Actualitate
Somnul cu vise, care ne ajută să resetăm organismul, este afectat de caniculă. Recomandările medicilor
Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, vine cu o serie de sfaturi pentru a avea un somn bun în perioada de caniculă.
Efectele negative ale somnului la temperaturi ridicate se traduc pentru persoanele sănătoase prin senzaţie de oboseală pe tot parcursul zilei, iritaţie la factori externi aparent banali şi epuizare, potrivit dr. Beatrice Mahler, citată de stirileprotv.ro
„Ce facem pentru un somn bun în timpul ”Codului Roşu de caniculă”? Încercăm păstrarea unei igiene cât mai riguroase a somnului; evităm somnul de prânz, care poate accentua insomnia; ne îmbrăcăm adecvat cu haine lejere care să permită absorbţia transpiraţiei; încercăm crearea unei temperaturi optime în dormitor, fără să uităm că şi umiditatea aerului trebuie să fie ajustată – dacă nu aveţi un ventilator, încercaţi să umpleţi o sticlă cu lichid rece ca gheaţa, care să scadă temperatura în patul în care dormiţi, sau alternativ puteţi utiliza şosete răcoritoare (umede sau ţinute la rece), răcirea picioarelor scade temperatura generală a pielii şi a corpului; hidrataţi-vă bine, chiar şi noaptea; încercaţi să rămâneţi calmi, starea de iritare şi nervozitate suprasolicită organismul care oricum este afectat de temperatura crescută; nu uitaţi de copiii şi vârstnicii din preajma dumneavoastră, care sunt mult mai fragili” – sunt sfaturile oferite de medic, postate pe una din paginile de socializare a Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din București.
- Temperatura corpului nostru tinde să scadă uşor cu 1-2 ore înainte de culcare, iar acest lucru ne ajută să adormim mai uşor şi să avem un somn mai profund.
„În esenţă, când este foarte cald este afectat somnul REM, somnul cu vise, cel care ne ajută să resetăm organismul pentru o nouă zi, cel care ajută la întărirea sistemului imunitar şi procesarea amintirilor şi emoţiilor”, subliniază Beatrice Mahler.
- Temperatura ridicată din mediul înconjurător îngreunează semnificativ autoreglarea temperaturii corpului, afectează în mod direct calitatea somnului, creşte frecvenţa respiratorie, frecvenţa cardiacă şi umiditatea tegumentelor, în dorinţa de a realiza răcirea corpului, şi, nu în ultimul rând, induce o stare de iritabilitate în organism.
„Astfel, chiar dacă adormim la fel de uşor, pentru că temperatura crescută din timpul zilei epuizează energetic organismul, somnul este întrerupt frecvent şi durează mai puţin. Trezirile repetate sunt datorate fie transpiraţiei excesive, fie aerului uscat din încăpere”, menţionează medicul, citat de stirileprotv.ro
- Efectele negative ale somnului la temperaturi ridicate se traduc pentru persoanele sănătoase prin senzaţie de oboseală pe tot parcursul zilei, iritaţie la factori externi aparent banali şi epuizare.
„Pacienţii cu boli cronice, inclusiv afecţiuni respiratorii cronice, asociază somnului ineficient riscul acutizării afecţiunilor cronice prin infecţii acute, prin efectul direct al particulelor poluate din aerul respirat, cum este ozonul, a cărui cantitate creşte în oraşele cu trafic intens mai ales în perioadele de caniculă”, a completat medicul Beatrice Mahler.
Sursa foto: StirileProTV
Actualitate
Garda Forestieră a lansat o nouă platformă digitală pentru sesizări și urmărirea controalelor
A fost lansată noua platformă digitală a Gărzii Forestiere, care le permite celor care depun reclamaţii legate de tăierile ilegale să afle în timp real care sunt urmările demersului, de la controale până la amenzi.
Ministrul interimar al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu: Platforma digitală a Gărzii Forestiere va însemna că absolut toate petiţiile şi sesizările vor fi înregistrate în platformă, controalele care vor fi făcute vor fi înregistrate în platformă, se va şti foarte clar unde au fost identificate prejudicii, se va şti foarte clar dacă au fost date amenzi sau nu şi va putea absolut orice cetăţean să-şi urmărească petiţia, să vadă exact dacă s-a rezolvat între timp şi care a fost concluzia respectivului control.
