La data de 22 octombrie 1846, se năștea în satul Bivolu, azi Viișoara, din județul Botoșani, Dimitrie (Demetrius) Brândză, medic, naturalist și botanist român, membru titular...
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări cu privire la un cetățean american, care a prezentat la controlul de frontieră...
Ca în fiecare an, în ultima duminică a lunii octombrie are loc trecerea de la ora de vară la cea de iarnă, ora 4.00 devenind ora...
Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Baranca, comuna Cristinești. Bunurile aflate la mansarda unei case, dar și acoperișul locuinței, au fost cuprinse...
Un autoturism a luat foc, duminică după-amiază, în timp ce se deplasa pe un drum din localitatea Roma. Conducătorul auto a observat că iese fum de...
Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a produs, duminică dimineață, pe raza localității Copălău. În eveniment au fost implicate două...
La data de 15 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de...
Astăzi, 21 octombrie 2024, pe strada Pacea, tronsonul cuprins între str. Cornișa și str. Manolești Deal, sunt restricții de circulație, întrucât se toarnă covor asfaltic. „În...
Meteorologii au emis un Cod galben de ceață până la ora 09.00, pentru mai multe localități din județul Botoșani. Din această cauză se reduce vizibilitatea sub...
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-un bloc de pe strada Aleea Constantin Gane din municipiul Botoșani. Mai multe bunuri dintr-un apartament, situat la etajul III,...
Un simbol de frumusețe și eleganță în peisajul media românesc, Delia Budeanu a fost una dintre cele mai cunoscute crainice din istoria Televiziunii Române de dinainte...
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împlineşte astăzi o frumoasă vârstă. Părintele Mitropolit Teofan s-a născut pe 19 octombrie 1959 în localitatea Corbi, judeţul Argeş....
Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au montat, astăzi, primul dispozitiv de supraveghere electronic unui tânăr, de 20 de ani, din comuna Dângeni, plasat...
Un studiu al cercetătorilor de la Institutul European de Oncologie, publicat în prestigioasa revistă Science, anunță descoperirea unei proteine (p62) care întreține proliferarea celulelor canceroase, crescând...
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 20 de...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au montat un dispozitiv electronic de monitorizare, unui bărbat de 52 de ani, ca urmare a săvârșirii de către acesta...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au oprit pentru control, un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Botoșani. În timpul verificărilor...