Data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoriografia României: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.

Ziua de 10 mai, cunoscută și ca „Ziua Regalității”, este o zi cu mare conotație istorică pentru România, o zi în care se spune că „am obținut Domn, Independență şi Regat!”.

De ce este importantă aceasta zi pentru istoria noastră națională? Pentru că în 10 mai 1866 principele Carol I a intrat în București, fiind primit de o mulțime entuziastă până în dealul Mitropoliei, unde a fost întâmpinat de mitropolitul Nifon, care a oficiat o slujbă religioasă, după care s-a mers la Camera Deputaților unde Carol I a depus jurământul și a fost proclamat „domnitor al tuturor românilor”.

Tot în ziua de 10 mai 1877, același Principe Carol I a promulgat legea prin care s-a proclamat Independenţa de Stat a României, realizându-se astfel visul de secole al românilor.

Și în fine, în 10 mai 1881 principele Carol I va deveni rege al românilor fiind încoronat cu coroana de oțel, oțel provenit de la un tun turcesc cucerit în Războiul de Independență din aul 1877.

De asemenea, timp de peste opt decenii, din 1866 şi până în decembrie 1947, ziua de 10 mai va fi şi Ziua Națională a României și numai regimul comunist ce încerca să înlăture urmele monarhiei din ţară, a schimbat ziua națională din 10 mai în ziua de 23 august.

Până la venirea regimului comunist, ziua de 10 Mai era sărbătorită de toți românii ca zi națională cu mare bucurie, iar în București mulțimea lua parte la celebra „bătaie de flori” de la Șosea, însă în timpul dictaturii comuniste, această sărbătoare a fost ștearsă deliberat din memoria colectivă.

Manualele de istorie nu o menționau și nu era amintită niciodată public de teamă ca românii să nu afle ceva despre rege și regalitate.

Astăzi, 10 Mai este ziua Regalităţii şi este sărbătorită de familia regală şi de simpatizanţii ei, dar şi de cei ştiu cât datorează România regilor pe care i-a avut.

(lecția de istorie prezentată de profesorul Viorel Guțu)

Sursa foto: TVR MOLDOVA

Astăzi, 8 mai, s-au împlinit 80 de ani de la capitularea necondiționată a Germaniei naziste în fața Forțelor Aliate, moment istoric care a oprit Al Doilea Război Mondial în Europa, fiind cel mai mare conflict din istorie în care şi-au pierdut viaţa peste 60 de milioane de oameni, militari şi civili.

Pacea a venit, însă, odată cu capitularea Japoniei, după bombardamentele nucleare asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki (6 şi 9 august 1945), armistiţiul fiind semnat la 2 septembrie 1945, pe puntea cuirasatului Missouri, potrivit ziarullumina.ro

Actul de capitulare necondiționată a Germaniei naziste a fost semnat de două ori: la Reims (Franța), la 7 mai 1945, și la Berlin, la 8 mai 1945, ora 23.01, ora Europei Centrale, sau 9 mai, ora Moscovei.

Această a doua semnare este considerată ceremonia oficială de încheiere a războiului în Europa și stă la baza celebrării Zilei Victoriei. Diferența de fus orar a făcut ca Ziua Victoriei în Europa să fie la 8 mai în țările occidentale și la 9 mai în Rusia.

La Londra, în 8 mai 1945, sute de mii de oameni s-au adunat în fața Palatului Buckingham, iar regele George al VI-lea și familia regală au ieșit la balcon de șapte ori pentru a saluta mulțimea. Prințesele Elisabeta și Margaret au primit permisiunea să se amestece în mulțime sub anonimat.

Elisabeta, viitoarea regină, a spus mai târziu că acea ieșire spontană a fost „una dintre cele mai memorabile nopți ale vieții sale”, arată ziarullumina.ro

Sursa foto: Ziarul Lumina

La data de 4 mai 1955 s-a stins din viață la Paris, marele pianist, violonist, compozitor și dirijor român George Enescu.

