdeauna că are destul.

Fiecare om adună în timpul vieții tot ce trebuie pentru veșnicie, fiindcă viața-i  ca și o floare ce înflorește și se trece, rămânând în urmă-i parfumul…Doamne mai dă-ne timp să ne schimbăm, dă-ne timp să plângeam și să ne îndreptăm greșelile, dă-ne  timp să ne ridicăm spre cele bune, Doamne, dă-ne putere ca în fiecare zi de mâine, când deschidem ochii și vedem lumina zămislită de Tine.

Tot timpul nostru pe pământ se măsoară în dragoste! Viața aceasta pământească să o trăim cu credință, dragoste și nădejdea că vom câștiga viața cea veșnică, prin mântuirea sufletului.

 

Sursa: facebook/Mănăstirea Vorona

Citeste mai mult ...

Momentul de cultură

Ziua Imnului Național, o sărbătoare dedicată unuia dintre cele patru simboluri fundamentale ale statului român

Publicat

pe

În fiecare an, la data de 29 iulie, România marchează Ziua Imnului Național, o sărbătoare dedicată unuia dintre cele patru simboluri fundamentale ale statului român, alături de drapel, stemă și sigiliu. Această zi comemorează momentul din 1848 când cântecul revoluționar „Deșteaptă-te, române!” a fost interpretat public pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în timpul Revoluției de la 1848. Evenimentul este considerat un moment de referință în istoria imnului, motiv pentru care data de 29 iulie a fost aleasă, prin lege, ca zi oficială de celebrare.

Versurile imnului au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu, fiind publicate inițial sub titlul „Un răsunet”. Melodia este atribuită, în mod tradițional, lui Anton Pann, deși specialiștii consideră că aceasta provine dintr-o melodie religioasă sau populară pe care Anton Pann a armonizat-o și a făcut-o cunoscută. Îmbinarea dintre versurile patriotice și melodia solemnă a transformat cântecul într-un simbol al luptei pentru libertate și al trezirii conștiinței naționale.

De-a lungul istoriei, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat în numeroase momente decisive pentru poporul român. A fost prezent în timpul Revoluției de la 1848, a fost interpretat în timpul Războiului de Independență și a însoțit românii în perioadele de rezistență și afirmare națională. După instaurarea regimului comunist, cântecul a fost interzis, deoarece mesajul său era considerat incompatibil cu ideologia oficială. Cu toate acestea, el a continuat să fie păstrat în memoria colectivă și să fie interpretat în cercuri restrânse sau în comunitățile românești din afara țării.

În timpul Revoluției Române din decembrie 1989, „Deșteaptă-te, române!” a răsunat din nou pe străzile orașelor, devenind unul dintre simbolurile luptei împotriva dictaturii. Forța mesajului său și legătura profundă cu dorința de libertate au făcut ca, după căderea regimului comunist, cântecul să fie ales drept imn național al României. Prin Decretul-Lege nr. 40 din 24 ianuarie 1990, „Deșteaptă-te, române!” a devenit oficial imnul național, statut consacrat ulterior și prin Constituția României.

Versurile imnului transmit un mesaj puternic despre demnitate, unitate, curaj și responsabilitate față de destinul națiunii. Ele îndeamnă la solidaritate și la apărarea valorilor fundamentale ale poporului român, motiv pentru care imnul este interpretat în cadrul celor mai importante ceremonii oficiale, la manifestările militare, în instituțiile publice și la competițiile sportive internaționale în care România este reprezentată.

Ziua Imnului Național este marcată anual prin ceremonii organizate în întreaga țară. În multe orașe au loc festivități militare și religioase, concerte ale fanfarelor militare, ceremonii de arborare a drapelului și interpretări solemne ale imnului. Instituțiile publice, autoritățile locale și unitățile militare organizează evenimente prin care este evidențiată importanța acestui simbol național și rolul său în istoria României.

Imnul național nu este doar o piesă muzicală oficială, ci o expresie a identității și continuității statului român. El reflectă momentele de cumpănă și de speranță prin care a trecut națiunea și amintește generațiilor actuale de valorile care au stat la baza formării României moderne. Tocmai de aceea, Ziua Imnului Național reprezintă nu doar comemorarea unui cântec istoric, ci și un prilej de a celebra libertatea, unitatea și respectul față de simbolurile care definesc statul român.

Sursa foto: Desteptarea

Citeste mai mult ...

Momentul de cultură

Mihai Eminescu: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră.”

Publicat

pe

Citatul lui Mihai Eminescu – „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră” – spune mai mult decât pare la prima vedere. Nu este doar o afirmație despre gramatică sau vocabular, ci despre identitate, cultură și conștiință colectivă.

Limba nu este un simplu instrument pe care îl folosim după bunul plac. Ea ne formează gândirea, ne modelează ideile și ne influențează felul în care vedem lumea. Gândim în cuvintele pe care le știm. Simțim prin expresiile pe care le-am învățat. În acest sens, limba ne conduce mai mult decât o conducem noi pe ea.

Fiecare generație moștenește limba ca pe o avere. Nu o creează de la zero, ci o primește cu istoria, valorile și rănile ei. Cuvintele poarta în ele tradiții, mentalități și moduri de a înțelege viața. De aceea, atunci când alterăm limba sau o tratăm cu superficialitate, afectăm mai mult decât comunicarea – afectam rădăcina identității noastre.

Eminescu vedea limba română ca pe un organism viu, care trebuie respectat și cultivat. Nu suntem stăpânii ei pentru că ea există dincolo de noi și va continua și după noi. Noi suntem trecători, dar limba rămâne.

Citatul este și o lecție de smerenie. Ne amintește că aparținem unei culturi și unei istorii mai mari decât noi. Limba ne ține uniți, ne definește și ne depășește. Iar dacă vrem să ne înțelegem pe noi înșine, trebuie mai întâi să înțelegem limba în care gândim.

Sursa: facebook/Viața-i un dar

Sursa foto: curatorial.ro

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate5 zile in urma

Înălţarea Sfintei Cruci (Post)

Înălţarea Sfintei Cruci este sărbătoarea ce ne aminteşte de momentul din secolul IV, de la Ierusalim, când Sfântul Ierarh Macarie...

Actualitateo lună in urma

Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi  au emis ordin de...

Politicăo lună in urma

PSD nu susţine demersul AUR de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a lansat o platformă online care prezintă stadiul demersului de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan,...

Actualitateo lună in urma

Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de...

Stiri nationaleo lună in urma

Litoralul românesc, o destinație sigură, susține șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

După o lună de controale, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au ajuns la concluzia că serviciile sunt mai bune...

Actualitateo lună in urma

Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)

Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate2 luni in urma

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu...

Administrație3 luni in urma

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru...

Actualitate3 luni in urma

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor...

Actualitate3 luni in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitate4 luni in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Botoșani5 luni in urma

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la Botoșani prin rugăciune și Liturghie arhierească (foto)

Sute de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie săvârșită la biserica...

Actualitate6 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate