Sfântul Sofronie era din cetatea Damascului, având părinţi drept credincioşi ce se numeau Plintos şi Mira. A trăit în zilele împăratului Heraclie (610-641) şi încă din...
Aeronava sanitară a fost solicitată în urmă cu puțin timp la Botoșani. Elicopterul SMURD a preluat o femeie de 80 de ani diagnosticată cu infarct. Cadrele...
Copiii mici trebuie supravegheați în permanență. O clipă de neatenție poate determina sfârșitul tragic al unui destin aflat la început de drum, iar noi, cei responsabili...
Guvernul intenționează să deblocheze 5.200 de posturi vacante în instituțiile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, potrivit unui memorandum prezentat în ședința executivului de miercuri, 6 martie...
Casa unei familii din municipiul Botoșani a fost în pericol, seara trecută, cel mai probabil din cauza coșului de fum necurățat corespunzător. Din fericire, flăcările au...
Doina Federovici, președintele organizației județene a PSD: ”Alături de colegii parlamentari și primari, în municipiul Dorohoi, am fost prezentă la o nouă dezbatere pe lege pensiilor....
Aceşti sfinţi erau din Corint şi au trăit pe vremea împăraţilor Deciu (249-251) şi Valerian (253-260) şi a lui Iason, stăpânitorul Greciei. În acele zile, fiind...
Duminică, 10 martie, botoșănenii pot viziona la Cinema Unirea Botoșani, de la ora 16.30, filmul artistic ”În numele pământului”, un film de animație realizat din cadre...
România a câștigat vineri, 8 martie 2024, la Washington, procesul împotriva canadienilor de la Gabriel Resources Ltd., în dosarul ”Roșia Montană”. Potrivit Deciziei, definitivă și executorie,...
Un bărbat din localitatea Baranca a găsit, ieri după-amiază, în grădină, un obiect ce părea a fi un proiectil. În momentul în care a văzut muniția,...
Sfinţii 40 de Mucenici au trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324), fiind originari din părţile Capadociei, ostaşi creştini, bărbaţi viteji şi vrednici în războaie. Erau conduşi...
La data de 7 martie 2024, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Poliției Orașului Săveni au desfășurat o acțiune de amploare, cu sprijinul unui...
La data de 7 martie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de...
Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită în acest sfârșit de săptămână la spectacolele „Domnul Zero” de Elmer Rice și „Bocitoarele vesele” după William Shakespeare. Sâmbătă, 9...
Reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Botoșani au participat, astăzi, 8 martie 2024, la o altfel de misiune. Pompieri, polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și...
La data de 7 martie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul național, DN 29A, în...
Continuând povestea primului film, „Fericirea începe azi”, Abby și Travis se trezesc după o noapte nebună în Vegas căsătoriți accidental. Alături de cei mai buni prieteni...