Actualitate
Zile toride în continuare: Codul ROȘU de caniculă în vigoare astăzi și mâine pentru județul Botoșani
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a menținut Codul Roșu de caniculă pe 15 și 16 iulie 2024 pentru Botoșani. Valul de căldură va fi intens și persistent. Temperaturile maxime vor fi de 37- 42 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul a 22 de grade (nopți tropicale). Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
- Pentru ziua de 17 iulie a fost emis un Cod Portocaliu de caniculă, cu temperaturi maxime între 33 și 37 de grade, iar cele minime de 20 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Reprezentanții ISU Botoșani reamintesc faptul că, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, prin hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, în toate unitățile administrativ-teritoriale din județ sunt deschise puncte de prim ajutor și de hidratare. Astfel, persoanele afectate de caniculă pot găsi un loc răcoros sau de hidratare la unitățile medicale și de învățământ, la sediile primăriilor și la casele de cultură.
Potrivit datelor furnizate de către Comitetele Locale pentru Situații de Urgență, în județul Botoșani sunt funcționale 142 de puncte de prim ajutor și 151 de puncte de hidratare.
În municipiul Botoșani, sunt deschise puncte de prim ajutor și hidratare la:
- sediul Primăriei Municipiului Botoșani, Piața Revoluției, nr. 1;
- sediul Primăriei Municipiului Botoșani de la Casei Cărții (lângă Piața Mare);
- intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu cu Bulevardul Mihai Eminescu.
În municipiul Dorohoi, sunt deschise puncte de prim ajutor și hidratare la:
- sediul Primăriei Municipiului Dorohoi;
- Piața Centrală din strada Dimitrie Furtună, 8;
- Pietonalul Grigore Ghica.
Persoanele afectate de caniculă se pot adresa și unităților spitalicești care au fost înștiințate să pună la dispoziție spații special amenajate, dotate cu aer condiționat, dozatoare de apă, medicamente, echipamente medicale, dar și mobilier adecvat pentru odihnă.
În această perioadă, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență au fost intensificate acțiunile de informare și educare preventivă a populației pentru evitarea unor evenimente nedorite ce se pot produce pe timp de caniculă.
Pentru a trece cu bine de această perioadă, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:
- efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
- evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
- purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
- evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;
- consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;
- mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;
- păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;
- nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
- creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.
Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să:
- limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
- menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;
- scădeţi temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu;
- reglaţi aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.
Pentru a preveni incendiile în perioada caniculei, pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri:
- respectați normele de prevenire și stingere a incendiilor;
- nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mici față de locurile cu pericol de explozie sau față de materiale combustibile;
- nu expuneți la soare sau în zone supraîncălzite recipiente sau rezervoare ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune;
- pregătiți hrana prin utilizarea focului deschis doar în locurile special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți;
- nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate;
- nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.).
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Sursa foto: Digi24
Actualitate
Atenție la înșelăciunile prin mijloace de comunicare la distanță!
Polițiștii botoșăneni atrag atenția asupra riscurilor asociate înșelăciunilor comise prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, apelurilor telefonice și altor mijloace de comunicare la distanță, prin care persoanele sunt determinate să transfere bani sub diferite pretexte.
Un astfel de caz a fost sesizat în cursul zilei de luni, 26 octombrie, de către un bărbat de 80 de ani, din județul Botoșani, care a fost contactat prin intermediul unei aplicații de mesagerie, de către un individ care s-a prezentat drept medic în Afganistan și a susținut că a economisit o sumă mare de bani, pe care dorește să o trimită unei persoane care are nevoie de ajutor.
Sub acest pretext, că ar dori să îi trimită suma pe care a economisit-o, persoana vătămată a fost convinsă să efectueze mai multe transferuri bancare, în valoare totală de 16.500 de lei, care ar fi reprezentat taxe vamale și alte cheltuieli aferente trimiterii coletului cu bani. Ulterior, bărbatul a realizat că a fost victima unei înșelăciuni.
Pentru prevenirea unor astfel de fapte, polițiștii recomandă să manifestați prudență și să verificați orice solicitare de bani primită prin telefon sau prin intermediul aplicațiilor de comunicare.
Dacă ați fost victima unei astfel de înșelăciuni sau suspectați o tentativă de fraudă, sesizați poliția și contactați banca pentru a solicita, dacă este posibil, blocarea ori recuperarea transferului. Păstrați mesajele, numerele de telefon, dovezile plăților și orice alte informații care pot sprijini cercetările ulterioare.
Sursa foto: Radio Chișinău
Actualitate
Tânăr în arestul poliției după ce a fost prins la volanul unui autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere
La data de 26 octombrie 2026, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul național, DN 29A, în comuna Ibănești, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Nicșeni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Actualitate
Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea
În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-Scale Exercise”, la care participă aproximativ 400 de salvatori din România, Austria, Cehia, Estonia, Franţa şi Ucraina.
Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, exercițiul de protecţie civilă are loc în judeţul Suceava, respectiv în oraşele Siret şi Suceava, precum și în zona lacurilor Rogojeşti, Bucecea, Lipoveni şi a râului Hâtnuţa.
„Scenariul principal simulează inundaţii severe în bazinele râurilor Prut şi Siret, amplificate de incidente cu substanţe periculoase (CBRN) şi prezenţa unor elemente de muniţie neexplodată (UXO)”, potrivit ISU Suceava.
Sursa foto: fb/igsu.situatiideurgenta/ziarullumina.ro




