ȘTIRI DIN:
Data: 11/07/2026

Botoșani

Astăzi celebrăm cultura română și una dintre figurile sale fundamentale – Mihai Eminescu, la 176 de ani de la naștere

Publicat

pe

Aleasă ca Zi a Culturii Naționale, data de 15 ianuarie reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu, care s-a născut în această zi în anul 1850 la Botoșani, în Moldova, copilăria petrecând-o la Ipotești, în casa părintească, într-o totală libertate de mișcare și în contact direct cu natura pe care o va evoca cu nostalgie în poeziile viitoare.

Considerat de cititori și de critica literară drept cea mai importantă personalitate a literaturii române, Mihai Eminescu a fost deosebit de receptiv la romantismul european al secolului al XIX-lea, asimilându-și creația prin capodopere literare în care se observă pasiunea pentru istoria națională, pentru lupta poporului român pentru libertate și pentru păstrarea identității naționale.

Mihai Eminescu a evocat în scrierile sale faptele strălucite ale înaintașilor noștri, descriind momente și personalități marcante ale istoriei naționale și oferind în același timp contemporanilor exemple reale de patriotism, reflectat cel mai bine în următoarea cugetare: „Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci este mai ales iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de țară”.

Astfel, la data de 15 ianuarie 1850, la Botoșani a venit pe lume Mihai, cel de-al șaptelea copil, din cei 11, ai căminarului Gheorghe și ai Ralucăi Eminovici.

Viitorul mare poet  își va petrece copilăria la Ipoteşti în casa părintească, iar după ce urmează şcoala normală de la Cernăuţi, face două clase de gimnaziu și este angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani, lucrând mai întâi ca și copist la tribunal şi primărie, iar din anul 1865 preluând postul de custode al bibliotecii profesorului său, Aron Pumnul, de la Liceul German din Cernăuți. După moartea acestuia, pleacă în Transilvania, la Blaj și Sibiu, unde își va continua studiile liceale, apoi ajunge la București, urmând trupele de teatru Tardini și Vlădicescu.

Devine apoi copist și sufleur în trupele lui Iorgu Caragiale și Mihail Pascaly, participând la turnee în întreaga țară, după care ajunge la Teatrul Național din București, unde  va fi angajat ca sufleur.

În toamna anului 1869 pleacă la Viena, unde până în 1872  va participa la cursurile Facultății de Filosofie, neavând însă dreptul să se prezinte la examene din cauza studiilor incomplete. Tot la Viena audiază și cursuri de filosofie, drept, economie politică, filologie și științe și va parte din societatea literară „România jună” și îl cunoaște pe Ioan Slavici, pe atunci student la Drept, cu care leagă o profundă prietenie.

Primele încercări de poezie ale lui Mihai Eminescu datează din ianuarie 1866, când a debutat cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, pe care o închină memoriei profesorului său. Începe apoi colaborarea la revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, debutul în poezie fiind în nr. 6/1866 al revistei, când directorul acesteia îi va publica prima poezie, „De-aș avea”, poezie semnată pentru întâia oară Mihai Eminescu, numele fiind schimbat la sugestia lui Iosif Vulcan. Această primă poezie a fost urmată de multe altele, dintre care amintim: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, „Pe lângă plopii fără soț”, „O călărire în zori” și altele.

După apropierea de societatea literară „Junimea”, creațiile sale sunt primite cu mare entuziasm, iar din 1870 începe să colaboreze la revista ieșeană „Convorbiri literare”, unde publică mai întâi poezia „Venere și Madonă”, apoi poemul „Epigonii” și povestea „Făt Frumos din lacrimă”.

Stabilit la Iași, va frecventa ședințele junimiștilor, unde își citește în mod constant lucrările. Profunzimea și expresia artistică a liricii eminesciene sunt remarcate de criticul Titu Maiorescu, mentorul spiritual al „Junimii”, care se va servi de creația noului poet pentru a argumenta definirea „direcției noi” în literatura românească, după perioada pașoptistă. Între 1872 şi 1874 este student la Berlin, societatea  „Junimea”  acordându-i o bursă de studii cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene și se întoarce în ţară.

Între anii  1874-1877 va ocupa postul de director al Bibliotecii Centrale, apoi profesor suplinitor la Institutul Academic și revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, perioadă în care îl va cunoaște pe Ion Creangă, cu care va lega o mare prietenie.

Continuă colaborarea la alte importante reviste și va ajunge la București, unde devine, la sfârșitul lui octombrie 1877, redactor la ziarul „Timpul”. Aici va lucra timp de aproape șapte ani, alături de Ioan Slavici și de Ion Luca Caragiale, cu care avea să alcătuiască un trio critic de temut în presa de atunci, prin articolele de atitudine și de analiză.

În 1880 devine redactor-șef al ziarului „Timpul”, în paginile căruia va publica numeroase articole referitoare la problemele vieții din perioada respectivă. Din această perioadă datează și marile sale creații precum „Scrisorile”, „Luceafărul”, „Împărat și proletar”, „Sara pe deal’’, „O, rămâi”, „Revedere” și multe altele.

Ca o recunoaștere a activității sale publicistice, în 1883 a fost ales membru al Societății Presei Române condusă de Bogdan Petriceicu Hașdeu și tot în acel an va apărea în „Almanahul Societății România Jună” din Viena, poemul „Luceafărul”, reprodus apoi și în paginile „Convorbirilor literare”.

