Momentul de cultură
Moartea lui Alexandru Macedon, unul dintre cei mai mari comandanți de oști ai lumii
La data de 10 iunie a anului 323 î.Hr. a murit Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare, unul dintre cei mai mari comandanți de oști ai lumii.
Fiu al regelui Filip al II-lea al Macedoniei, Alexandru cel Mare a construit un imperiu legendar înainte de moartea sa, la vârsta de 32 de ani.
El s-a născut în luna iulie a anului 356 î.Hr. în orașul Pella, capitala Macedoniei, iar la numai 10 ani, Alexandru a dovedit tuturor că are calitățile necesare unui mare conducător. Se spune ca un negustor i-a adus lui Filip un cal ce nu putea fi îmblânzit de nimeni și numai tânărul Alexandru a reușit să-l îmblânzească, iar acest cal îl va însoți pe viitorul rege în toate războaiele sale, până în îndepărtata Indie.
Când Alexandru împlinește 13 ani, regele Filip începe să îi caute un tutore care să se ocupe de educația lui și îl găsește în persoana marelui filosof Aristotel, care își pune amprenta asupra educației lui Alexandru și îl învață medicina, filosofia, religia, logica și arta.
La vârsta de 20 de ani, Alexandru devine regele Macedoniei, după ce tatăl său, Filip al II-lea este asasinat, iar din acel moment istoria lumii avea să se schimbe, deoarece Alexandru va pleca într-o campanie de cucerire ce avea să-i uimească pe toți contemporanii săi, ajungând unul dintre cei mai mari comandanți de oști din istorie.
Astfel, în anul 334 pleacă spre Asia Mică, pentru a cuceri Persia și pentru a elibera cetățile grecești de pe coasta de est a Mediteranei, iar în anul 333 î.Hr, marele rege persan Darius al III-lea îl întâmpină pe Alexandru la Issos, în fruntea unei armate formată din 85.000 de oameni, o armată enormă în acele vremuri. În bătălia de la Issos, Alexandru avea să dovedească geniul său militar, învingând-ul pe Darius, care fuge de la locul bătăliei, aceasta fiind prima înfrângere a unui rege persan în istoria de până atunci a acestui imperiu.
După ce cucerește Egiptul și fondează în delta Nilului orașul Alexandria, Alexandru cel Mare pătrunde în inima Imperiului Persan, traversează râurile Tigru și Eufrat obține victoria de la Guagamela, unde învinge din nou armata lui Darius, formată de această dată din 100.000 de soldați.
Alexandru cel Mare cucerește apoi și Persia Orientală, ajungând cu armata sa până în îndepărtata Indie. Următoarea campanie de cucerire avea să fie supunerea Arabiei, dar în data de 10 iunie 323 î.Hr. Alexandru moare la vârsta de 32 de ani, cel mai probabil de malarie, existând și unele versiuni cum că el ar fi fost de fapt otrăvit sau înjunghiat.
După moartea sa, teritoriile cucerite au fost pe rând pierdute de către generalii săi, iar visul lui Alexandru de a cuceri întreaga lume, s-a stins odată cu el.
(lecția de istorie de profesorul Viorel Guțu)
Sursa foto: descopera.ro
Momentul de cultură
Credința este puntea între om și Dumnezeu, temelia virtuților și izvorul nădejdii (foto)
Fiecare zi din viața noastră este împletită cu har, milă și îndurare de la Dumnezeu.
Să trăim fiecare clipă pentru că este prețioasă și să ne hrănim sufletul în liniștea și pacea Lui Hristos!
Frumusețea vieții nu stă în ceea ce păstrăm, ci în ceea ce dăruim, în dragostea pe care o împărtășim, în bunătatea pe care o lăsăm în urmă în viețile pe care le atingem pe drum. Cu fiecare gest venit din inimă, sufletul nostru se încarcă de frumusețe. Dumnezeu lucrează adesea prin gesturi simple ale oamenilor care aleg să iubească în tăcere. O inimă care știe să mulțumească pentru puțin va simți întotdeauna că are destul.
Fiecare om adună în timpul vieții tot ce trebuie pentru veșnicie, fiindcă viața-i ca și o floare ce înflorește și se trece, rămânând în urmă-i parfumul…Doamne mai dă-ne timp să ne schimbăm, dă-ne timp să plângeam și să ne îndreptăm greșelile, dă-ne timp să ne ridicăm spre cele bune, Doamne, dă-ne putere ca în fiecare zi de mâine, când deschidem ochii și vedem lumina zămislită de Tine.
Tot timpul nostru pe pământ se măsoară în dragoste! Viața aceasta pământească să o trăim cu credință, dragoste și nădejdea că vom câștiga viața cea veșnică, prin mântuirea sufletului.


