Momentul de cultură
Lucian Băleanu, directorul adjunct al Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani împlinește astăzi 54 de ani
Lucian Băleanu s-a născut la 14 martie 1970, în oraşul Chişinău, Republica Moldova.
În 1995, a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj. A fost secretar literar la Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoşani. În prezent, este profesor la Colegiul Naţional ”A.T Laurian” și director adjunct al Teatrului Mihai Eminescu.
Este doctor în filologie şi autor al unor piese de teatru.
Lucian Băleanu, filologul care trăieşte pentru teatru
Lucian Băleanu este fiul regretatului actor şi regizor basarabean Andrei Băleanu.
Alungat de peste Prut pentru partizanatul său excesiv pro-românesc şi pentru simplul motiv că a îndrăznit să studieze filologia în România, Lucian Băleanu spune că a crescut în lumea teatrului, potrivit adevărul.ro
„Tata a jucat atât pe scenă, cât şi în filme, dar mai ales este cunoscut ca regizor în Basarabia. Eu nu am făcut grădiniţă ca alţi copii, am fost educat în teatru”, a declarat Lucian Băleanu.
A făcut un ziar clandestin
Când era la Facultatea de Filologie a Universităţii din Chişinău a primit ordin de încorporare în armata sovietică şi a plecat să facă stagiul militar în Gruzia la o unitate de tancuri din Gori, oraşul natal al lui Stalin. „Armata nu are cum să fie plăcută. Am pierdut un an şi jumătate în care am învăţat să manevrez tancul şi în care nu m-am putut bucura de tinereţe, de pasiunile mele. Sistemul era să te facă un asasin care execută umil orice ordin“, susține Lucian Băleanu.
Întors acasă din armată, Lucian Băleanu şi-a descoperit brusc vocaţia de revoluţionar. „La Chişinău, alături de un prieten, am editat într-un subsol un ziar clandestin, «Dacia Liberă». Au apărut patru numere după care am fost săltaţi de KGB şi anchetaţi. Apoi, pe 17 noiembrie 1989 m-am culcat cu alţi tineri în faţa tancurilor la parada militară şi a fost pentru prima dată în fosta URSS când într-o capitală de republică sovietică nu s-a ţinut parada“, povesteşte Lucian Băleanu, într-un interviu pentru Adevărul.
După căderea comunismului, Lucian Băleanu a fost printre primii basarabeni care au beneficiat de o bursă de studiu în România
„S-a dat un examen şi am luat zece. Premierul Moldovei, Mircea Druc, prieten bun al tatei, mi-a sugerat să merg la Cluj să studiez filologia. Acolo am avut numai împliniri. Am cunoscut-o pe soţia mea şi mi-am dat doctoratul cu o teză despre Mircea Eliade. Am devenit profesor doctor“, spune Lucian Băleanu.
A avut o tentativă eşuată de a deveni profesor în Basarabia
„Mi-au spus că nu am cum să mă angajez în Moldova pentru că am studiat limba română în România“, îşi aminteşte profesorul. Destinul a vrut astfel ca Lucian Băleanu să ajungă profesor la Colegiul Naţional „A.T. Laurian“ din Botoşani, unul dintre cele mai prestigioase din ţară, susține adevărul.ro
Profil Lucian Băleanu
Născut: 14 martie 1970, Chişinău, Republica Moldova.
Studii: Facultatea de Filologie Cluj (1995), profesor doctor în filologie.
Familie: Este căsătorit, are un copil.
Întrebări şi răspunsuri
Dacă ar fi să optaţi din nou între Moldova şi România, ce aţi alege?
Aş urma absolut acelaşi traseu fără niciun regret. Unde îţi este familia, acolo ţi-i şi casa. O anumită perioadă casa mea a fost în Moldova. M-aş întoarce cu anumite condiţii care ştiu sigur că nu se vor îndeplini. Să ne unim ar fi una din ele. În subconştientul meu mai sper că ne vom uni. Sunt un idealist.
