Momentul de cultură
Botoșaniul înseamnă cultură și istorie (video)
În perioada secolelor XIV – XVIII pe teritoriul actualului județ existau ținuturile Dorohoi și Hârlău.
Ținutul Hârlăului este atestat documentar într-un act dat de Iuga Ologul undeva între 2 iulie 1398 și 28 noiembrie 1399, în acest document este numit boierul „Bârlea de la Hârlău”,unul dintre membrii sfatului domnesc, iar Ținutul Dorohoi a fost menționat pentru prima dată la 6 octombrie 1407 într-un act în care, la Liov, boierii Țării Moldovei reînnoiesc jurământul către regele polonez, Vladislav Iagello, iar printre aceștia este menționat „Mihail de la Dorohoiu”.
Ținutul Botoșaniului a fost atestat documentar într-o listă de încasări ale goștinei (darea de porci) în 1757. Acesta a apărut ca urmare a decăderii târgului Hârlăului și a creșterii importanței Botoșaniului și a încorporat mare parte din teritoriile fostului ținut al Hârlăului. Pierderile teritoriale suferite de Moldova în 1775 și în 1812 duc la noi modificări ale limitelor ținutului.
În 1834 apar pentru prima dată județele ca formă de organizare administrativă în Moldova, iar în urma acestei reforme rezultă județele Botoșani și Dorohoi. În 1938 ca urmare a reformei administrative județul Dorohoi va deveni parte a Ținutului Suceava, iar Botoșaniul va deveni parte a Ținutului Prut.
La organizarea administrativă în ținuturi se va renunța în 1944, iar începând cu 1950 se vor desființa județele Botoșani și Dorohoi acestea vor fi înlocuite de Regiunea Botoșani. Această regiune va supraviețui o scurtă perioadă de timp deoarece în 1952 a intrat în componența Regiunii Iași, iar în 1956 a fost transferată Regiunii Suceava.
Județul Botoșani în forma actuală a fost înființat în 1968 prin Legea nr. 2/1968 ce stabilește reședința în municipiul Botoșani. La acea dată se organizează 66 de comune, 3 orașe (Darabani, Dorohoi și Săveni) și un municipiu.
Sursa foto: PLANIADA
Momentul de cultură
Accidentul aviatic în care a fost implicată delegația României la Moscova, produs într-o zi de 4 noiembrie
În dimineața zilei de 4 noiembrie 1957, o delegație română de partid și de stat s-a îmbarcat pe aeroportul Băneasa într-un avion cu destinația Moscova.
În România anului 1957, regimul comunist părea mai solid ca niciodată.
Pe plan intern, țara era sub mâna fermă a liderului Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar politica externă a țării era încă ghidată după direcțiile trasate la Moscova. De fapt, pentru Uniunea Sovietică anul 1957 era chiar prilejul unei mari sărbători deoarece în acea toamnă se aniversau 40 de ani de la Marea Revoluție Sovietică din octombrie 1917.
De la această aniversare nu puteau să lipsească, evident, nici comuniștii români fapt pentru care în dimineața zilei de 4 noiembrie 1957 o delegație română de partid și de stat s-a îmbarcat pe aeroportul Băneasa într-un avion cu destinația Moscova. Avionul era un model rusesc Iliușin-14, iar echipajul de zbor era și el sovietic.
Cât privește delegația, ea era alcătuită din membri de frunte ai partidului, printre care Alexandru Moghioroș, Leonte Răutu, Grigore Preoteasa sau Ștefan Voitec. Unul dintre cei mai tineri pasageri aflați la bord era Nicolae Ceaușescu, în acel moment membru al Biroului Politic al Comitetului Central. Conducătorul delegației era Chivu Stoica pe atunci prim-ministru al României.
De fapt, liderul Gheorghe Gheorghiu-Dej ar fi trebuit să conducă acea delegație, dar el a absentat sub pretextul (poate real) al unei gripe care l-a forțat să rămână la București. Așa că delegația României a plecat spre Moscova fără Gheorghiu-Dej, deși anumite întâmplări parcă au anunțat de la bun început că acea deplasare va fi una cu ghinion.
Astfel, după plecarea de la București și o escală la Kiev, avionul a decolat spre capitala Uniunii Sovietice, dar la scurt timp a fost întors din drum, pentru că aeroportul de destinație a anunțat o proastă vizibilitate deasupra Moscovei. După câteva ore de așteptare, avionul a decolat din nou și a ajuns deasupra capitalei Uniunii Sovietice și drama a avut loc la aterizarea pe aeroportul moscovit Vnukovo.