Ministrul interimar al Mediului a mai declarat că oamenii pot să solicite şi participarea la controlul de pe teren în cazul pe care l-au semnalat.
În primele şase luni ale anului, Garda Forestieră a făcut cu 10% mai multe controale faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar prejudiciile constatate se apropie de patru milioane de lei, potrivit romania-actualitati.ro
Platforma poate fi accesată la adresa https://app.gfn.gov.ro/acasa
Sursa foto: radiooltenia.ro
Actualitate
Culorile și aromele variate ale toamnei se datorează unor compuși care ne susțin sănătatea
Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă un spectacol de culoare, când frunzele îşi intensifică nuanţele, variind de la galben la portocaliu, roșu și arămiu, dar şi multe fructe şi legume. Merele sunt reprezentative pentru această lună, iar beneficiile lor pentru sănătate sunt proverbiale, fiind surse bogate de vitamine, precum vitaminele C, E și B6, de minerale, precum potasiul, calciul, magneziul, manganul, zincul și fierul, și de polifenoli, precum procianidinele. Gutuile, pe de altă parte, sunt cel mai probabil vestitele „mere de aur” din povești, iar ciupercile ocupă un loc de cinste între roadele toamnei.
Deși neașteptat poate, calciul este prezent în mere, fiind responsabil de textura fermă a acestora și de protejarea faţă de infecțiile fungice. Desigur, compoziția în nutrienți variază de la un soi la altul și de la o regiune de cultivare la alta. Oricum, fibrele din mere, atât cele solubile, precum pectina, care predomină, cât și cele insolubile, le dau un plus de valoare.
Mere şi gutui
Fibrele sunt o componentă alimentară foarte importantă și tot mai puțin prezentă în alimentația omului modern. Comparativ cu necesarul zilnic de 25-30 g de fibre, dieta modernă furnizează în medie 13 g de fibre. Excepție de la cantitatea zilnică recomandată fac persoanele cu situații medicale specifice – boala Crohn, colita ulcerative etc. -, la care este recomandată reducerea consumului de fibre. În rest, o dietă săracă în fibre, așa cum se întâmplă în cazul consumului scăzut de legume, fructe, cereale integrale, leguminoase, are un impact negativ puternic asupra sănătății intestinale, în primul rând, dar și asupra sănătății generale. De pildă, fibrele reduc absorbția grăsimilor și a zaharurilor. Prin urmare, absența fibrelor din dietă va contribui la creșterea glicemiei și a valorilor trigliceridelor și colesterolului. Sunt studii care corelează dietele bogate în fibre cu o mortalitate prin cancer și boli cardiovasculare mai mică.
O altă categorie valoroasă de substanțe pe care le conțin merele este reprezentată de acizii organici, precum acidul malic, acidul citric și acidul tartaric, cu impact benefic asupra funcțiilor ficatului. Aceștia, alături de fructoză și zaharoză, sunt responsabili și de gustul merelor.
Din aceeași familie cu merele, familia Rosaceae, gutuile sunt, cel mai probabil, vestitele „mere de aur” din povești. Simboluri ale iubirii și fertilității în Antichitate, gutuile au fost utilizate, de-a lungul vremii, în medicina tradițională a mai multor culturi, în special pentru tratarea afecțiunilor digestive. Asemenea merelor, gutuile sunt bogate în fibre, fiind surse de vitamina C și cupru, dar și de cantități mici de fier, potasiu și magneziu. Profilul fitochimic include multe substanțe cu acțiune antioxidantă, precum quercetina și kaempferolul, cunoscute pentru proprietățile lor antiinflamatoare.
Siropul de gutui poate ameliora senzațiile de greață, voma și refluxul gastroesofagian, inclusiv la femeile însărcinate. El ar putea reduce chiar gradul de afectare tisulară la nivelul colonului, la persoanele cu colită ulcerativă. Într-un studiu de laborator, sucul de gutui a inhibat creșterea bacteriei Helicobacter pylori, microorganism implicat în etiologia ulcerului gastric, dar și a altor bacterii, precum Escherichia coli și Staphylococcus aureus. Chiar dacă sunt necesare mai multe studii și nu putem vorbi despre sucul de gutuie ca despre un tratament al acestor afecțiuni, includerea acestora în dietă este, desigur, un plus.