Între şcoală şi teatru, ce vă atrage mai mult?
Îmi plac amândouă în egală măsură. Pun pasiune în ceea ce fac şi la şcoală şi la teatru şi am avantajul că se completează reciproc. Ceea ce fac la şcoală ţine de artă, de cultură, iar de multe ori la teatru mă gândesc şi din perspectivă didactică.
Ce-i place…
„În mod deosebit îmi plac arta şi cultura pentru că sunt implicat în aşa ceva, îmi oferă ceva în plus pentru viaţa spirituală“, a spus Lucian Băleanu.
Ce nu-i place…
„Nu-mi place ipocrizia pentru că generează nonvaloare şi stresează existenţa umană. Sunt sătul de ipocrizia din jurul meu“, a afirmat omul de cultură Lucian Băleanu.
Observator de Botoșani vă urează multă putere de muncă și împliniri în plan personal și profesional. LA MULȚI ANI!
Momentul de cultură
Credința este puntea între om și Dumnezeu, temelia virtuților și izvorul nădejdii (foto)
Fiecare zi din viața noastră este împletită cu har, milă și îndurare de la Dumnezeu.
Să trăim fiecare clipă pentru că este prețioasă și să ne hrănim sufletul în liniștea și pacea Lui Hristos!
Frumusețea vieții nu stă în ceea ce păstrăm, ci în ceea ce dăruim, în dragostea pe care o împărtășim, în bunătatea pe care o lăsăm în urmă în viețile pe care le atingem pe drum. Cu fiecare gest venit din inimă, sufletul nostru se încarcă de frumusețe. Dumnezeu lucrează adesea prin gesturi simple ale oamenilor care aleg să iubească în tăcere. O inimă care știe să mulțumească pentru puțin va simți întotdeauna că are destul.
Fiecare om adună în timpul vieții tot ce trebuie pentru veșnicie, fiindcă viața-i ca și o floare ce înflorește și se trece, rămânând în urmă-i parfumul…Doamne mai dă-ne timp să ne schimbăm, dă-ne timp să plângeam și să ne îndreptăm greșelile, dă-ne timp să ne ridicăm spre cele bune, Doamne, dă-ne putere ca în fiecare zi de mâine, când deschidem ochii și vedem lumina zămislită de Tine.
Tot timpul nostru pe pământ se măsoară în dragoste! Viața aceasta pământească să o trăim cu credință, dragoste și nădejdea că vom câștiga viața cea veșnică, prin mântuirea sufletului.


Sursa: facebook/Mănăstirea Vorona
Momentul de cultură
Ziua Imnului Național, o sărbătoare dedicată unuia dintre cele patru simboluri fundamentale ale statului român
În fiecare an, la data de 29 iulie, România marchează Ziua Imnului Național, o sărbătoare dedicată unuia dintre cele patru simboluri fundamentale ale statului român, alături de drapel, stemă și sigiliu. Această zi comemorează momentul din 1848 când cântecul revoluționar „Deșteaptă-te, române!” a fost interpretat public pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în timpul Revoluției de la 1848. Evenimentul este considerat un moment de referință în istoria imnului, motiv pentru care data de 29 iulie a fost aleasă, prin lege, ca zi oficială de celebrare.
Versurile imnului au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu, fiind publicate inițial sub titlul „Un răsunet”. Melodia este atribuită, în mod tradițional, lui Anton Pann, deși specialiștii consideră că aceasta provine dintr-o melodie religioasă sau populară pe care Anton Pann a armonizat-o și a făcut-o cunoscută. Îmbinarea dintre versurile patriotice și melodia solemnă a transformat cântecul într-un simbol al luptei pentru libertate și al trezirii conștiinței naționale.
