Momentul de cultură
Masacrul de la Fântâna Albă, în care mii de români din Bucovina de Nord au fost uciși de armata sovietică
La data de 1 aprilie 1941, a avut loc Masacrul de la Fântâna Albă, din Bucovina de Nord, un masacru în care mai multe mii de români, locuitori ai satelor de pe valea Siretului ce încercau să se refugieze din teritoriul ocupat de Uniunea Sovietică, în România, au fost uciși de către armata sovietică.
Acest genocid a fost posibil în contextul în care România a fost obligată să-i cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu pe care se aflau câteva milioane de locuitori, consecință a ultimatumului primit în iunie 1940 și ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov din august 1939 ce a dus la delimitarea sferelor de interese din Europa răsăriteană, între Germania și Uniunea Sovietică.
Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc în duminica Paștelui a anului 1941, când aproximativ trei mii de români, locuitori din Bucovina de Nord, au încercat să se refugieze în România, după ce sovieticii au lansat zvonuri potrivit cărora vor permite trecerea celor care vor să trăiască în România.
Drept urmare, în ziua de 1 aprilie, un grup mare de români bucovineni din mai multe sate de pe valea Siretului, purtând steaguri albe, însemne religioase, icoane, prapuri şi cruci din cetină, au format o coloană pașnică ce s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. Numai că într-o poiană de lângă localitatea Varniţa, la circa trei kilometri de granița română, în locul numit Fântâna Albă, grănicerii sovietici i-au somat pe români să se oprească, apoi au tras în plin cu mitralierele secerând laolaltă, bărbați, femei,copii și bătrâni.
Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști şi spintecați cu sabia, ori legați de cai şi târâți până la locul unde erau săpate dinainte cinci mari gropi comune, mulți dintre ei fiind îngropați aici de vii. Cei care au reușit să fugă în pădure și să scape pe moment, au fost căutați și arestați de NKVD, iar după ce au îndurat torturi îngrozitoare, au fost şi ei împușcați și aruncați într-o altă groapă comună peste care s-a turnat var nestins.
Ce este și mai sfidător este faptul că autoritățile de la Moscova au trecut în anonimat acest genocid, declarând că a fost vorba doar de un incident minor, în care „un grup de 10 de persoane a încercat să treacă fraudulos granița și au fost arestate”.
Subiectul masacrului de la Fântâna Albă a fost considerat subiect „tabu” până în anii ’90, iar autoritățile sovietice, ulterior cele ucrainene, au interzis orice referire la acest masacru.
Abia după anul 2000, ucrainenii au permis oficierea unui parastas pentru odihna miilor de români bucovineni, care şi-au dorit doar să treacă și să trăiască în România.
(lecția de istorie prezentată de profesorul Viorel Guțu)
Sursa foto: Radio România Oltenia – Craiova
Momentul de cultură
Credința este puntea între om și Dumnezeu, temelia virtuților și izvorul nădejdii (foto)
Fiecare zi din viața noastră este împletită cu har, milă și îndurare de la Dumnezeu.
Să trăim fiecare clipă pentru că este prețioasă și să ne hrănim sufletul în liniștea și pacea Lui Hristos!
Frumusețea vieții nu stă în ceea ce păstrăm, ci în ceea ce dăruim, în dragostea pe care o împărtășim, în bunătatea pe care o lăsăm în urmă în viețile pe care le atingem pe drum. Cu fiecare gest venit din inimă, sufletul nostru se încarcă de frumusețe. Dumnezeu lucrează adesea prin gesturi simple ale oamenilor care aleg să iubească în tăcere. O inimă care știe să mulțumească pentru puțin va simți întotdeauna că are destul.
Fiecare om adună în timpul vieții tot ce trebuie pentru veșnicie, fiindcă viața-i ca și o floare ce înflorește și se trece, rămânând în urmă-i parfumul…Doamne mai dă-ne timp să ne schimbăm, dă-ne timp să plângeam și să ne îndreptăm greșelile, dă-ne timp să ne ridicăm spre cele bune, Doamne, dă-ne putere ca în fiecare zi de mâine, când deschidem ochii și vedem lumina zămislită de Tine.
Tot timpul nostru pe pământ se măsoară în dragoste! Viața aceasta pământească să o trăim cu credință, dragoste și nădejdea că vom câștiga viața cea veșnică, prin mântuirea sufletului.


Sursa: facebook/Mănăstirea Vorona
Momentul de cultură
Ziua Imnului Național, o sărbătoare dedicată unuia dintre cele patru simboluri fundamentale ale statului român
În fiecare an, la data de 29 iulie, România marchează Ziua Imnului Național, o sărbătoare dedicată unuia dintre cele patru simboluri fundamentale ale statului român, alături de drapel, stemă și sigiliu. Această zi comemorează momentul din 1848 când cântecul revoluționar „Deșteaptă-te, române!” a fost interpretat public pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în timpul Revoluției de la 1848. Evenimentul este considerat un moment de referință în istoria imnului, motiv pentru care data de 29 iulie a fost aleasă, prin lege, ca zi oficială de celebrare.
Versurile imnului au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu, fiind publicate inițial sub titlul „Un răsunet”. Melodia este atribuită, în mod tradițional, lui Anton Pann, deși specialiștii consideră că aceasta provine dintr-o melodie religioasă sau populară pe care Anton Pann a armonizat-o și a făcut-o cunoscută. Îmbinarea dintre versurile patriotice și melodia solemnă a transformat cântecul într-un simbol al luptei pentru libertate și al trezirii conștiinței naționale.
De-a lungul istoriei, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat în numeroase momente decisive pentru poporul român. A fost prezent în timpul Revoluției de la 1848, a fost interpretat în timpul Războiului de Independență și a însoțit românii în perioadele de rezistență și afirmare națională. După instaurarea regimului comunist, cântecul a fost interzis, deoarece mesajul său era considerat incompatibil cu ideologia oficială. Cu toate acestea, el a continuat să fie păstrat în memoria colectivă și să fie interpretat în cercuri restrânse sau în comunitățile românești din afara țării.
În timpul Revoluției Române din decembrie 1989, „Deșteaptă-te, române!” a răsunat din nou pe străzile orașelor, devenind unul dintre simbolurile luptei împotriva dictaturii. Forța mesajului său și legătura profundă cu dorința de libertate au făcut ca, după căderea regimului comunist, cântecul să fie ales drept imn național al României. Prin Decretul-Lege nr. 40 din 24 ianuarie 1990, „Deșteaptă-te, române!” a devenit oficial imnul național, statut consacrat ulterior și prin Constituția României.
Versurile imnului transmit un mesaj puternic despre demnitate, unitate, curaj și responsabilitate față de destinul națiunii. Ele îndeamnă la solidaritate și la apărarea valorilor fundamentale ale poporului român, motiv pentru care imnul este interpretat în cadrul celor mai importante ceremonii oficiale, la manifestările militare, în instituțiile publice și la competițiile sportive internaționale în care România este reprezentată.
Ziua Imnului Național este marcată anual prin ceremonii organizate în întreaga țară. În multe orașe au loc festivități militare și religioase, concerte ale fanfarelor militare, ceremonii de arborare a drapelului și interpretări solemne ale imnului. Instituțiile publice, autoritățile locale și unitățile militare organizează evenimente prin care este evidențiată importanța acestui simbol național și rolul său în istoria României.
Imnul național nu este doar o piesă muzicală oficială, ci o expresie a identității și continuității statului român. El reflectă momentele de cumpănă și de speranță prin care a trecut națiunea și amintește generațiilor actuale de valorile care au stat la baza formării României moderne. Tocmai de aceea, Ziua Imnului Național reprezintă nu doar comemorarea unui cântec istoric, ci și un prilej de a celebra libertatea, unitatea și respectul față de simbolurile care definesc statul român.
Sursa foto: Desteptarea
Momentul de cultură
Mihai Eminescu: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră.”
Citatul lui Mihai Eminescu – „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră” – spune mai mult decât pare la prima vedere. Nu este doar o afirmație despre gramatică sau vocabular, ci despre identitate, cultură și conștiință colectivă.
Limba nu este un simplu instrument pe care îl folosim după bunul plac. Ea ne formează gândirea, ne modelează ideile și ne influențează felul în care vedem lumea. Gândim în cuvintele pe care le știm. Simțim prin expresiile pe care le-am învățat. În acest sens, limba ne conduce mai mult decât o conducem noi pe ea.
Fiecare generație moștenește limba ca pe o avere. Nu o creează de la zero, ci o primește cu istoria, valorile și rănile ei. Cuvintele poarta în ele tradiții, mentalități și moduri de a înțelege viața. De aceea, atunci când alterăm limba sau o tratăm cu superficialitate, afectăm mai mult decât comunicarea – afectam rădăcina identității noastre.
Eminescu vedea limba română ca pe un organism viu, care trebuie respectat și cultivat. Nu suntem stăpânii ei pentru că ea există dincolo de noi și va continua și după noi. Noi suntem trecători, dar limba rămâne.
Citatul este și o lecție de smerenie. Ne amintește că aparținem unei culturi și unei istorii mai mari decât noi. Limba ne ține uniți, ne definește și ne depășește. Iar dacă vrem să ne înțelegem pe noi înșine, trebuie mai întâi să înțelegem limba în care gândim.
Sursa: facebook/Viața-i un dar
Sursa foto: curatorial.ro