Aici, în lumina serii, avionul a ratat pista de aterizare și s-a prăbușit într-o pădure aflată în apropiere. În accident au murit trei dintre piloții sovietici ai avionului dar și liderul comunist român Grigore Preoteasa. Ca o ironie a sorții, ultimele cuvinte ale acestuia au fost o încercare de glumă, astfel că la primele smucituri ale avionului el a mai apucat să spună :„Asta nu era prevăzut în program”, după care a fost aruncat violent într-unul dintre pereți laterali ai avionului și a murit pe loc.
Imediat după acest accident, regimul lui Dej a decretat o zi de doliu național, iar casa de cultură a studenților din București a primit numele lui Grigore Preoteasa. Dar speculațiile referitoare la accident au apărut imediat, ele continuând și astăzi.
În primul rând, există ipoteza că acel accident nu ar fi fost chiar întâmplător, iar potrivit unor versiuni, absența lui Dej nu s-ar fi datorat gripei, ci temerii sale că Moscova ar încerca înlocuirea sa, prin orice mijloace.
Adepții teoriilor conspirației susțin că Grigore Preoteasa ar fi fost în acest accident doar o victimă colaterală și că adevărata țintă ar fi fost chiar Gheorghiu Dej, pentru a cărui dispariție sovieticii ar fi acceptat orice, inclusiv moartea propriului echipaj al avionului. Această teorie a accidentului pus la cale de Moscova este, desigur, spectaculoasă, dar nu e validată de nici o dovadă concretă.
Adevărul este că sovieticii aflaseră încă de la București că Gheorghiu-Dej nu era în avion, iar dacă ținta lor ar fi fost acesta, nu ar mai ar fi avut rost să sacrifice un echipaj și un avion pentru a omorî doar o parte din elita de la București.
Partea într-adevăr de reținut a acestui incident este alta și ea are legătură cu Nicolae Ceaușescu, care pe atunci era un tânăr activist de 39 de ani și care a scăpat din accident cu o sperietură și cu câteva zgârieturi.
Din acel moment, el nu s-a mai temut niciodată de zbor și probabil va rămâne în istoria României ca liderul care a petrecut cele mai multe ore în avioane și elicoptere.
Desigur, rămâne să ne întrebăm cum ar fi arătat în continuare comunismul românesc dacă Nicolae Ceaușescu s-ar fi aflat și el printre victimele acelei seri de 4 noiembrie 1957.
(lecția de istorie prezentată de profesorul Viorel Guțu)
Sursa foto: Adevarul
Momentul de cultură
Mazilirea domnitorului Matei Basarab al Țării Românești, după uneltirile lui Vasile Lupu, domnul Moldovei
La data de 2 noiembrie 1639, în urma intrigilor domnului moldovean Vasile Lupu, ce era sprijinit de marele vizir otoman Rustem Pașa, domnul Munteniei, Matei Basarab este mazilit de către sultanul de la Istambul, Murad al IV-lea.
De altfel, Vasile Lupu a uneltit împotriva lui Matei Basarab încă de la începutul domniei acestuia, iar miza conflictului era înlăturarea din domnie a domnului muntean şi numirea în scaun a lui Ioan, unul dintre fiii lui Vasile Lupu.
Relaţiile diplomatice întreţinute de Matei Basarab cu Austria, Polonia şi Transilvania, ori prezenţa la Curtea munteană a ambasadorilor acestor state, precum şi antipatia domnului de la Iaşi faţă de cel de la Bucureşti, i-au convins pe unii dintre demnitarii otomani că mazilirea lui Matei Basarab ar fi o soluţie. Mai mult, incidentul înregistrat în contextul conflictului armat turco-tătar de la Dunăre, unde Matei Basarab a refuzat să se prezinte personal, trimițându-și doar oamenii de încredere, a făcut ca presiunile exercitate asupra sultanului de către marele vizir otoman Rustem Pașa, protectorul lui Vasile Lupu, să se concretizeze.
Astfel, sultanul Murad al IV-lea va cere domnului Moldovei să-l alunge din domnie pe Matei Basarab și poruncește lui Vasile Lupu intrarea în Ţara Românească în fruntea unei armate de circa 30.000 oameni.
Confruntarea dintre cei doi domnitori a avut loc la Ojogeni, pe râul Prahova, la 23 noiembrie 1639, iar Vasile Lupu va fi înfrânt de către Matei Basarab, domnitorul moldovean pierzând în această bătălie și pe fiul său Ioan, căruia voia să-i lase domnia Munteniei.
