Marţi, 27 martie 2024, este marcată, în întreaga lume, Ziua Mondială a Teatrului, eveniment dedicat unui act cultural menit să redea, în diferite viziuni, momente importante din istoria şi caracteristicile unui popor, dar şi o sursă de divertisment şi inspiraţie care poate uni culturi şi naţiuni din orice colţ al lumii, potrivit radioromaniacultural.ro

Teatrul este o formă de exprimare care depinde de spaţiu şi public, şi care are menirea de a informa şi educa, de a trezi emoţii, de a smulge un zâmbet sau o lacrimă.

Ziua Mondială a Teatrului este sărbătorită prin spectacole şi concerte, prilejuind spectatorilor întâlnirea cu personalităţile artistice favorite, dar şi o serie de alte manifestări teatrale, punctul central fiind transmiterea unui mesaj tradiţional internaţional de către o personalitate a culturii mondiale.

Oamenilor minunaţi ai acestei arte, echipe sau individualităţi, care se implică cu pasiune şi suflet în realizarea unor creaţii dedicate publicului le sunt dedicate în această zi şi nu numai, admiraţia şi aprecierea, precum şi aplauzele noastre.

În anul 1948, la iniţiativa UNESCO şi a unor personalităţi de seamă din domeniul teatrului, a fost creat Institutul Internaţional de Teatru (IIT), cea mai importantă organizaţie internaţională neguvernamentală din domeniul artelor spectacolului.

Primul congres – cel de constituire – al IIT a avut loc la Praga în iunie 1948, având în componenţă 12 centre naţionale: Austria, Belgia, Brazilia, Chile, China, Cehoslovacia, Franţa, Italia, Polonia, Elveţia, SUA şi Marea Britanie.

Ziua Mondială a Teatrului a fost instituită, prin vot unanim, în anul 1961, de către Institutul Internaţional de Teatru, în cadrul celui de-al 9-lea Congres Mondial desfăşurat la Viena, la propunerea lui Arvi Kivimaa, din partea Centrului finlandez al IIT, iar data aleasă marca momentul deschiderii stagiunii “Teatrului Naţiunilor” din Paris, fiind sărbătorită anual, fără întrerupere, în întreaga lume.

Scurtă istorie a teatrului românesc

Istoria teatrului românesc începe în 29 mai 1798, atunci când un grup de actori primeşte autorizaţie, din partea domnitorului Hangerli-Vodă, să înfiinţeze o trupă de teatru.

Apoi sasul Brody înfiinţează, în timpul domniei lui Vodă Caragea, un soi de teatru în strada Academiei din București.

Cel dintâi teatru public bucureştean în adevăratul sens al cuvântului a fost “Teatrul de la Cişmeaua Roşie”, înfiinţat în 1816, denumire adoptată după numele unei fântâni și al unei mahalale care se găsea în secolul XIX pe Podul Mogoșoaiei (azi Calea Victoriei) din București.

Înfiinţarea s-a datorat în mare măsură domniței Ralu, fiica domnului Ioan Gheorghe Caradja, iar primele spectacole desfăşurate aici a fost opera lui Rossini „Italiana în Algeria”, iar mai apoi piese de teatru – în limba greacă – „Hoții” de Fr. Schiller şi „Faust” de Goethe. Teatrul, deşi era o încăpere de 14 rânduri, prost concepută, a adus un succes imens, spectatorii înghesuindu-se la fiecare spectacol.

În anul 1827 este înfiinţată “Societatea literară”, din iniţiativa boierilor I. Eliade Rădulescu şi Dinicu Golescu, care militează pentru crearea unui teatru naţional.

În anul 1833, un grup de actori străini înfiinţează la Bucureşti Teatrul „Momolo”, tinerii şcoliţi aici oferind primul lor spectacol la 29 august 1834, intitulat  “Fanatismul”, care se bucură de un succes neaşteptat.

În anul 1864, Teatrul cel Mare devine instituţie publică de cultură, printr-un decret semnat de primul ministru de atunci, Mihail Kogălniceanu, în anul 1875, pe vremea directoratului lui Alexandru Odobescu, instituţia devine Teatrul Naţional, iar în 1877, din iniţiativa lui Ion Ghica, director al teatrului, Parlamentul promulgă Legea teatrelor, inspirată de regulamentul Comediei Franceze, regulament redactat de Napoleon.

În perioada primului război mondial trupa Teatrului Naţional se refugiază la Iaşi, apoi în anul 1919 are loc primul turneu oficial al Teatrului Naţional Bucureşti în Transilvania şi Banat cu spectacolele „Apus de soare”, de Barbu Ştefănescu Delavrancea şi „Răzvan şi Vidra”, de Bogdan Petriceicu Hașdeu.

În anul 1939, în perioada în care Camil Petrescu era director al teatrului, se inaugurează o şcoală de regie experimentală, iar în anul 1942 ia fiinţă Muzeul Teatrului Naţional.

În anul 1952, la sărbătorirea centenarului, Teatrului Naţional primeşte numele lui Ion Luca Caragiale.

La Botoșani, prima reprezentație de teatru în limba strămoșească a avut loc în 1838

În acel an, directorul Școlii Domnești, Nicolini, asociat cu Costachi Caragiali a început o serie de reprezentații.

După zece ani, în iarna 1848-1849 mai mulți boieri și cucoane din Botoșani au jucat teatru pentru scopuri filantropice, adunându-se suma de 1045 lei în folosul săracilor.

În stagiunea 1857-1858, s-a înființat o trupă teatrală moldovenească în Botoșani, sub direcția lui Costachi Bălăceanu și a pitarului Costachi Vasiliu.

În ianuarie 1912 se constituie „Societatea pe acțiuni – Teatrul Eminescu” având 75 de acționari și un capital de 400.000 lei. La 23 septembrie același an, s-a pus piatra fundamentală a construcției acestui „templu al artei”, care a fost terminată doi ani mai târziu. Clădirea, după planul arhitectului Grigore Cerchez, în stilul eclectismului de școală franceză, se compara prin proporții și bogăție a ornamentației cu Teatrul Național din Iași.

A fost inaugurată oficial în seara zilei de 21 decembrie 1914, cu piesa „Lorica noastră” a Naționalului bucureștean

La 8 aprilie 1944, frumoasa clădire a Teatrului „Eminescu” este parțial distrusă de un bombardament, după care este radical transformată între 1956-1958, când se reconstruiește, astfel încât vechea compoziție nu mai poate fi identificată.

În septembrie 1958, se inaugurează noul Teatru „Mihai Eminescu”

Prima stagiune artistică se deschide la 16 octombrie 1958 cu premiera piesei „Mielul turbat” de Aurel Baranga în regia lui Paul Sireteanu și scenografia lui Constantin Piliuță.

De atunci Teatrul „Mihai Eminescu” a atras atenția și considerația întregii mișcări teatrale românești, aici prezentându-se în premieră absolută operele lui Nicolae Iorga, Mihail Sorbul, Eugen Lovinescu, Vasile Voiculescu, etc.

Aici a văzut lumina rampei opera dramatică a „Luceafărului”, patronul teatrului și al întregii spiritualități românești.

Sursa foto: CNIPT Botosani