Actualitate
Proiectul drumului de mare viteză Botoșani – Suceava a trecut de prima analiză (foto)
Documentația tehnică realizată de firma CONSITRANS pentru drumul de mare viteză Botoșani-Suceava a fost aprobată în prima etapă a Analizei Multicriteriale (AMC), potrivit reprezentanților Consiliului Județean Botoșani.
În urma analizei celor trei variante de traseu, au fost selectate două, urmând ca în etapa a doua a AMC să fie stabilită varianta finală a drumului de mare viteză Botoșani – Suceava, care va conecta municipiul Botoșani la Autostrada „Moldovei” (A7).
Ambele variante de traseu includ nodul de descărcare de la Huțani, esențial pentru oportunitățile de dezvoltare ale județului Botoșani.
În perioada următoare, proiectul va fi supus analizei CTE al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). În paralel, proiectanții vor pregăti documentația pentru AMC2, care va stabili varianta finală de traseu și se vor realiza foraje în teren.
Drumul de mare viteză Botoșani-Suceava va fi o construcție nouă, care va porni din apropierea Aeroportului Salcea, de pe A7, și va ocoli localitățile Dumbrăveni – Huțani – Vlădeni – Baisa, până în zona Mănăstirea Doamnei, unde se va conecta cu viitoarea centură a municipiului Botoșani.
Autoritățile județene estimează că, prin realizarea acestei investiții, se va reduce la aproximativ 20 de kilometri distanța dintre Salcea (Autostrada A7) și viitoarea centură a municipiului Botoșani.
Drumul de mare viteză Botoșani-Suceava va avea câte două benzi pe sens, va permite o viteză de deplasare de 120 de km/h, iar sensurile de mers vor fi delimitate prin separatoare.


Actualitate
Atenție la înșelăciunile prin mijloace de comunicare la distanță!
Polițiștii botoșăneni atrag atenția asupra riscurilor asociate înșelăciunilor comise prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, apelurilor telefonice și altor mijloace de comunicare la distanță, prin care persoanele sunt determinate să transfere bani sub diferite pretexte.
Un astfel de caz a fost sesizat în cursul zilei de luni, 26 octombrie, de către un bărbat de 80 de ani, din județul Botoșani, care a fost contactat prin intermediul unei aplicații de mesagerie, de către un individ care s-a prezentat drept medic în Afganistan și a susținut că a economisit o sumă mare de bani, pe care dorește să o trimită unei persoane care are nevoie de ajutor.
Sub acest pretext, că ar dori să îi trimită suma pe care a economisit-o, persoana vătămată a fost convinsă să efectueze mai multe transferuri bancare, în valoare totală de 16.500 de lei, care ar fi reprezentat taxe vamale și alte cheltuieli aferente trimiterii coletului cu bani. Ulterior, bărbatul a realizat că a fost victima unei înșelăciuni.
Pentru prevenirea unor astfel de fapte, polițiștii recomandă să manifestați prudență și să verificați orice solicitare de bani primită prin telefon sau prin intermediul aplicațiilor de comunicare.
Dacă ați fost victima unei astfel de înșelăciuni sau suspectați o tentativă de fraudă, sesizați poliția și contactați banca pentru a solicita, dacă este posibil, blocarea ori recuperarea transferului. Păstrați mesajele, numerele de telefon, dovezile plăților și orice alte informații care pot sprijini cercetările ulterioare.
Sursa foto: Radio Chișinău
Actualitate
Tânăr în arestul poliției după ce a fost prins la volanul unui autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere
La data de 26 octombrie 2026, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul național, DN 29A, în comuna Ibănești, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Nicșeni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Actualitate
Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea
În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-Scale Exercise”, la care participă aproximativ 400 de salvatori din România, Austria, Cehia, Estonia, Franţa şi Ucraina.
Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, exercițiul de protecţie civilă are loc în judeţul Suceava, respectiv în oraşele Siret şi Suceava, precum și în zona lacurilor Rogojeşti, Bucecea, Lipoveni şi a râului Hâtnuţa.
„Scenariul principal simulează inundaţii severe în bazinele râurilor Prut şi Siret, amplificate de incidente cu substanţe periculoase (CBRN) şi prezenţa unor elemente de muniţie neexplodată (UXO)”, potrivit ISU Suceava.
Sursa foto: fb/igsu.situatiideurgenta/ziarullumina.ro