Vasile Lupu va încerca de mai multe ori să cucerească Țara Românească, ultima dată în anul 1653 când va pierde domnia Moldovei și va fi nevoit să plece în exil, în Crimeea, apoi la Istanbul, unde va fi prins și închis în închisoarea Edikule, unde va trăi până la sfârșitul vieții.
În schimb, Matei Basarab va reuși să-şi normalizeze relațiile cu sultanul, care ocupat fiind cu revoltele din partea orientală a Imperiului, va prefera să pună capăt acestui conflict şi să încaseze sumele de bani ce i se cuveneau prin plata tributului, decât să pornească un nou război contra Țării Românești.
(lecția de istorie prezentată de profesorul Viorel Guțu)
Momentul de cultură
Intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Cetatea Alba Iulia, într-o zi de 1 noiembrie
La trei zile după biruința de la Şelimbăr, la 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul intra triumfal în Alba Iulia, împreună cu oastea sa, evenimentul marcând apogeul politic și militar al acestui mare voievod român.
Și chiar dacă a fost recunoscut de Dieta Transilvană doar ca guvernator imperial, Mihai a fost conducătorul „de facto” al Transilvaniei, urmând ca numai peste câteva luni să săvârșească unirea, pentru prima dată, a celor trei țări române.
Înainte de a intra în Alba Iulia, Mihai a fost întâmpinat de episcopul romano-catolic din Alba Iulia şi de către alți nobili din Transilvania, care i-au înmânat cheia Cetăţii de scaun a Ardealului. De altfel, marele patriot și istoric român Nicolae Bălcescu, într-o celebră operă istorică ne descrie în cuvinte alese acest important eveniment: „Într-aceea, Mihai-Vodă, ridicându-și tabăra de la Sibiu, înaintă cu încetul spre Alba-Iulia, iar prin toate orașele pe unde trecu în cale, locuitorii alergau înainte-i cu daruri, slobozind puști în semn de veselie, primindu-l cu mare dragoste și entuziasm. Apropiindu-se de Alba, locuitorii orașului îi ieșiră înainte cu multă bucurie, iar în fruntea lor era episcopul catolic, ce era încunjurat de tot clerul său, care îl felicită în numele poporului pe domn, de sosirea sa, urându-i fericire și o domnie lungă asupra țării Ardealului”.
Dar prezența marelui voievod a fost simțită la Alba Iulia cu câțiva ani înainte, mai precis în anul 1597, când Mihai Viteazul a ctitorit Catedrala Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei cu hramul „Sfânta Treime”, un simbol al unității de credință și neam al celor trei țări românești, ctitorie aflată în vecinătatea zidurilor cetății și care a fost mai bine de un secol un centru important religios și cultural în Transilvania.
Și după cum iarăși spune marele nostru istoric Nicolae Iorga: „această mitropolie ortodoxă a devenit cel mai trainic și mai de folos așezământ al neamului nostru românesc de peste munți”.
Astfel, la 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul pătrundea în Alba Iulia asemenea unui mare învingător, întrucât Ardealul se afla la picioarele sale și mai rămânea numai Moldova să fie cucerită pentru ca Dacia sa fie refăcută în vechile sale hotare.
(lecția de istorie prezentată de profesorul Viorel Guțu)
Sursa foto: Historia
-
Actualitatecu o zi in urma
S-a constituit Consiliul Local Botoșani și au fost stabiliți cei doi viceprimari (galerie foto)
-
Politicăcu 3 zile in urma
Nicolae Ciucă, președintele PNL: Nu cred promisiunile PSD, că nu vor mări taxele!
-
Actualitatecu 13 ore in urma
Aproape 4 milioane de persoane din România, afectate de sărăcie
-
Actualitatecu o zi in urma
Două autoturisme, implicate într-un accident rutier pe o șosea intens circulată (foto)
-
Momentul de culturăcu 23 de ore in urma
Accidentul aviatic în care a fost implicată delegația României la Moscova, produs într-o zi de 4 noiembrie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Un tânăr s-a ales fără permis și cu o amendă usturătoare, pentru viteză excesivă pe o stradă în reabilitare
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Intensificări ale vântului pe tot parcursul zilei, la nivelul județului Botoșani
-
Actualitatecu 11 ore in urma
O șoferiță, oprită pentru viteză excesivă, s-a ales cu dosar penal pentru infracțiuni la regimul rutier