La data de 15 iunie 1889 a încetat din viață Mihai Eminescu, cel supranumit „Luceafărul literaturii românești” și considerat de cititorii și de critica literară drept cel mai important poet din literatura română. Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani, la 15 ianuarie 1850, fiind cel de-al șaptelea din cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici.

Îşi va petrece copilăria la Ipoteşti în casa părintească, iar după ce urmează şcoala normală de la Cernăuţi, face două clase de gimnaziu și este angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani, lucrând ca și copist la tribunal şi primărie, iar din 1865 este custode al bibliotecii profesorului său Aron Pumnul. După moartea acestuia, pleacă în Transilvania, la Blaj și Sibiu, unde își va continua studiile liceale, apoi ajunge la București, urmând  trupele de teatru Tardini-Vlădicescu. Devine copist și sufleur în trupele lui Iorgu Caragiale și Mihail Pascaly, participând la turnee în întreaga țară, apoi ajunge la Teatrul Național din București, unde este angajat ca sufleur.

În toamna anului 1869 pleacă la Viena, unde până în 1872 este student la Facultatea de Filosofie, neavând dreptul să se prezinte la examene din cauza studiilor incomplete. Audiază cursuri de filosofie, drept, economie politică, filologie și științe, iar aici face parte din societatea literar-științifică „România jună” și îl cunoaște pe Ioan Slavici, pe atunci student la Drept, cu care leagă o profundă prietenie.

Primele încercări de poezie ale lui Mihai Eminescu datează din ianuarie 1866, când a debutat cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, pe care o închină memoriei profesorului său. Începe apoi colaborarea la revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, debutul în poezie fiind în nr. 6/1866 al revistei, când directorul acesteia îi va publica prima poezie, „De-aș avea”, poezie semnată pentru întâia oară Mihai Eminescu, numele fiind schimbat de Iosif Vulcan din Eminovici în Eminescu. Această primă poezie a fost urmată de încă 18, printre care amintim: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, „Pe lângă plopii fără soț”, „O călărire în zori” și altele.

După apropierea de societatea literară „Junimea”, creațiile sale sunt primite cu mare entuziasm, iar din 1870 începe să colaboreze la revista ieșeană „Convorbiri literare”, unde publică mai întâi poezia „Venere și Madonă”, apoi poemul „Epigonii” și povestea „Făt Frumos din lacrimă”. Stabilit la Iași, va frecventa ședințele junimiștilor, unde își citește în mod constant lucrările. Profunzimea și expresia artistică a liricii eminesciene sunt remarcate de criticul Titu Maiorescu, mentorul spiritual al „Junimii”, care se va servi de creația noului poet pentru a argumenta definirea „direcției noi” în literatura românească, după perioada pașoptistă. Astfel, va fi îndemnat de Titu Maiorescu să-și completeze studiile și urmează între anii 1872-1874 la Universitatea din Berlin, cursuri de filosofie, istorie și istoria științei, fără a le încheia însă.

Reîntors la Iași, lucrează ca director al Bibliotecii Centrale, apoi ca profesor la Institutul Academic și ca revizor școlar pentru districtele Iași și Vaslui, perioadă în care îl va cunoaște pe Ion Creangă, cu care va lega de asemenea, o mare prietenie. Tot la Iași o va cunoaște și pe Veronica Micle, care va rămâne alături de Mihai Eminescu până la sfârșitul vieții. Continuă colaborarea la importante reviste, ajungând la București, unde devine la sfârșitul lui octombrie 1877, redactor la ziarul „Timpul”, organul de presă al Partidului Conservator. Aici a lucrat, timp de aproape șapte ani, alături de Ioan Slavici și de Ion Luca Caragiale, cu care avea să alcătuiască un trio critic de temut în presa de atunci, prin articolele de atitudine și de analiză a vieții culturale și politice. În 1880 devine redactor-șef al ziarului „Timpul”, în paginile căruia va publica numeroase articole referitoare la problemele vieții din perioada respectivă. Din această perioadă datează și marile sale creații precum „Scrisorile”, „Luceafărul”, „Împărat și proletar”, „Sara pe deal’’, „O, rămâi”, „Revedere” și altele.

Ca o recunoaștere a activității sale publicistice, în 1883 a fost ales membru al Societății Presei Române condusă de B.P. Hașdeu și tot în acel an va apărea în „Almanahul Societății economice social literare România jună” din Viena, poemul „Luceafărul”, reprodus apoi și în paginile „Convorbirilor literare”.

Mihai Eminescu a murit la data de 15 iunie 1889 și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu din București, la umbra unui tei, acest loc devenind repede un loc de pelerinaj pentru românii care îl prețuiesc pe „cel mai mare poet al literaturii române”.

An de an, la căpătâiul Sfintei Cuvioase Parascheva sute de mii de ieșeni și pelerini din toate colțurile țării își alină nevoințele sufletești și trupești prin rugăciune și speranță, transformând Iașul într-o cetate a sfințeniei și credinței.

În data de 13 iunie 1641 erau aduse de la Constantinopol la Iași, de către domnitorul Vasile Lupu, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, moaște ce au fost aşezate cu multă cinste în frumoasa biserică a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iași, unde au stat spre închinare până în anul 1888 când au fost mutate Catedrala Mitropolitana.

Trebuie amintit că sosirea la Iași a acestor sfinte moaște a avut loc după ce domnul Moldovei, Vasile Lupu, a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, iar cârmuitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, împreună cu membrii Sinodului, au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei Parascheva „pentru sfințirea și binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei” (Țara Moldovei), după cum se spune în „scrisoarea sinodicească” trimisă de către patriarhul Constantinopolului.

Astfel, racla cu sfintele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră apoi pe Dunăre până la Galați, ajungând apoi la Iași pe 13 iunie, unde au fost întâmpinate cu mare smerenie de către domnitorul Vasile Lupu, mitropolitul Moldovei Varlaam, de către cler și de numeroși credincioși.

Sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva a fost depuse în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, unul dintre cele mai renumite complexe de artă religioasă românească, o capodoperă arhitecturală trecută în legendă, care nu încetează nici astăzi a uimi vizitatorii din întreagă lume.

Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a lăcaşului, din acest motiv fiind mutate în paraclisul mănăstirii. Numai că în seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, aici a izbucnit un incendiu care s-a extins la catafalcul pe care era aşezată racla, arzând mocnit toată noaptea. A doua zi s-a constatat că sfintele moaşte au rămas neatinse, deşi totul era scrum în jur. Ridicate din mormanul de jar, moaştele Cuvioasei au fost mutate  în noua Catedrală Mitropolitană, locul unde se află și în prezent.

Trebuie amintit că Sfânta Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei și a Bucovinei, fiind cea mai populară dintre toți sfinții ale căror moaște se află în România.

La acest ceas al aniversării să îndreptăm calde gânduri de recunoștință spre Sfânta Cuvioasă Parascheva, rugând-o să ne fie mereu alături în toate încercările vieții noastre!

Sursa foto: Doxologia

Ziua Mondială a Mediului este marcată în calendar pe data de 5 iunie, în fiecare an, iar cu prilejul acesteia se face un apel la conștientizarea importanței respectării mediului înconjurător, dar și de a lua măsurile necesare pentru a-l proteja.

Evenimentul a început să fie sărbătorit din anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU), țara gazdă și tematica specifică schimbându-se anual.

Ziua Mondială a Mediului – 2025 are loc în Coreea de Sud, iar conferințele programate cu acest prilej vizează, în principal, stoparea poluării cu plastic la nivel global.

Ziua Mondială a Mediului este un apel la conștiință și responsabilitate. Protejarea naturii nu este un gest simbolic, ci o necesitate urgentă. Fiecare copac salvat, fiecare deșeu reciclat și fiecare pas făcut spre energie curată contează.

Campania globală „Beat Plastic Pollution”

Anul acesta, Ziua Mondială a Mediului ne cheamă la acțiune împotriva uneia dintre cele mai mari amenințări pentru natură și sănătatea noastră: poluarea cu plastic. Campania globală „Beat Plastic Pollution” ne arată că soluțiile există, fiind inspirate din natură, susținute de știință și puse în practică de oameni, organizații și guverne din întreaga lume.

Ziua Mediului are loc, în acest an, cu doar două luni înainte de reuniunea internațională pentru negocierea unui tratat global împotriva poluării cu plastic, un pas istoric în lupta pentru un viitor mai curat.

De ce este importantă tema din acest an?

În fiecare minut, echivalentul unui camion de gunoi plin cu plastic ajunge în oceane. Dar împreună putem schimba direcția: prin reducerea consumului de plastic de unică folosință, prin reciclare și prin adoptarea de obiceiuri durabile.

Cifre care dau speranță

• 1,45 miliarde de ambalaje SGR returnate de către consumatori în primele patru luni ale anului
• România are peste 500 de arii naturale protejate, acoperind aproape 23% din suprafața țării.
• În ultimii 3 ani, am accesat peste 2 miliarde de euro din fonduri europene pentru proiecte de mediu – stații de reciclare, reîmpădurire, infrastructură de apă și canalizare.
• Peste 13.000 hectare de pădure au fost reîmpădurite sau regenerate natural în 2024.
• Sistemul informatic SUMAL 2.0 contribuie activ la monitorizarea și trasabilitatea lemnului, fiind un model apreciat în Uniunea Europeană.
• Tot mai mulți români reciclează: în 2024, cantitatea de deșeuri colectate separat a crescut cu peste 25% față de anul precedent.

Sursa foto: Apele Române