Actualitate
Apartament distrus de un incendiu produs de o defecțiune la instalația electrică (galerie foto)
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-un bloc de pe strada Aleea Constantin Gane din municipiul Botoșani.
Mai multe bunuri dintr-un apartament, situat la etajul III, au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii evenimentului, nu era nimeni în interiorul imobilului. Vecinii au fost cei care au simțit miros de fum și au sunat după ajutor la pompieri.
La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere, autoplatforma de salvare și lucru la înălțime, o ambulanță SMURD, dar și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Când au ajuns echipajele de salvatori, ardeau bunurile din două camere, cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă. Aceștia au acționat și pentru evacuarea a 17 persoane. Nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:
- verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;
- nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;
- la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
- verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;
- nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;
- instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;
- amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.




Actualitate
Telemedicina, tehnologia care aduce medicul mai aproape de pacient
Un articol de: Dr. Andreea Pușcașu
Progresele tehnologice din ultimele decenii au revoluționat practica medicală, aducând numeroase beneficii atât pentru pacienți, cât și pentru medici.
Una dintre cele mai importante inovații este telemedicina, reprezentând modalitatea de furnizare a serviciilor medicale la distanță, prin intermediul tehnologiilor de comunicare audio și video ce permit interacțiunea directă dintre pacient și medic. Deși examenul clinic nu poate fi realizat în totalitate în cadrul unei consultații la distanță, telemedicina oferă posibilitatea efectuării unei anamneze complete, identificării anumitor probleme de sănătate, stabilirii unui diagnostic prezumtiv și a unui plan terapeutic, precum și a monitorizării evoluției pacienților cu afecțiuni cronice.
Deși conceptul de telemedicină a apărut încă din secolul al XX-lea, dezvoltarea sa a fost accelerată de pandemia de COVID-19, când necesitatea limitării contactului fizic a determinat implementarea rapidă a consultațiilor la distanță. În prezent, telemedicina este utilizată pe scară largă în numeroase țări. De exemplu, în Statele Unite ale Americii, milioane de pacienți beneficiază anual de consultații medicale la distanță. În România, telemedicina este reglementată din anul 2020, iar utilizarea sa a cunoscut o dezvoltare accelerată datorită avantajelor pe care le oferă atât pacienților, cât și profesioniștilor din domeniul sănătății.
Printre principalele beneficii ale telemedicinei se numără creșterea accesului la servicii medicale pentru persoanele care locuiesc în zone izolate, care au dificultăți de deplasare sau nu beneficiază de acces facil la toate specialitățile medicale de care au nevoie. În același timp, consultațiile la distanță pot reduce timpul și costurile asociate deplasării la medic, fără a compromite calitatea actului medical, în situațiile în care evaluarea de la distanță este adecvată.
Un alt avantaj important este limitarea contactului direct cu mediul spitalicesc și cu alți pacienți, contribuind astfel la reducerea riscului de transmitere a infecțiilor. De asemenea, telemedicina poate fi integrată în sistemele de triaj al urgențelor medicale, permițând evaluarea inițială a pacienților înainte de prezentarea la camera de gardă. Astfel, medicul poate aprecia gravitatea simptomelor și poate recomanda prezentarea la spital sau tratamentul la domiciliu, contribuind la reducerea deplasărilor care nu sunt necesare și la decongestionarea serviciilor de urgență.
Cu toate acestea, deși oferă numeroase beneficii, telemedicina nu înlocuiește consultația medicală clasică, ci o completează acolo unde este posibil, contribuind la creșterea accesibilității, eficienței și calității serviciilor medicale.
(Material realizat de Centrul de Inovație și e-Health din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, preluat din ziarullumina.ro)
Sursa foto: UMFCD/ziarullumina.ro
Actualitate
O dronă rusească a căzut peste un bloc din Galați. Două persoane au fost rănite și zeci de locatari au fost evacuați
Președintele Nicușor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, iar ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe.
O dronă cu încărcătură explozibilă s-a prăbușit, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02.00, pe un bloc de locuințe din municipiul Galați. Impactul a fost urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10. Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate ori s-au autoevacuat din bloc, iar cele două persoane rănite în urma exploziei, au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați. Toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat la momentul impactului, a anunțat MApN, citat de tvrinfo.ro
Federația Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România
În cursul nopții de 28 spre 29 mai, Federația Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România. O dronă a intrat în spațiul aerian al României, fiind urmărită de radare până în zona de sud a municipiului Galați, și s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc de locuințe, impactul fiind urmat de un incendiu.
- La fața locului acționează echipe specializate din IGSU și alte structuri din MAI, din Serviciul Român de Informații și din Poliția Română.
Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave F-16 aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană au decolat, la ora 01.19, din Baza 86 Aeriană de la Fetești, fiind sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române. Piloții aeronavelor au avut autorizare de angajare a țintelor pe toată durata alertei.
Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la necesitatea instituirii măsurilor de alertare a populației. În acest context, au fost transmise mesaje RO-Alert pentru județele Tulcea, Galați și Brăila.
Ministerul Apărării Naționale condamnă ferm acțiunile iresponsabile ale Federației Ruse și subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre.
Astfel de incidente demonstrează lipsa de respect a Federației Ruse față de normele de drept internațional și pun în pericol nu doar siguranța cetățenilor români, ci și securitatea colectivă a NATO, atenționează reprezentanții MApN.
De ce nu au doborât avioanele de vânătoare drona care a căzut la Galați
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a lămurit, într-un mesaj pe Facebook, că drona nu a putut fi doborâtă de Armata României, pentru că țintirea acesteia ar fi putut cauza pagube mari în municipiul Galați.
„Da, era o dronă Geran 2. Da, a fost descoperită și urmărită pe radarul nou instalat în zona Galați, după incidentul de acum două săptămâni. Da, avioanele de vânătoare au avut autorizație de tragere. Da, în cele 4 minute cât s-a aflat în spațiul aerian românesc nu s-a putut trage fără ca proiectilul să facă pagube mai mari în municipiul Galați ori astfel încât proiectilul să nu ajungă în afara României și să fie considerată o imixtiune în războiul din Ucraina, iar România sa fie considerată parte în conflict”, a scris Miruță, citat de Iasi TV Life.
Cetățenii sunt rugați să respecte recomandările autorităților și să urmărească informările oficiale transmise prin canalele instituționale.
Sursa foto: Antena 3 CNN
Actualitate
La sfârşitul lunii august, şoferii vor putea circula pe autostradă direct de la Bucureşti până la Bacău
Autostrada Moldovei prinde contur. Peste doar trei luni, la sfârşitul lunii august, şoferii vor putea circula pe autostradă direct de la Bucureşti până la Bacău. Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a anunţat că lucrările pe lotul Răcăciuni – Bacău au ajuns deja la un stadiu fizic de aproape 75%, potrivit romania-actualitati.ro
Constructorul român a mobilizat pe şantier un număr record de 1.500 de muncitori şi 600 de utilaje, lucrând în ritm alert pentru a recupera întârzierile provocate de ploile torenţiale de la mijlocul acestei luni.
La finalul verii, noul tronson de peste 60 de kilometri dintre Adjud şi Bacău va fi conectat la reţeaua deja existentă. În total, Moldova va avea o legătură rapidă de peste 310 kilometri de autostradă continuă până la Bucureşti.
Cea mai complexă lucrare de pe acest traseu este viaductul de la kilometrul 83, o structură impresionantă de peste un kilometru lungime, unde constructorii montează deja tablierul metalic.
Proiectul, în valoare de peste 1,6 miliarde de lei, este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Reziliență.
Sursa foto: Economica.net