Mihai Eminescu a murit la data de 15 iunie 1889 și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu din București, la umbra unui tei, acest loc devenind repede un loc de pelerinaj pentru românii care îl prețuiesc pe „cel mai mare poet al literaturii române”.

Sursa: Lecția de istorie

Actualitate

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

Publicat

pe

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.

De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.

Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.

  • Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.

În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.

  • Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:

https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf

Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Publicat

pe

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.

Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.

Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma

Citeste mai mult ...

Actualitate

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Publicat

pe

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un eveniment care aduce împreună sportul, cultura și comunitatea în inima orașului!

Organizat de Clubul Sportiv Nord, în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoșani și cu sprijinul partenerilor instituționali și privați, Maratonul Nordului Botoșani a devenit într-un timp scurt unul dintre cele mai importante evenimente sportive din regiune. La ediția din acest an s-au înscris peste 700 de participanți din județul Botoșani, din întreaga regiune a Moldovei și din alte zone ale țării.

Competiția este destinată tuturor categoriilor de participanți, de la copii și începători până la alergători experimentați. Ediția din 2026 aduce și o premieră pentru municipiul Botoșani și pentru regiunea Moldovei: cursa de maraton pe distanța de 42 de kilometri, care completează probele de Cros Popular 5 km, Cros 10,5 km și Semimaraton.

Duminică, 14 iunie, centrul municipiului va deveni scena principală a competiției, odată cu desfășurarea tuturor curselor pentru adulți.

Traseul a fost conceput pentru a pune în valoare principalele repere ale municipiului și va traversa zone reprezentative precum Piața Revoluției, Pietonalul Unirii, Bulevardul Mihai Eminescu, Stadionul Municipal, Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă”, Parcul „Mihai Eminescu”, Strada Nicolae Iorga, Strada Cuza Vodă, Calea Națională și Centrul Istoric.

Primăria Municipiului Botoșani susține organizarea unor astfel de competiții care contribuie la promovarea unui stil de viață sănătos, încurajează practicarea sportului și consolidează imaginea orașului ca destinație pentru evenimente de amploare.

„Maratonul Nordului Botoșani este mai mult decât o competiție sportivă. Este un eveniment care aduce comunitatea împreună, promovează un stil de viață sănătos și contribuie la dezvoltarea imaginii unui oraș modern, activ și deschis către evenimente de amploare. Mă bucur că tot mai mulți botoșăneni aleg să participe de la un an la altul și îi încurajez pe cât mai mulți să ni se alăture, fie la start, fie în rolul de susținători.

Astfel de evenimente arată că Botoșaniul are capacitatea de a găzdui competiții importante și de a atrage oameni din întreaga regiune, generând beneficii pentru oraș și pentru comunitate. Știu că restricțiile temporare de trafic pot crea un anumit disconfort, însă acestea sunt necesare pentru siguranța participanților și vor fi de scurtă durată. Vă mulțumesc pentru înțelegere și vă invit să transformăm împreună acest weekend într-o sărbătoare a sportului, a comunității și a Botoșaniului”, a declarat primarul municipiului Botoșani.

Pentru desfășurarea competiției în condiții de siguranță, vor fi instituite restricții temporare de circulație pe traseul de concurs. Primăria Municipiului Botoșani le mulțumește cetățenilor pentru înțelegere și îi invită să susțină participanții de pe marginea traseului, contribuind astfel la atmosfera unui eveniment care promovează energia, sănătatea și spiritul comunitar.

Maratonul Nordului Botoșani face parte din seria competițiilor Maratonul Nordului și reprezintă o oportunitate de a demonstra că municipiul Botoșani poate găzdui evenimente sportive de nivel înalt, cu impact pozitiv asupra comunității și asupra imaginii orașului.

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitateo săptămână in urma

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru...

Actualitateo săptămână in urma

Persoane transportate la spital în urma unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare, în urmă cu...

Actualitateo săptămână in urma

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor...

Actualitateo săptămână in urma

Cupa Mondială 2026: Germania a fost eliminată surprinzător de Paraguay, în timp ce Maroc a reușit să elimine Olanda

Surprize mari în meciurile din şaisprezecimile de finală de la Cupa Mondială 2026. Germania a fost eliminată în mod surprinzător...

Actualitate2 săptămâni in urma

Calendar ortodox: Sărbătoarea Soborului Sfinţilor 12 Apostoli

Din Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române aflăm despre viaţa şi activitatea misionară a ucenicilor Domnului că Apostolul Petru a...

Actualitate2 săptămâni in urma

Amendament PSD în Parlament pentru prelungirea plafonării prețului la motorină

Parlamentarii PSD au depus în legislativ un amendament care prevede prelungirea cu trei luni a perioadei de plafonare a prețului...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate4 săptămâni in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitateo lună in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Actualitate4 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Actualitate4 luni in urma

Zâmbete și flori dăruite de pompierii botoșăneni, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii (foto)

Printre misiunile de salvare și intervențiile de zi cu zi, salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului...

Actualitate4 luni in urma

Doamnele și domnișoarele întâlnite în trafic, „amendate” cu flori de polițiști cu ocazia Zilei Femeii (foto)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au oferit flori doamnelor și...

Administrație5 luni in urma

Parcuri din municipiul Botoșani, complet reabilitate și modernizate cu sprijinul finanțărilor europene (foto)

Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bălți din Republica Moldova, implementează două proiecte cu finanțare europeană prin Programul...

Actualitate6 luni in urma

Nu scăpăm de valul de frig! Codul Galben de ger pentru județul Botoșani a fost prelungit

Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ger pentru județul Botoșani, până miercuri dimineață la ora 10.00....

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate