În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-Scale Exercise”, la care participă aproximativ...
În data de 22 aprilie 2026, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a organizat, în Aula Magna a Colegiului...
Mănăstirea Gorovei, situată în județul Botoșani, în apropierea localității Vârful Câmpului, este unul dintre cele mai vechi și mai cunoscute...
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava continuă să se dezvolte și să devină un centru...
La data de 15 iunie 1889 a încetat din viață Mihai Eminescu, cel supranumit „Luceafărul literaturii românești” și considerat de...
Premierul desemnat Eugen Tomac a avut a doua rundă de consultări cu formaţiunile parlamentare, după întâlnirile de luni cu reprezentanţii...
Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bălți din Republica Moldova, implementează două proiecte cu finanțare europeană prin Programul...
Dacă ai gustat Fritto Misto de la noi și ți-a plăcut, dă-ne un like sau un share ca să afle...
ICDL România, organizaţia care gestionează în ţara noastră certificarea internaţională de competențe digitale, a lansat GhidAIEDU.ro, un ghid practic şi...
Alcătuirea și buna funcționare a oricărui organism viu, inclusiv a celui uman, sunt condiționate într-o mare măsură de hrana consumată. Unul dintre cele mai sensibile organe...
În acest an, candidații pot opta pentru două programe de studii organizate la Botoșani: Licență – Administrație publică (ID) cu activități organizate în weekend și cu...
Începând cu ziua de vineri, 17 iulie 2026, a fost dată în folosință noua sală de așteptare din care se vor îmbarca în aeronavele cu destinații...
La data de 16 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au identificat un tânăr, de 32 de ani, din municipiul Dorohoi, pe numele căruia...
De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă. Tarifele de...
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost...
Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava. Este vorba despre...