Ciuperci şi alune de pădure
Toamna vine și cu roade ale pădurii, între care un loc de cinste îl ocupă ciupercile și alunele de pădure. Hribii, gălbiorii și ghebele sunt, probabil, speciile cele mai căutate. Săraci în calorii, dar cu un conținut de circa 7% proteine, bogați în vitamine din complexul B, potasiu, fier, calciu și magneziu, hribii sunt între ciupercile preferate în rețetele de post, mai ales. Ușor de conservat prin uscare, aceștia pot fi consumați și iarna, fiind hrănitori și sățioși. Hribii de pădure, întrucât au fost expuși la radiația solară, conțin și vitamina D. Totodată, hribii, ca toate ciupercile, au un conținut crescut de fibre, dar și de compuși antioxidanți. Ergothionina și glutationul – unul dintre cei mai importanți antioxidanți celulari – se găsesc în cantități semnificative în hribi, având efect antiinflamator și hepatoprotector.
Altă sursă vegetală de vitamina D o constituie delicioșii gălbiori. Fibrele solubile de tip beta-glucan pe care le conțin sunt cunoscute pentru valoarea lor cardio și vasoprotectoare prin reducerea nivelelor sangvine de LDL- colesterol și colesterol total. În plus, beta-glucanul poate contribui și la reglarea glicemiei. Alături de efectele pozitive asupra sistemului circulator, beta-glucanul are și proprietăți imunomodulatoare. Gălbiorii sunt și ei bogați în antioxidanți, precum betacarotenul, flavonoidele, polifenolii, conținând totodată minerale – cupru, fier, zinc – și vitamine, în special din complexul B – B3, B5, B2.
Ghebele au un conținut mai mic de proteine, însă acest lucru nu le face mai puțin valoroase. Seleniul pe care îl conțin este un mineral esențial, fiind implicat în protecția antioxidantă, în elaborarea răspunsului imun și în reglarea funcției tiroidiene. La bărbați, este esențial pentru motilitatea spermatozoizilor. Ghebele, asemenea celorlalte specii de ciuperci, sunt o sursă bună de fibre și, implicit, de beta-glucan.
Luna octombrie este și luna alunelor de pădure. Alunul de pădure și roadele lui au o istorie lungă și bogată, străbătând numeroase civilizații, de la celți la chinezi. Foarte îndrăgit în bazinul mediteraneean, în Roma antică se ofereau crenguțe de alun în semn de urare de bine. În prezent, cel mai mare producător mondial de alune de pădure este Turcia, urmată de Italia, statul american Oregon și Chile. În ce privește valoarea lor nutrițională, alunele de pădure sunt, în primul rând, o sursă de grăsimi mononensaturate, precum acidul oleic, cunoscut pentru beneficiile asupra sănătății cardiovasculare. Sunt o sursă excepțională de vitamina E, unul dintre cei mai puternici antioxidanți, și de folat. O porție de alune de 30 g conține aproape 4,5 g proteine și 2,7 g fibre, contribuind la inducerea sațietății și la sănătatea microbiotei intestinale. Conform unui studiu publicat în 2017 în Jurnalul European de Nutriție, consumul de oleaginoase, precum alunele de pădure, scade riscul de obezitate.
Castanele, sărace în grăsimi, spre deosebire de alune, nuci, migdale, dar bogate în fibre, potasiu, magneziu și polifenoli, sunt o altă gustare grozavă de toamnă. Coacerea lor face să crească conținutul în acid elagic, un polifenol cu acțiune antioxidantă, pe care bacteriile intestinale îl transformă în urolithine, o categorie de compuși care îmbunătățesc nivelul de energie prin îndepărtarea mitocondriilor nefuncționale și stimularea creșterii unora noi. Unele studii sugerează o posibilă îmbunătățire a forței musculare și a funcției cognitive.
Culorile și aromele variate ale toamnei se datorează, așadar, unor compuși care ne susțin și sănătatea.
Un articol de Elena Blănaru/ziarullumina.ro
Foto: pexels.com/ziarullumina.ro
Actualitate
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași: 8-15 octombrie 2026. Programul manifestărilor religioase
Momentele de sărbătoare din luna octombrie de la Iaşi reprezintă, prin mijlocirea sfinților, un prilej de comuniune a dreptslăvitorilor creștini, pelerini din țară, dar și de peste hotare.
Anul acesta, în lumina recentelor canonizări din Biserica Ortodoxă Română, pelerinii care vor veni la Catedrala Mitropolitană să aducă prinos de rugăciune și cinstire Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea bucura și de prezența sfintelor moaște ale Sfântului Cuvios Paisie, aduse de la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ.