A fost muzicianul român căruia i se poate aplica fără nicio exagerare eticheta de geniu, fiind pentru lumea întreagă o personalitate uriașă, iar numele lui rostit cu venerație în Occident, ne-a redat mândria de a fi români.

George Enescu s-a născut în 1881, la Liveni, în județul Botoșani, primele îndrumări muzicale primindu-le de la părinți, care atunci când viitorul mare muzician va împlini vârsta de 4 ani, îi vor cumpăra o vioară cu care George începe să cânte sub îndrumările tatălui său.

Urmează apoi studiile muzicale la Conservatorul din Viena între anii 1888 și 1893, unde se încadrează rapid în viața muzicală, susținând numeroase concerte în care entuziasmează presa și publicul, deși avea numai 12 ani.

După absolvirea Conservatorului din Viena, Enescu își continuă studiile la Conservatorul din Paris, între anii 1893 și 1899, perioadă ce marchează, de fapt, debutul său dirijoral, urmând ca la începutul secolului al XX-lea să continue seria marilor sale succese, susținând mari concerte în numeroase orașe din Europa și America.

George Enescu devine rapid preferatul publicului, fiind un violonist, pianist, dirijor și compozitor de geniu, un artist cum rar era întâlnit în acea epocă.

Activitatea sa muzicală de la începutul secolului alternează între București și Paris, întreprinzând în același timp numeroase turnee în mai multe țări europene, și având parteneri prestigioși precum Alfredo Casella sau Richard Strauss.

În timpul Primului Război Mondial rămâne în București, unde concertează sau dirijează, săvârșind și numeroase acte de caritate pentru oamenii nevoiași sau pentru soldații răniți pe front. După război își reia activitatea concertistică internațională dând o serie de concerte pe marile scene ale lumii, făcând și multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde va dirija orchestrele din Philadelphia, Chicago și New York.

Activitatea sa pedagogică capătă, de asemenea, o importantă notorietate, iar printre elevii săi se numără violoniști precum Christian Ferras, Ivry Gitlis ori Yehudi Menuhin. Trebuie amintit că cel din urmă avea să devină mai târziu un celebru violonist și un virtuoz dirijor, care va păstra mare recunoștință lui George Enescu, considerându-l chiar părintele său spiritual.

Printre distincţiile ce i s-au acordat lui George Enescu în semn de preţuire şi recunoaştere pentru intensa sa activitate, se regăsesc titlurile de ofiţer şi cavaler al „Legiunii de Onoare” a Franţei în anii 1913 și 1936, membru de onoare şi membru activ al Academiei Române din Bucureşti, membru la Académiei des Beaux Arts din Paris, al Academiei Nazionale di Santa Cecilia din Roma, membru al Institutului de France din Paris, membru al Academiei de Arte și Ştiinţe din Praga și multe altele.

În septembrie 1946, George Enescu decide să părăsească România, în care se instala cu rapiditate totalitarismul comunist, nefiind de acord cu acest regim și astfel ia calea exilului.

După încheierea unui mare turneu de concerte în Statele Unite şi Canada, se stabileşte la Paris, iar în ultimul deceniu al vieţii, continuă să fie prezent pe marile scene lirice ale lumii, ca violonist, pianist și dirijor, cunoscând o uriașă popularitate.

În anul 1954, în noaptea de 13 spre 14 iulie, George Enescu va suferi o congestie cerebrală, urmată de paralizie parţială, iar peste aproape un an, în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 se va stinge din viață, singur în apartamentul său din Rué de Clichy din Paris. Va fi înmormântat peste câteva zile de autoritățile franceze, într-un cavou de marmură albă, în Cimitirul „Pere Lachaise” din capitala Franţei.

(lecția de istorie prezentată de profesorul Viorel Guțu)

Sursa foto: Ziarul Lumina