Actualitate
Lansarea proiectului „INFOCONECT – pachet de activități pentru persoane fără/cu nivel scăzut de calificare”
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de muncă Botoșani, în calitate de Lider, împreună cu CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE Botoșani în calitate de Partener, anunță lansarea proiectului „INFOCONECT- pachet de activități pentru persoane fără/cu nivel scăzut de calificare” – cod SMIS 327877.
- Proiectul, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European Plus – Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021 – 2027 se va derula pe o perioadă de 17 luni, respectiv în intervalul iulie 2025 – noiembrie 2026, și are o valoare totală de 2.485.111,17 lei.
Obiectivul general al proiectului îl constituie facilitarea accesului la un loc de muncă sau păstrarea locului de muncă pentru 305 persoane fără/cu nivel scăzut de calificare, cu vârsta între 18 și 64 de ani, cu domiciliul în județul Botoșani
Practic, prin acest proiect, se dorește consolidarea capacității participanților de a se adapta la schimbările pieței muncii, facilitarea tranzițiilor între locuri de muncă sau domenii profesionale, precum și creșterea mobilității ocupaționale prin intermediul pachetelor de bază (servicii de orientare în carieră și consiliere profesională de evaluare și certificarea competențelor cât și furnizarea de programe de formare profesională).
Obiective specifice ale proiectului:
Obiectivul 1: Sprijinirea tranziției către ocupări sustenabile și reducerea riscului de excluziune socială, prin furnizarea de servicii de consiliere și orientare profesională a unui număr de 305 persoane. Aceste servicii vizează evaluarea competențelor existente, identificarea lacunelor și stabilirea unei direcții clare pentru dezvoltarea profesională.
Obiectivul 2: Promovarea ocupării de calitate prin participarea la programe de formare profesională, evaluare și certificare a competențelor. Beneficiarii își vor îmbunătăți abilitățile și vor putea accesa locuri de muncă mai stabile și mai bine plătite, contribuind astfel la creșterea ocupării și la reducerea sărăciei în județul Botoșani.
Activități și beneficii pentru participanți:
Toate persoanele din grupul țintă vor beneficia de sesiuni individuale de consiliere și orientare profesională, în cadrul cărora se va întocmi un plan personalizat de carieră. În baza acestuia, participanții vor putea urma un program de formare profesională din pachetul planificat a fi furnizat de fiecare dintre partenerii proiectului astfel:
- pentru un număr de 196 persoane vor fi organizate gratuit cursuri de calificare/inițiere finanțate din bugetul proiectului în următoarele ocupații: muncitor constructor bârne, chirpici și piatră, ajutor bucătar, confecționer asamblor articole din textile, operator introducere, validare și prelucrare date;
- pentru un număr de 49 de persoane se vor realiza gratuit certificări de competențe profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale (experiență în muncă) în următoarele ocupații: zidar pietrar tencuitor, sudor, zugrav, instalator instalații tehnico sanitare și de gaze, confecţioner asamblor articole din textile, montator tâmplărie;
- din grupul țintă, 60 de persoane vor participa la sesiuni de formare pentru dobândirea de competențe de bază în ocupațiile: zidar pietrar și retușier confecționer;
- proiectul vizează, de asemenea și sprijinirea persoanelor care nu au absolvit niciun ciclu de educație școlară și/sau nu dețin competențe de bază în limba română, matematică sau IT. Astfel, un număr de minimum 48 de persoane cu nivel de educație ISCED 0 sau cu dificultăți în aceste domenii vor participa la sesiuni personalizate de formare pentru dobândirea competențelor menționate, facilitând integrarea lor socială și profesională.
Pentru informații suplimentare, persoanele interesate sunt așteptate la sediul AJOFM Botoșani, situat pe Str. Colonel Victor Tomoroveanu nr. 2 și la sediul Camerei de Comerț și Industrie Botoșani din str. Dragoș Vodă nr.13, din municipiul Botoșani,
De asemenea, pot contacta echipa de implementare a proiectului la numerele de telefon 0231.536.791 / 0231.510.506, ori prin e-mail la adresa: ajofm.bt@anofm.gov.ro, cciabt@cciabt.ro sau pot urmări activitățile desfășurate Website-ul www.anofm.ro/botosani și pe Website-ul www.cciabt.ro.
Sursa foto: Mediafax
Actualitate
Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.
Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.
În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie
Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.
Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:
- evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.
Victima violenței în familie se poate adresa:
- Poliției pentru a depune o plângere;
- unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
- Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
- Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.
Sursa foto: sursazilei.ro
Actualitate
Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Sursa foto: tvrinfo.ro
Actualitate
Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)
Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați de războaie până la copii care învață cu ajutorul inteligenței artificiale.
- Generația Silențioasă (1926–1945)
Formată în anii crizei și ai conflictelor mondiale, această generație a învățat disciplina, economia și respectul pentru tradiții. Sunt oameni discreți, stabili și extrem de muncitori.
- Baby Boomers (1946–1964)
Au venit pe lume în perioada de prosperitate de după război. Optimiști și dedicați carierei, mulți dintre ei au lucrat o viață întreagă în același loc.
- Generația X (1965–1979)
Crescuți între analog și digital, sunt independenți, pragmatici și adesea sceptici. Au prins televizoarele cu tub, casetele, dar și începuturile internetului.
- Millennials (1980–1994)
Generația care a crescut odată cu internetul. Sunt adaptabili, orientați spre colaborare și pun mare preț pe echilibrul dintre muncă și viața personală.
- Generația Z (1995–2009)
Primii adevărați nativi digitali. Pentru ei, tehnologia e instinctivă. Sunt rapizi în gândire, autentici și obișnuiți să se adapteze constant.
- Generația Alpha (2010–2024)
Copiii lumii hiperconectate. Învăță aplicații educaționale de mici, folosesc realitate augmentată și interacționează natural cu roboți sau AI.
- Generația Beta (2025–2039)
Va fi primul grup care va trăi complet într-o societate dominată de automatizare și inteligență artificială — în educație, sănătate, transport, muncă și divertisment. Pentru ei, tehnologia avansată va fi pur și simplu normalitatea de zi cu zi.

Sursa: Atlas Geografic
Sursa foto/rowebmedia.ro




