Cultură
Astăzi se împlinesc 91 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu (video)
În urmă cu 91 de ani, pe 31 martie 1933, vedea lumina zilei la Ploiești Nichita Stănescu, unul dintre cei mai mari poeți ai României și limbii române, pe care el însuși o numea „dumnezeiesc de frumoasă”.
După studii primare și liceale, urmează cursurile Facultății de Filologie de la Universitatea din București (1952-1957).
A intrat în presa scrisă fiind corector la revista Gazeta literară (1957-1960), apoi, până în 1968, redactor la secția de poezie a aceleiași reviste conduse de Zaharia Stancu. În 1969 este numit redactor-șef adjunct la revista Luceafărul, iar între anii 1970 și 1973 este redactor-șef adjunct la revista România literară, condusă de Nicolae Breban. A mai lucrat și a colaborat și la alte reviste literare, potrivit activenews.ro
Primele poezii, trei la număr, îi apar, în martie 1957, aproape simultan, în revistele Tribuna din Cluj (nr. 6/17 martie) și Gazeta literară. Trei ani mai târziu urmează debutul editorial cu volumul de versuri ”Sensul iubirii” (1960). Debutul și creațiile ulterioare l-au impus pe Nichita Stănescu în atenția criticii literare și în cea a cititorilor, aducându-i renumele de poet modern, cu o viziune lirică nouă și constructivă și cu un limbaj poetic original, fiind considerat, de cea mai mare parte a criticilor literari, cel mai reprezentativ poet pentru generația anilor ’60.
Cărțile de versuri publicate după debut au fost:
- Viziune a sentimentelor (1964, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie)
- Dreptul la timp (1965)
- 11 elegii (1966)
- Roșu vertical (poezie patriotică, 1967)
- Oul și sfera (1967)
- Alfa (antologie, 1967)
- Laus Ptolemaei (1968)
- Necuvintele (1969, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie)
- Un pământ numit România (poezie patriotică, 1969)
- În dulcele stil clasic (1970)
- Poezii (antologie, 1970)
- Belgradul în cinci prieteni (1972; a apărut în 1971 la Belgrad, în traducerea lui Adam Puslojič)
- Măreția frigului (1972), Clar de inimă (antologie, 1973)
- Starea poeziei (selecție de autor, 1975, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie)
- Ultima sa perioadă de creație este ilustrată de volumele:
- Epica Magna (1978, Premiul ‘Mihai Eminescu’ al Academiei Române)
- Opere imperfecte (1979)
- Noduri și semne. Recviem pentru moartea tatălui (selecție, 1982)
Poezia lui Nichita Stănescu a fost tradusă în majoritatea limbilor europene. A scris eseuri și evocări, confesiuni, care au fost adunate în volumele: Cartea de recitire (1972, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru publicistică), Respirări (1982), Antimetafizica (postum, 1985). A publicat, împreună cu poetul Gheorghe Tomozei, și un volum pentru copii: Carte de citire, carte de iubire. A tradus din poeți sârbi, din T.S. Elliot.
Pentru creațiile sale a mai obținut, de-a lungul anilor, și alte premii. Astfel, pe lângă cele patru premii acordate de Uniunea Scriitorilor și cel acordat de Academia Română, a mai fost distins în 1975 cu Premiul Internațional pentru Poezie Gottfried von Herder, decernat de Academia austriacă în 1976, iar în 1982 a câștigat Marele Premiu Cununa de Aur la Festivalul Internațional Serile de Poezie de la Struga din Macedonia. La propunerea din 1979 a Academiei Suedeze, a candidat în 1980 la Premiul Nobel pentru Literatură, care a fost obținut de poetul grec Odysseas Elitis.
Grav bolnav, din motive neelucidate total, s-a stins din viață pe 13 decembrie 1983, la București.
Postum i-au mai fost publicate volumele: Amintiri în prezent, Ordinea cuvintelor (1957-1983) (2 vol., 1985), Fiziologia poeziei (selecție din eseistica publicată, 1990), Argotice (transcrise din 1955, apărute în 1992).
La 3 iulie 1990, a fost ales membru titular post-mortem al Academiei Române.
Sursa foto: Playtech.ro
Actualitate
Sfântul Gheorghe, simbol al curajului, credinței neclintite și biruinței asupra răului, în iconografie (foto)
Iconografia păstrează imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. O legendă pioasă, în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un monstru, care întruchipează Răul, imaginat ca un șarpe uriaș cu mai multe capete.
Imaginea Sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj „în lupta cu diavolul”.
Mai este reprezentat într-o mantie roșie, culoare tradițională pentru un martir, deopotrivă ca războinic pedestru sau ca tribun militar în „veșminte patriciene”, cu o diademă metalică pe cap, cu o platoșă sub mantie, ținând o cruce în mâna dreaptă și o sabie în mâna stângă.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe ca ocrotitor
Prin 1222, Richard Inimă de Leu, regele Angliei, „îl alegea” pe Sfântul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale și „al întregii țări”. Regele Edward al III-lea a înființat „Ordinul Saint George”. Mai târziu, „Crucea Sfântului Gheorghe” a devenit steagul Angliei – „Union Jack”.
Marele Mucenic Gheorghe este considerat și ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei.
Armata Română l-a luat drept ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe în anul 1920. După o perioadă de întrerupere a acestei „cinstiri”, Sfântul este cinstit și prăznuit, începând cu anul 1990, de toate unitățile militare.
Reprezentarea Sfântului Gheorghe doborând balaurul este prezentă și pe Steagul Moldovei, aflat la Mănăstirea „Zografu” din Muntele Athos.
