Momentul de cultură
Mazilirea de către turci a domnitorului Constantin Brâncoveanu al Țării Românești
La data de 24 martie 1714, chiar în Săptămâna Patimilor, într-o zi de marți, a fost mazilit de către sultanul de la Instambul, Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești.
Mazilirea lui Constantin Brâncoveanu a fost plănuită încă din anul 1711, atunci când, în bătălia de la Stănilești dintre armata rusă și cea otomană, Brâncoveanu nu acordase ajutor turcilor, ci stătuse în expectativă, așteptând să vadă de partea cui este victoria. Iar dacă mazilirea domnitorului muntean a fost tărăgănată încă trei ani, aceasta s-a datorat faptului că sultanul voia să aibă cât mai multe dovezi împotriva domnului Țării Românești pentru a-l putea mazili.
Desigur, temeiurile hotărârii luate de Poarta otomană au fost puternic influențate și de plângerile invidioase ale boierilor din țară care râvneau la averea lui Brâncoveanu, ori de dorința unor domnitori ai Moldovei vecine, precum Mihai Racoviță sau Nicolae Mavrocordat, de a avea și tronul Țării Românești. La acestea s-au adăugat și problemele existente în interiorul Imperiul Otoman, imperiu care trecea printr-o perioada dificilă, mai ales după eșecul asediului asupra Vienei și pacea de la Karlowitz, când turcii au pierdut o serie de teritorii în favoarea habsburgilor.
Astfel, nervozitatea sultanului era la maxim, mai ales după ce noul vizir Gin Ali Pașa, a afirmat că refacerea măreției de altădată a Imperiului nu se poate face decât printr-o politica de fier a Înaltei Porți și printr-o represiune dură față de provinciile și minoritățile existente în imperiului.
Așa se face că sultanul poruncește marelui vizir înăsprirea relațiilor cu țările supuse, iar denunțurile venite de la București au servit de minune sultanului de la Instambul.
Astfel, marele vizir trimite la București pe Mustafa Aga, iar la data de 24 martie 1714 domnitorul Constantin Brâncoveanu îl primește pe trimisul marelui vizir cu tot protocolul, la Curte Veche, fără să bănuiască ceva. Acesta însă scoate năframa neagră a mazilirii și îi spune lui Brâncoveanu că din porunca sultanului este mazilit și că trebuie să plece cu toți fiii și ginerii la Instambul și să se înfățișeze sultanului. Trimisul citește apoi hatișeriful în care erau trecute acuzațiile ce i se aduceau domnitorului, printre care și acuzația de a avea legături cu Rusia și Austria, ori nesupunerea față de Poarta Otomană.
Imediat după mazilire, turcii au început căutarea uriașei averi a lui Brâncoveanu, astfel că sunt scotocite toate încăperile Palatului de la Curtea Veche, a celor de la Târgoviște și Mogoșoaia, dar și așezămintele domnești de la Potlogi, Horezu și Tismana.
A doua zi Constantin Brâncoveanu și familia sa părăsesc Bucureștii îndreptându-se spre capitala Instambul spre a-și arăta nevinovăția. Însă Brâncoveanu nu avea să se mai întoarcă în țară, așa cum a sperat, deoarece chiar de sărbătoarea Sfintei Marii, la data de 15 august 1714, când împlinea 60 de ani, domnitorul împreună cu ginerele și cei patru fii ai săi au fost purtaţi desculţi şi doar în cămăşi prin tot Instambulul, fiind umiliţi pe străzile capitalei otomane. Tot în acea zi au fost aduşi la eşafod, unde erau aşteptaţi de călău și rând pe rând au fost decapitaţi. Primul ucis a fost ginerele, Enache Văcărescu, apoi fiii Constantin, Ştefăniţă, Radu şi Mateiaș care are avea doar 16 ani, și care ar fi avut un moment de slăbiciune şi ar fi fost gata să treacă la islam dacă i se va cruța viața.
Cronicarul venețian Maria del Chiaro, ce a asistat la execuție, spune că fiul cel mic a fost convins de tatăl său să moară creştin, Brâncoveanu rostind cu această ocazie celebrele cuvinte: „Fiul meu, fii curajos, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să ne salvăm sufletele şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”. La sfârșit, călăul a tăiat și capul marelui domnitor, astfel sfârșindu-se din viață unul dintre cei mai mari conducători pe care i-a avut Țara Românească.
După execuție cadavrele martirilor români au fost aruncate în Bosfor, iar capetele au fost înfipte în pari, timp de patru zile, în faţa Seraiului Înaltei Porți.
(lecția de istorie prezentată de profesorul Viorel Guțu)
Sursa foto: Playtech
Momentul de cultură
Duminica Sfintei Cruci. Semnificația unei zile care întărește sufletul. Tradiții și obiceiuri (foto)
Duminica Sfintei Cruci este una dintre cele mai importante zile din timpul Postului Mare. Ea este prăznuită în a treia duminică a postului și marchează mijlocul acestei perioade de pregătire pentru Învierea Domnului. Biserica a rânduit această zi pentru a întări credincioșii, deoarece postul este o perioadă de nevoință, rugăciune și luptă cu propriile slăbiciuni.
În această duminică, Sfânta Cruce este așezată în mijlocul bisericii, împodobită cu flori și busuioc. Credincioșii vin și se închină, sărutând Crucea cu evlavie. Gestul nu este doar o tradiție, ci o mărturisire de credință: Crucea este simbolul jertfei lui Hristos, dar și al biruinței asupra morții.
Semnificația profundă a Sfintei Cruci
În credința creștină, Crucea nu reprezintă doar suferința, ci mai ales dragostea și mântuirea. Prin jertfa Sa pe Cruce, Mântuitorul Iisus Hristos a deschis oamenilor calea spre viața veșnică.
De aceea, în mijlocul Postului Mare, Biserica aduce Crucea înaintea credincioșilor pentru a le aminti că după suferință vine biruința, iar după post și nevoință vine lumina Învierii.
Mulți părinți ai Bisericii spun că această duminică este ca un popas duhovnicesc. Așa cum un călător obosit se oprește pentru a-și recăpăta puterea, tot așa creștinii sunt chemați să privească la Cruce și să găsească în ea curajul de a continua drumul postului.
Tradiții și obiceiuri în Duminica Sfintei Cruci
În multe zone din România, această zi este însoțită de obiceiuri frumoase și pline de simbol.
- Crucea este împodobită cu flori și busuioc – semn al vieții și al biruinței asupra morții.
- Credincioșii se închină la Cruce și se roagă pentru putere, iertare și luminarea sufletului.
- Oamenii duc acasă busuioc sau flori de la Cruce, pe care le păstrează la icoane, considerându-le binecuvântate.
- Se păstrează rânduiala postului, iar în unele locuri oamenii fac milostenie pentru cei sărmani.
Această duminică amintește credincioșilor că fiecare om poartă în viață o cruce – greutăți, încercări, suferințe. Dar credința ne învață că această cruce poate deveni calea spre mântuire, dacă este purtată cu răbdare și cu nădejde în Dumnezeu.
Crucea – puterea care ne ridică
Mântuitorul spune în Evanghelie:
„Cine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”
Aceste cuvinte nu sunt doar o chemare la sacrificiu, ci și o promisiune. Crucea nu este sfârșitul drumului, ci începutul unei vieți noi. Prin Cruce, durerea se transformă în speranță, iar suferința capătă sens.
Duminica Sfintei Cruci ne amintește că, în mijlocul încercărilor vieții, nu suntem singuri. Hristos este Cel care poartă împreună cu noi povara și ne conduce spre lumină. Astfel, această duminică devine un moment de întărire sufletească.
Privind la Sfânta Cruce, creștinii își amintesc că după post vine bucuria Învierii, iar după fiecare încercare vine biruința.

Sursa:https://secretele.com/2026/03/duminica-sfintei-cruci-semnificatia-unei-zile-care-intareste-sufletul/
Sursa foto: Doxologia
Momentul de cultură
Începe Postul Paştelui! Timp de 7 săptămâni, credincioșii se pregătesc pentru sărbătoarea Învierii Domnului
În 2026, Postul Paștelui, cunoscut și ca Postul Mare, va începe luni, 23 februarie. Această perioadă reprezintă cel mai lung și mai riguros post din calendarul creștin ortodox, pregătind credincioșii pentru sărbătoarea Învierii Domnului, care în 2026 cade pe 12 aprilie.
Postul Mare este rânduit pentru curăţirea sufletului prin rugăciune, milostenie, împăcare cu cei cărora le-am greșit şi împărtăşirea cu Sfintele Taine.
Potrivit tradiției creștine, postul a fost prescris de Dumnezeu din Vechiul Testament prin poruncile transmise iudeilor cu ajutorul lui Moise.
