ȘTIRI DIN:
Data: 16/02/2026

Politică

Klaus Iohannis: „UE trebuie să se extindă. De ce durează pentru unii deja de 20 de ani aceste discuții?”

Publicat

pe

Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, într-o conferință de presă la Strasbourg, alături de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, că ar fi inadmisibil ca nicio poziție relevantă din UE să nu fie ocupată de o persoană din estul Europei, după alegerile europarlamentare din acest an, apreciind că în 2019 s-a greșit și acesta este unul dintre motivele pentru care mulți est-europeni se consideră lăsați deoparte.

„Ar fi inadmisibil ca nicio poziție să nu fie ocupată de o persoană din noile state membre, adică din partea din Est. Eu cred că în 2019 s-a greșit, toate pozițiile relevante au fost ocupate de persoane foarte competente din vechea Europă și este unul dintre motivele pentru care mulți est-europeni se consideră lăsați deoparte. E o eroare și ar fi bine să nu se mai producă”, a afirmat Iohannis.

Președintele Iohannis a subliniat că „alegerea pentru leadership ar trebui să se facă și pe criteriul regional”.

„În ce mă priveşte pe mine, nu cred că este momentul să fac speculaţii. Sunt preşedintele României. Sunt membru în Consiliul European, unde după alegerile europene se vor discuta toate aceste poziţii”, a spus şeful statului, întrebat despre posibilitatea de a ocupa o funcție europeană

„Ar fi inadmisibil ca nicio poziție să nu fie ocupată de o persoană din noile state membre, adică din partea din Est. Eu cred că în 2019 s-a greșit, toate pozițiile relevante au fost ocupate de persoane foarte competente din vechea Europă și este unul dintre motivele pentru care mulți est-europeni se consideră lăsați deoparte. E o eroare și ar fi bine să nu se mai producă”, a afirmat Iohannis.

Președintele Iohannis a subliniat că „alegerea pentru leadership ar trebui să se facă și pe criteriul regional”.

„În ce mă priveşte pe mine, nu cred că este momentul să fac speculaţii. Sunt preşedintele României. Sunt membru în Consiliul European, unde după alegerile europene se vor discuta toate aceste poziţii”, a spus şeful statului, întrebat despre posibilitatea de a ocupa o funcție europeană

„Ar fi inadmisibil ca nicio poziție să nu fie ocupată de o persoană din noile state membre, adică din partea din Est. Eu cred că în 2019 s-a greșit, toate pozițiile relevante au fost ocupate de persoane foarte competente din vechea Europă și este unul dintre motivele pentru care mulți est-europeni se consideră lăsați deoparte. E o eroare și ar fi bine să nu se mai producă”, a afirmat Iohannis.

Președintele Iohannis a subliniat că „alegerea pentru leadership ar trebui să se facă și pe criteriul regional”.

„În ce mă priveşte pe mine, nu cred că este momentul să fac speculaţii. Sunt preşedintele României. Sunt membru în Consiliul European, unde după alegerile europene se vor discuta toate aceste poziţii”, a spus şeful statului, întrebat despre posibilitatea de a ocupa o funcție europeană

Politică

Un nou test pentru Guvernul Bolojan! Executivul își va angaja răspunderea pentru reforma administraţiei publice

Publicat

pe

Premierul Ilie Bolojan a declarat că acesta va fi un nou test pentru Executiv, în condițiile în care este posibilă depunerea unei moțiuni de cenzură, potrivit romania-actualitati.ro

Intenţia Guvernului este să-şi angajeze răspunderea în Parlament pentru reforma administraţiei publice locale și centrale, la pachet cu măsurile de relansare economică, înainte de 1 februarie 2026.

  • Ambele proiecte vor fi definitivate săptămâna viitoare

Prim-ministrul Ilie Bolojan a subliniat că măsurile care vizează administrația asigură, între altele, creșterea veniturilor proprii ale autorităților locale și reduc cheltuielile de personal în primăriile cu un număr prea mare de angajați.

Ilie Bolojan: „Administrația locală din România încasează din veniturile proprii sume mult mai mici decât media țărilor Uniunii Europene, fiind dependentă într-o măsură foarte mare de transferurile de la bugetul de stat. Dacă aceste transferuri le-am avea ca fonduri, nu ar fi o problemă, dar România transferă aceste fonduri împrumutându-se, în parte, sume pentru care plătim dobânzi destul de mari.”

Pe de altă parte, social-democrații au cerut, iar coaliția de guvernare a aprobat ca, odată cu reforma administrației, Guvernul să-și asume răspunderea și pentru măsurile de relansare a economiei, care includ credit fiscal majorat și alte facilități pentru stimularea noilor investiții.

„Nu putem doar să discutăm despre tăieri, despre reduceri, dacă se dorește ca PSD-ul să fie în această coaliție. Sunt măsuri absolut normale, sunt măsuri care nu au impact bugetar. Nu poți să reduci deficitul prin tăierea investițiilor și prin scăderea puterii de cumpărare. Reduci deficitul într-un mod corect dacă crești economic”, a declarat Sorin Grindeanu, liderul PSD

Pachetul de măsuri pentru relansare economică va fi definitivat, cel mai probabil, săptămâna viitoare.

Sursa foto:

Citeste mai mult ...

Politică

Tăiere de 85% la pensiile necontributive, prevăzută de proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul

Publicat

pe

Proiectul de lege a fost pus în consultare publică pe site-ul Ministerului Muncii.