De-a lungul istoriei, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat în numeroase momente decisive pentru poporul român. A fost prezent în timpul Revoluției de la 1848, a fost interpretat în timpul Războiului de Independență și a însoțit românii în perioadele de rezistență și afirmare națională. După instaurarea regimului comunist, cântecul a fost interzis, deoarece mesajul său era considerat incompatibil cu ideologia oficială. Cu toate acestea, el a continuat să fie păstrat în memoria colectivă și să fie interpretat în cercuri restrânse sau în comunitățile românești din afara țării.
În timpul Revoluției Române din decembrie 1989, „Deșteaptă-te, române!” a răsunat din nou pe străzile orașelor, devenind unul dintre simbolurile luptei împotriva dictaturii. Forța mesajului său și legătura profundă cu dorința de libertate au făcut ca, după căderea regimului comunist, cântecul să fie ales drept imn național al României. Prin Decretul-Lege nr. 40 din 24 ianuarie 1990, „Deșteaptă-te, române!” a devenit oficial imnul național, statut consacrat ulterior și prin Constituția României.
Versurile imnului transmit un mesaj puternic despre demnitate, unitate, curaj și responsabilitate față de destinul națiunii. Ele îndeamnă la solidaritate și la apărarea valorilor fundamentale ale poporului român, motiv pentru care imnul este interpretat în cadrul celor mai importante ceremonii oficiale, la manifestările militare, în instituțiile publice și la competițiile sportive internaționale în care România este reprezentată.
Ziua Imnului Național este marcată anual prin ceremonii organizate în întreaga țară. În multe orașe au loc festivități militare și religioase, concerte ale fanfarelor militare, ceremonii de arborare a drapelului și interpretări solemne ale imnului. Instituțiile publice, autoritățile locale și unitățile militare organizează evenimente prin care este evidențiată importanța acestui simbol național și rolul său în istoria României.
Imnul național nu este doar o piesă muzicală oficială, ci o expresie a identității și continuității statului român. El reflectă momentele de cumpănă și de speranță prin care a trecut națiunea și amintește generațiilor actuale de valorile care au stat la baza formării României moderne. Tocmai de aceea, Ziua Imnului Național reprezintă nu doar comemorarea unui cântec istoric, ci și un prilej de a celebra libertatea, unitatea și respectul față de simbolurile care definesc statul român.
Sursa foto: Desteptarea
Momentul de cultură
Mihai Eminescu: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră.”
Citatul lui Mihai Eminescu – „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră” – spune mai mult decât pare la prima vedere. Nu este doar o afirmație despre gramatică sau vocabular, ci despre identitate, cultură și conștiință colectivă.
Limba nu este un simplu instrument pe care îl folosim după bunul plac. Ea ne formează gândirea, ne modelează ideile și ne influențează felul în care vedem lumea. Gândim în cuvintele pe care le știm. Simțim prin expresiile pe care le-am învățat. În acest sens, limba ne conduce mai mult decât o conducem noi pe ea.
Fiecare generație moștenește limba ca pe o avere. Nu o creează de la zero, ci o primește cu istoria, valorile și rănile ei. Cuvintele poarta în ele tradiții, mentalități și moduri de a înțelege viața. De aceea, atunci când alterăm limba sau o tratăm cu superficialitate, afectăm mai mult decât comunicarea – afectam rădăcina identității noastre.
Eminescu vedea limba română ca pe un organism viu, care trebuie respectat și cultivat. Nu suntem stăpânii ei pentru că ea există dincolo de noi și va continua și după noi. Noi suntem trecători, dar limba rămâne.
Citatul este și o lecție de smerenie. Ne amintește că aparținem unei culturi și unei istorii mai mari decât noi. Limba ne ține uniți, ne definește și ne depășește. Iar dacă vrem să ne înțelegem pe noi înșine, trebuie mai întâi să înțelegem limba în care gândim.
Sursa: facebook/Viața-i un dar
Sursa foto: curatorial.ro