Sfinţii Părinţi au rânduit ca, în perioada Postului Mare, să se săvârşească în mod obișnuit Sfânta Liturghie doar în zilele de sâmbătă şi duminică, în celelalte zile împărtășirea credincioșilor făcându-se seara după vecernie, în cadrul Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite, arată radioromania.ro
Postul Paștelui, cel mai dificil post din an
Postul Paștelui, sau Postul Mare, este privit de mulți credincioși drept cel mai riguros și solicitant post din calendarul bisericesc. Cu o durată de aproximativ 7 săptămâni (40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor), acest post este mai lung decât celelalte posturi anuale – Postul Crăciunului, Postul Adormirii Maicii Domnului, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
În această perioadă, se recomandă evitarea produselor de origine animală – carne, ouă și lactate – iar în anumite tradiții se renunță și la ulei sau vin, mai ales în primele zile sau în anumite săptămâni. Această abstinență este menită să disciplineze dorințele și să concentreze atenția asupra rugăciunii, introspecției și apropierii de Dumnezeu, arată stirileprotv.ro
Dincolo de partea alimentară, Postul Paștelui are o puternică dimensiune duhovnicească. Amintind de postul de 40 de zile al lui Iisus Hristos în pustiu, credincioșii sunt încurajați să participe mai des la slujbe, să se spovedească și să facă fapte de milostenie. Scopul final este transformarea sufletească, prin renunțarea la materiale și cultivarea valorilor esențiale: dragoste, smerenie și iertare.
Când începe Postul Paștelui 2026
În 2026, Postul Paștelui, cunoscut și ca Postul Mare, va începe luni, 23 februarie.
Prima zi a Postului Mare, cunoscută ca Lunea Curată, marchează începutul unui timp de pocăință, rugăciune și reflecție spirituală. În săptămânile care urmează, Postul Mare include sărbători importante precum Buna Vestire și Floriile, fiecare având propriile tradiții și reguli alimentare.
Prin respectarea acestor practici, credincioșii se pregătesc atât spiritual, cât și fizic pentru Paștele ortodox.
Cât durează Postul Paștelui
Postul Paștelui durează șapte săptămâni, adică 40 de zile de post propriu-zis, fără a socoti duminicile, care sunt considerate zile de sărbătoare în cadrul postului.
În această perioadă, creștinii ortodocși respectă reguli stricte de abstinență: evită consumul de carne, lactate, ouă și alte produse de origine animală, iar peștele este permis doar în anumite zile cu dezlegare.
Când e dezlegare la pește în Postul Paștelui
Deși Postul Mare este strict, Biserica Ortodoxă stabilește zile cu dezlegare la pește, când credincioșii pot consuma pește, ulei și vin. Acestea sunt 25 martie, când e Buna Vestire și 5 aprilie, când sunt Floriile.
Buna Vestire sărbătorește momentul în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că va naște pe Fiul lui Dumnezeu, iar Duminica Floriilor marchează intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, cu o săptămână înainte de Patimi.
Lunea Curată, prima zi a Postului Paștelui și tradițiile populare
Lunea Curată, cunoscută și sub numele de Spolocania, marchează începutul Postului Mare, cea mai importantă perioadă de pregătire spirituală înainte de Paști. În această zi, tradiția populară recomandă curățenia completă a gospodăriei și separarea ustensilelor folosite în timpul perioadei „de dulce”, pentru a marca tranziția către post.
În unele zone, ziua este denumită și Lunea Păstorilor, mai ales în regiunile de deal și munte, unde ocupația principală era păstoritul, mai arată stirileprotv.ro
Sursa foto: Buna ziua Brasov
Momentul de cultură
Unirea Moldovei cu Țara Românească, un pas decisiv spre împlinirea unui ideal istoric
Acum 167 de ani, pe 24 ianuarie 1859, cele două principate române au făcut un pas decisiv spre împlinirea unui ideal istoric: Unirea Moldovei cu Țara Românească.
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în ambele capitale, la Iași și București, a reprezentat mai mult decât o soluție politică ingenioasă – a fost expresia voinței unui popor care își dorea unitate, stabilitate și demnitate națională.
Unirea de la 1859 a pus temeliile statului român modern
În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au fost promovate reforme esențiale care au transformat profund societatea românească: reforma agrară, reforma învățământului, reorganizarea administrației și modernizarea cadrului legislativ. Aceste măsuri au contribuit decisiv la consolidarea instituțiilor statului și la apropierea României de valorile și practicile europene ale vremii.
Contextul internațional nu a fost simplu, iar marile puteri priveau cu prudență această construcție politică nouă. Cu toate acestea, inteligența politică a elitelor românești și sprijinul popular au făcut posibilă menținerea Unirii și recunoașterea ei treptată.