Debutul oficial al pelerinajului prilejuit de hramul „ocrotitoarei Moldovei” va fi joi dimineață, 8 octombrie, de la ora 6.00, odată cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. Ulterior acestui moment, cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Paisie vor fi purtate în cadrul tradiţionalei procesiuni în jurul Catedralei Mitropolitane, fiind depuse în baldachinul special amenajat în același loc ca în ceilalți ani. Aici vor rămâne până când rândul pelerinilor va putea fi gestionat în interiorul Catedralei Mitropolitane, moment estimat a fi la începutul zilei de joi, 15 octombrie.
În data de 14 octombrie 2026, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită, începând cu ora 9.00, la un Altar amplasat la limita cu Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane. Pentru cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în preajma zonei amenajate, anunţăm că slujba va putea fi urmărită și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în mai multe locaţii.
Amintim că şi anul acesta, ca măsură de informare, punem la dispoziţie două numere de telefon la care pelerinii pot suna pe toată durata pelerinajului organizat la Iaşi cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Aceste numere sunt: 0757.579.100 şi 0757.033.466, valabile în perioada 8-15 octombrie. De asemenea, în zilele de pelerinaj, pe portalul doxologia.ro și site-ul mmb.ro va fi afişat în timp real, nonstop, locul unde se află capătul rândului pelerinilor.
Dumnezeu să răsplătească tuturor pelerinilor și închinătorilor osteneala, răbdarea și evlavia cu care vor veni în aceste zile la Catedrala Mitropolitană din Iași și să le dăruiască tuturor pace, bucurie și sănătate sufletească și trupească. Sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva și în lumina mărturiei Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, să păstrăm în inimă îndemnul simplu și atât de adânc: „Să ne rugăm unii pentru alții, ca Dumnezeu să ne învrednicească de mântuire și să ne facă parte de un colțișor de Rai”.
Program 8-15 octombrie 2026:
Joi, 8 octombrie 2026
- 6:00: Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- 6:30: Plecarea în procesiune cu cinstitele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria. Va participa Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor
- 7:00: Așezarea sfintelor moaşte spre închinare, în baldachinul de pe platoul din faţa Căminului preoțesc ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”
- 7:00-7:30: Sfinţirea apei (Agheasma mică) – lângă clădirea Bibliotecii „Dumitru Stăniloae” a Centrului eparhial
- 7:00-11:00: Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
- 16:00-18:00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
Vineri, 9 octombrie 2026
- 7:00-11:00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
- 16:00-18:00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
- 17:00-18:00: Vernisajul expoziției „Sacrul la feminin. Arta dăruirii în Țările Române”, în parteneriat cu Muzeul de Artă al României (Muzeul Mitropolitan)
Sâmbătă, 10 octombrie 2026
- 7:00-11:00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
- 16:00-16:30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
- 19:00-23:00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia, împreună cu slujba Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria (în Catedrala Mitropolitană)
Duminică, 11 octombrie 2026
- 7:00-11:00: Miezonoptica, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană)
- 8:00-12:00: Sfințirea Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena” – Galata, municipiul Iași, Protopopiatul 1 Iași
- 16:00-17:00: Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
- 19:00-20:30: Pelerinajul ,,Calea Sfinţilor”. Procesiune cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
- 21:00-00:00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (în Catedrala Mitropolitană)
Luni, 12 octombrie 2026
- 7:00-11:00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
- 16:00-16:30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
- 19:00-23:00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Apostol Andrei, cu prilejul pomenirii aducerii la Iași a sfintelor sale moaște în 1996 (în Catedrala Mitropolitană)
Marți, 13 octombrie 2026
- 7:00-11:00: Miezonoptica, Acatistul Sf. Ap. Andrei, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
- 16:00-16:30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
- 21:00-3:00: Slujba de priveghere – Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
Miercuri, 14 octombrie 2026
- 7:00-9:00: Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană)
- 9:00-12:30: Sfânta Liturghie (pe podiumul amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane)
- 16:00-16:30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
- 19:00-23:00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv (în Catedrala Mitropolitană)
Joi, 15 octombrie 2026
- 7:00-11:00: Miezonoptica, Acatistul Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
- 16:00-18:00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor
Sursa foto: ziaruldeiasi.ro




