Meciul dintre Spania și Anglia, finala EURO 2024, este astăzi de la ora 22.00, ora României. Pentru Spania este a cincea finală europeană, după ce a...
Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, vine cu o serie de sfaturi pentru a avea un somn bun în perioada de...
În ultimele ore, pompierii au intervenit pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată, în următoarele localități: Broscăuți – a ars vegetația uscată de pe o...
Copiii aflați la Școala de Vară organizată, zilele trecute, de Parohia Boscoteni din comuna Frumuşica, a fost un prilej de întâlnire a elevilor cu poliţiştii Compartimentului...
Rămas captiv într-o fântână, un taur a fost salvat de pompierii militari și voluntari. Acesta a căzut în puțul adânc de aproximativ doi metri, iar localnicii...
Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust şi Iraclie; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul. Sfântul Apostol Achila, unul dintre cei 70 de Apostoli ai Domnului, a fost ucenic...
Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au participat la activitățile din cadrul școlii de vară organizate joi, 11 iulie 2024, de Liceul...
Concluzia administraţiei americane după summit-ul aniversar de la Washington: Putin nu va putea supravieţui războiului din Ucraina Deciziile luate de liderii NATO arată că Alianţa se...
Poliția a descoperit traficantul de droguri întâmplător, în urma punerii în executare a unui alt mandat de aducere, potrivit romania-actualitati.ro Periculoasele pastile „Faraon”, care conțin patru...
Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, prin Biroul Siguranța Școlară derulează Campania națională de informare cu privire la evenimentele negative în care pot fi implicați elevii pe...
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a prelungit Codul Roșu de caniculă și pentru 15 și 16 iulie, la Botoșani. Valul de căldură va...
Din nefericire, bărbatul de 36 de ani, căutat în râul Prut, a fost găsit decedat. Acesta a fost observat de un pescar, care a anunțat pompierii....
O mașină parcată într-o gospodărie din localitatea Mitoc a fost cuprinsă de flăcări, noaptea trecută. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca,...
Proiectul Consiliului Județean Botoșani de consolidare, restaurare și punere în valoare a Muzeului de Științele Naturii Dorohoi a atras atenția constructorilor din întreaga țară. În cadrul...
În această dimineață, au fost reluate căutările bărbatului dispărut în apele râului Prut, în dreptul localității Ripiceni. La misiune participă pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție...
Temperatura maximă prognozată va fi de peste 41 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități....
Binevestitorului mântuirii noastre, lui Gavriil Arhanghelul, marele slujitor al lui Dumnezeu, care a făcut oamenilor atâtea binefaceri, Biserica îi alcătuieşte astăzi al doilea sobor de prăznuire,...