Sursa: facebook/Mănăstirea Vorona
Momentul de cultură
Ziua Imnului Național, o sărbătoare dedicată unuia dintre cele patru simboluri fundamentale ale statului român
În fiecare an, la data de 29 iulie, România marchează Ziua Imnului Național, o sărbătoare dedicată unuia dintre cele patru simboluri fundamentale ale statului român, alături de drapel, stemă și sigiliu. Această zi comemorează momentul din 1848 când cântecul revoluționar „Deșteaptă-te, române!” a fost interpretat public pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în timpul Revoluției de la 1848. Evenimentul este considerat un moment de referință în istoria imnului, motiv pentru care data de 29 iulie a fost aleasă, prin lege, ca zi oficială de celebrare.
Versurile imnului au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu, fiind publicate inițial sub titlul „Un răsunet”. Melodia este atribuită, în mod tradițional, lui Anton Pann, deși specialiștii consideră că aceasta provine dintr-o melodie religioasă sau populară pe care Anton Pann a armonizat-o și a făcut-o cunoscută. Îmbinarea dintre versurile patriotice și melodia solemnă a transformat cântecul într-un simbol al luptei pentru libertate și al trezirii conștiinței naționale.
De-a lungul istoriei, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat în numeroase momente decisive pentru poporul român. A fost prezent în timpul Revoluției de la 1848, a fost interpretat în timpul Războiului de Independență și a însoțit românii în perioadele de rezistență și afirmare națională. După instaurarea regimului comunist, cântecul a fost interzis, deoarece mesajul său era considerat incompatibil cu ideologia oficială. Cu toate acestea, el a continuat să fie păstrat în memoria colectivă și să fie interpretat în cercuri restrânse sau în comunitățile românești din afara țării.
În timpul Revoluției Române din decembrie 1989, „Deșteaptă-te, române!” a răsunat din nou pe străzile orașelor, devenind unul dintre simbolurile luptei împotriva dictaturii. Forța mesajului său și legătura profundă cu dorința de libertate au făcut ca, după căderea regimului comunist, cântecul să fie ales drept imn național al României. Prin Decretul-Lege nr. 40 din 24 ianuarie 1990, „Deșteaptă-te, române!” a devenit oficial imnul național, statut consacrat ulterior și prin Constituția României.
Versurile imnului transmit un mesaj puternic despre demnitate, unitate, curaj și responsabilitate față de destinul națiunii. Ele îndeamnă la solidaritate și la apărarea valorilor fundamentale ale poporului român, motiv pentru care imnul este interpretat în cadrul celor mai importante ceremonii oficiale, la manifestările militare, în instituțiile publice și la competițiile sportive internaționale în care România este reprezentată.
Ziua Imnului Național este marcată anual prin ceremonii organizate în întreaga țară. În multe orașe au loc festivități militare și religioase, concerte ale fanfarelor militare, ceremonii de arborare a drapelului și interpretări solemne ale imnului. Instituțiile publice, autoritățile locale și unitățile militare organizează evenimente prin care este evidențiată importanța acestui simbol național și rolul său în istoria României.
Imnul național nu este doar o piesă muzicală oficială, ci o expresie a identității și continuității statului român. El reflectă momentele de cumpănă și de speranță prin care a trecut națiunea și amintește generațiilor actuale de valorile care au stat la baza formării României moderne. Tocmai de aceea, Ziua Imnului Național reprezintă nu doar comemorarea unui cântec istoric, ci și un prilej de a celebra libertatea, unitatea și respectul față de simbolurile care definesc statul român.
Sursa foto: Desteptarea
Momentul de cultură
Mihai Eminescu: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră.”
Citatul lui Mihai Eminescu – „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră” – spune mai mult decât pare la prima vedere. Nu este doar o afirmație despre gramatică sau vocabular, ci despre identitate, cultură și conștiință colectivă.
Limba nu este un simplu instrument pe care îl folosim după bunul plac. Ea ne formează gândirea, ne modelează ideile și ne influențează felul în care vedem lumea. Gândim în cuvintele pe care le știm. Simțim prin expresiile pe care le-am învățat. În acest sens, limba ne conduce mai mult decât o conducem noi pe ea.
Fiecare generație moștenește limba ca pe o avere. Nu o creează de la zero, ci o primește cu istoria, valorile și rănile ei. Cuvintele poarta în ele tradiții, mentalități și moduri de a înțelege viața. De aceea, atunci când alterăm limba sau o tratăm cu superficialitate, afectăm mai mult decât comunicarea – afectam rădăcina identității noastre.
Eminescu vedea limba română ca pe un organism viu, care trebuie respectat și cultivat. Nu suntem stăpânii ei pentru că ea există dincolo de noi și va continua și după noi. Noi suntem trecători, dar limba rămâne.
Citatul este și o lecție de smerenie. Ne amintește că aparținem unei culturi și unei istorii mai mari decât noi. Limba ne ține uniți, ne definește și ne depășește. Iar dacă vrem să ne înțelegem pe noi înșine, trebuie mai întâi să înțelegem limba în care gândim.
Sursa: facebook/Viața-i un dar
Sursa foto: curatorial.ro




