Economie
Guvernul dorește implementarea unor măsuri care să conducă la o mai bună colectare a taxelor și impozitelor
Persoanele care doresc să vândă un autoturism vor trebui mai întâi să-și achite toate datoriile fiscale, iar acest principiu va fi aplicat și cumpărătorilor, potrivit unui proiect ce se regăsește în pachetul privind administrația, și care va fi promovat de guvern.
Potrivit ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, este vorba despre plata restanțelor la impozitele pe terenuri, locuințe sau despre amenzile de parcare, la fel cum un permis de conducere suspendat din cauza unei contravenții comise în trafic va putea fi redobândit doar după achitarea amenzii, arată romania-actualitati.ro
De asemenea, autorizațiile de construire vor putea fi obținute doar dacă solicitantul nu are datorii către bugetul local, iar instituțiile statului sau administrațiile publice vor putea reține din ajutoarele sociale datorii precum impozitul pe imobile sau alte impozite locale.
Potrivit ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, de la această prevedere vor fi exceptate mamele care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului și persoanele care primesc indemnizații de handicap.
Sursa foto: Radio România Actualități
Actualitate
Amendament PSD în Parlament pentru prelungirea plafonării prețului la motorină
Parlamentarii PSD au depus în legislativ un amendament care prevede prelungirea cu trei luni a perioadei de plafonare a prețului la motorină.
Măsura ar extinde astfel schema stabilită prin ordonanță de urgență până la finalul acestei luni, arată romania-actualitati.ro
Bogdan Ivan, deputat PSD, fost ministru al energiei: „Este vorba despre exact același proiect de lege care a fost valabil timp de trei luni de zi, acum vrem să îl prelungim încă trei luni de zi în aceeași formă, care prevede o limitare a exporturilor, care prevede limitarea adaosului comercial pentru companii, care prevede o supraimpozitare pentru companiile care au venituri suplimentare în această perioadă și care prevede reducerea accizei pe litrul de motorină standard cu 36 de bani.”
Amendamentul urmează să fie dezbătut în comisiile de specialitate, apoi supus votului în plen Camerei Deputaților, astăzi, 30 iunie, în ultima zi a sesiunii legislative.
Sursa foto: Monitorul Cluj
Actualitate
Leul românesc s-a depreciat în raport cu principalele valute
Potrivit cursului anunţat de BNR, moneda europeană valorează 5 lei şi 23 de bani.
După aprecierea uşoară de la începutul săptămânii, leul a scăzut miercuri atât în raport cu euro, cât şi cu dolarul american.
Potrivit cursului anunţat de BNR, moneda europeană valorează 5 lei şi 23 de bani, sub recordul istoric din 6 mai, atunci când euro a atins valoarea de 5 lei şi 27 de bani, dar peste cotaţia din 28 aprilie, când un euro valora 5 lei şi 10 bani,
Leul a scăzut şi în raport cu dolarul american, la 4 lei şi 51 de bani, iar cotaţia faţă de lira sterlină s-a menţinut la 6 lei şi 5 bani.
Sursa foto: stiripesurse.ro
Economie
Sesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură
În perioada 15 iunie – 14 august se desfășoară cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul agricol, industria alimentară și domeniul îmbunătăţirilor funciare.
Pentru această sesiune este disponibil un buget total de 265 de milioane de euro, potrivit Ministerului Agriculturii.
De asemenea, se precizează faptul că solicitanţii pot depune mai multe proiecte, dacă investiţiile vizează locuri de producţie diferite, dar cu încadrarea în limita sumei de 20 de milioane de euro pentru fiecare beneficiar.
Sursa foto: pexels.ro
-
Actualitatecu 2 zile in urmaOferta educațională a Extensiei universitare Botoșani a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, sesiunea de admitere 2026 (foto)
-
Actualitatecu 3 zile in urmaNoua sală de așteptare a Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava, dată în folosință (galerie foto)
-
Actualitatecu 2 zile in urmaAlimente cu efecte benefice asupra funcției nervoase