Pe respectivul steag se află rugăciunea lui Ștefan cel Mare către Sfântul Gheorghe: „O, luptătorule și biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați, bucurie nespusă, primește de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Țării Moldovei. Păzește-l pe el neatins în lumea aceasta și în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te preamărim în veci. Amin. Și aceasta a făcut-o în anul 7008 (1500), în al 43 an al Domniei Sale“.
De asemenea, pecetea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei poartă chipul Sfântului Gheorghe, preluat după steagul de luptă al Sfântului Ștefan cel Mare.
Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință
Glasul 4: „Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”

Sursa foto: playtech.ro
Actualitate
Ziua Mondială a Cărții, un omagiu adus autorilor și drepturilor lor de creație
Această zi celebrează puterea cărților de a ne deschide minți, de a ne apropia unii de alții și de a ne inspira.
Marcată anual pe 23 aprilie, Ziua Mondială a Cărții este un omagiu adus autorilor și drepturilor lor de creație, esențiale pentru libertatea de exprimare și diversitatea culturală, dar și un prilej de reflecție asupra modului în care cărțile – în toate formele lor – contribuie la educație, cultură și cunoaștere.
De asemenea, este o zi care ne amintește cât de important este să citim, să susținem literatura și să respectăm munca celor care ne oferă lumi noi, prin cuvinte.
Astăzi celebrăm puterea cărților de a ne transforma, de a ne apropia unii de alții și de a construi punți între generații și culturi. Totodată, ne plecăm cu respect în fața celor care păstrează acest tezaur viu – bibliotecarii, gardienii tăcuți ai cunoașterii.
Ideea acestei sărbători a aparținut scriitorului spaniol Vicente Clavel Andrés, care a propus omagierea lui Miguel de Cervantes pe 23 aprilie – ziua în care marele autor al lui Don Quijote s-a stins din viață.
Cărțile digitale deschid noi orizonturi, oferind acces rapid și extins la informație, în timp ce cărțile tipărite continuă să fie prețuite pentru farmecul și tangibilitatea lor. Această diversitate este o adevărată bogăție comună, iar cărțile – indiferent de format – rămân unelte esențiale ale schimbului de idei, dincolo de limitele timpului și spațiului.
Din 2005, România marchează această dată dublu simbolic, celebrând și Ziua Bibliotecarului
În România, profesia de bibliotecar s-a conturat după anul 1800, dezvoltându-se odată cu învățământul național. În 1862, proiectul Bibliotecii Naționale din Iași a adus primele repere teoretice de biblioteconomie. De atunci, bibliotecarii au fost prezenți în inima comunităților, călăuzind generații întregi prin universul lecturii.
Știați că însuși Mihai Eminescu a fost bibliotecar? În liniștea sălilor de lectură ale Bibliotecii Centrale Universitare din Iași, poetul a găsit nu doar ordine, ci și inspirație. Ca el, mulți alți mari creatori – Lucian Blaga, Nicolae Steinhardt, George Călinescu, Jorge Luis Borges, Marcel Proust – au slujit cultura și prin această profesie nobilă.
Astăzi, spunem La mulți ani! tuturor bibliotecarilor din România și le mulțumim pentru dedicarea cu care țin aprinsă flacăra culturii. Iar tuturor cititorilor – spor la lectură și bucurie în paginile descoperite!
Sursa text: facebook/Ministerul Culturii

Sursa foto: CJRAE Vaslui
Actualitate
Vinerea Mare pentru creştinii ortodocşi şi catolici, ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos
Creştini ortodocşi şi greco-catolici sunt astăzi în Vinerea Mare, în care îşi amintesc de moartea lui Iisus Hristos pe cruce şi de aşezarea lui în mormânt.
Vinerea mare este ziua în care Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, făcut om, a trăit cea mai tragică dintre experienţele umane: moartea. A fost răstignit între doi tâlhari, acuzat de blasfemie şi împotrivire faţă de autoritatea romană.
Conform textelor evanghelice, în momentul când Iisus şi-a dat duhul pe cruce, Pământul s-a cutremurat şi cerul s-a întunecat. După ce a fost coborât de pe cruce, Iisus a fost aşezat în mormântul oferit de Iosif din Arimateea, un înstărit al vremii.
Îngroparea lui Iisus este simbolizată astăzi de aşezarea Sfântului Epitaf în mijlocul bisericilor şi apoi de purtarea lui în jurul sfintelor lăcaşuri. Această procesiune are loc la denia din această seară, când se cântă Prohodul Domnului, cântarea de înmormântare a lui Iisus.
Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârșește niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii.
Ceremonia principală din aceasta zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar și așezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos și pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.
Seara se cântă Prohodul și se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf. Este o procesiune de înmormântare. Epitaful pe care îl poartă preoții ajutați de credincioși simbolizează trupul Mântuitorului.
Obiceiuri şi tradiţii în această zi
Se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfântul Aer nu-i doare capul, mijlocul și șalele în cursul anului, iar dacă își șterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.
Acestei zile i se spune și Vinerea Seacă, pentru că bătrânele posteau post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafura de la biserică.
După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară de trei ori biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf, care apoi este așezat pe masa din mijlocul bisericii. La terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprind lumânări și își jelesc morții.
La sfârșitul slujbei, era obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac.
Lumea, în trecut, pleca acasă cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle și morții de venirea zilelor mari. Ocoleau casa de trei ori și intrând, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă către cei patru pereți sau doar la grinda de la intrare și păstrau lumânarea pentru vremuri de primejdie, potrivit curieruldestiri.ro