  • Proiectul de lege care va limita cumulul pensiei cu salariul la stat va fi definitivat luni.

Deocamdată a fost pus în consultare publică pe site-ul Ministerului Muncii și, potrivit modificărilor propuse de guvern, limitarea pensiei la 15% în cazul cumulului cu salariul va viza doar pensiile necontributive, potrivit romania-actualitati.ro

Astfel, persoanele beneficiare de o pensie de serviciu, respectiv de o pensie stabilită în sistem militar, pot fi menținute în activitate în baza unei cereri, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%.

Premierul Ilie Bolojan a reafirmat că măsura nu se va aplica în educație și sănătate și a dat ca exemplu situația în care un profesor pensionar poate preda în continuare la o școală dintr-o zonă rurală, unde este deficit de cadre didactice.

Pe de altă parte, prim-ministrul a explicat că nu i se pare normal ca o persoană să se pensioneze la 48 de ani, pentru că a avut o muncă grea, iar a doua zi să se angajeze în sectorul public, într-o zonă adiacentă.

Sursa foto: Digi24

Citeste mai mult ...

Politică

O nouă şedinţă a coaliţiei de guvernare la Palatul Victoria privind reforma în administrație

Publicat

pe

Discuţiile vor viza reforma în administraţie, care se află de câteva săptămâni în aşteptare din cauza divergenţelor dintre partide referitoare la reducerile de personal din primării şi consilii judeţene.

Premierul Ilie Bolojan doreşte o scădere efectivă cu cel puţin 10% a posturilor ocupate din administraţia locală, propunere susţinută de cei de la USR şi PNL.

De cealaltă parte, PSD şi UDMR nu sunt de acord cu aceste concedieri şi consideră că reforma trebuie să se axeze mai degrabă pe reducerea cheltuielilor publice.

Liderii coaliţiei au discutat şi cu preşedintele Nicuşor Dan în încercarea de a găsi o soluţie, dar până acum nu s-a ajuns la un consens pe această temă, potrivit romania-actualitati.ro

Sursa foto: Radio România Actualități

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate6 zile in urma

Preţul la gaze va rămâne stabil pe tot parcursul anului şi nu vor fi alte modificări până în primăvara anului viitor

Schema de plafonare a preţului la gaze naturale, aflată în vigoare până la 1 aprilie 2026, va fi urmată pentru...

Actualitate6 zile in urma

FC Botoșani a pus capăt unei serii de șapte meciuri fără victorie și a revenit în zona play-off (video)

Duminică într-un meci din etapa a 26-a a Superligii de fotbal, FC Botoşani a învins-o pe ultima clasată, Metaloglobus Bucureşti,...

Actualitate7 zile in urma

Nemulţumirile personalului didactic şi nedidactic au atins cote maxime. Peste 70% dintre profesori sunt de acord cu greva generală

Sindicaliştii din educaţie au protestat săptămâna trecută în faţa Palatului Victoria împotriva măsurilor de austeritate, care au generat nemulţumiri şi...

Actualitate7 zile in urma

Grevă de avertisment în primăriile de comună din toată țara

Angajații primăriilor de comune din toată țara vor face marți, 10 februarie, o grevă de avertisment de două ore. Nemulțumirile...

Actualitate2 săptămâni in urma

Ziua Mondială a Femeilor Medic, marcată anual pe 3 februarie

În activitatea Departamentului pentru Situații de Urgență, femeile medic sunt prezente acolo unde fiecare secundă contează. Le vedem la intervenții,...

Actualitate2 săptămâni in urma

Tânăr încarcerat la Penitenciarul Botoșani, după ce a fost condamnat la închisoare pentru trafic de droguri

La data de 2 februarie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au identificat un tânăr,...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate4 săptămâni in urma

Nu scăpăm de valul de frig! Codul Galben de ger pentru județul Botoșani a fost prelungit

Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ger pentru județul Botoșani, până miercuri dimineață la ora 10.00....

Botoșanio lună in urma

Astăzi celebrăm cultura română și una dintre figurile sale fundamentale – Mihai Eminescu, la 176 de ani de la naștere

Aleasă ca Zi a Culturii Naționale, data de 15 ianuarie reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu, care...

Actualitateo lună in urma

Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), funcțional și la Punctul de Trecere a Frontierei de la Rădăuți-Prut

Începând de vineri, 9 ianuarie 2026, Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este funcțional și în punctele de trecere a frontierei de...

Actualitate3 luni in urma

Răcire drastică a vremii. Ploi, lapoviţă şi ninsoare în următoarele zile

Meteorologii anunţă ploi însemnate în următoarele zile, dar şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, intensificări ale vântului şi...

Administrație5 luni in urma

Raluca Curelariu, noul prefect al județului Botoșani. Este prima femeie prefect din istoria județului

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, 2 octombrie 2025, Hotărârea de Guvern prin care actualul prefect, Dan Nechifor, este...

Actualitate5 luni in urma

ITM Botoșani atenționează angajatorii să respecte termenul de înscriere în platforma REGES-ONLINE, pentru a evita sancțiunile

În contextul înlocuirii aplicației REVISAL cu platforma digitală REGES-ONLINE și ținând cont de faptul că termenul de înscriere în Reges-Online...

Actualitate5 luni in urma

În atenția fermierilor! 30 septembrie 2025 – ultima zi pentru semnarea Cererilor de plată la APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani reamintește fermierilor că până cel târziu la data...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate