Cultură
Mănăstirea Voroneț și-a sărbătorit hramul istoric printr-o Liturghie arhierească
Marți, 23 aprilie 2024, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Liturghia Darurilor înainte sfințite la Mănăstirea Voroneț, cu prilejul hramului așezământului monahal, potrivit ziarullumina.ro
Din soborul de preoți au mai făcut parte arhimandrit Justinian Săvescu, secretar eparhial, preot Viorel Ilișoi, consilier economic, preot Aurel Goraș, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, precum și slujitori ai sfintelor altare de la parohiile și mănăstirile din împrejurimi.
După citirea textului Sfintei Evanghelii rânduit pentru această zi, Preasfințitul Părinte Ignatie a rostit un cuvânt de învățătură referitor la viața și mucenicia Sfântului Gheorghe, îndemnându-i pe credincioși să urmeze exemplul dragostei oferit de cei care au pătimit pentru mărturisirea Mântuitorului Iisus Hristos. De asemenea, Preasfințitul Părinte Ignatie a subliniat că dragostea desăvârșită pe care au arătat-o cei care au dus o viață bineplăcută lui Dumnezeu poate fi dăruită aproapelui de fiecare creștin al zilelor noastre.
La slujbă au participat susținători ai lucrării Bisericii, starețe ale așezămintelor monahale din cuprinsul eparhiei și corul Clubului copiilor din Gura Humorului, care a oferit un dar muzical, un scurt recital de pricesne, prin care a bucurat inimile celor prezenți.
Îmbrăcați în straiele populare specifice meleagurilor bucovinene, copiii au adus la lumină cântări specifice urcușului duhovnicesc din perioada Postului Mare. Ca recunoștință pentru acest moment de rugăciune prin cânt, stavrofora Gabriela Platon le-a oferit tinerilor cărți de rugăciuni alcătuite de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, o ediție jubileu cu o calitate grafică deosebită apărută la Editura ”Crimca” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Sursa foto: ziarullumina.ro
Cultură
Calendar ortodox: Îl cinstim astăzi pe Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei
Sfântul Grigorie Taumaturgul a trăit în timpul împăratului Aurelian (270-275) şi s-a născut în Neocezareea Pontului, aproape de Armenia, din părinţi bogaţi.
După moartea tatălui său, pe când Grigorie avea 14 ani, mama sa l-a trimis la dascăli de seamă, unde a învăţat limba latină şi arta oratoriei, încât mulţi ajunseseră să se minuneze de darurile sale.
Sfântul Grigorie a studiat și în Alexandria Egiptului, unde a fost ucenicul lui Origen (185-254), împreună cu fratele său, Atinodor. Tot aici a învăţat şi medicina. După ce s-a convertit la creştinism, fiind botezat în numele Preasfintei Treimi, a părăsit toate măririle şi s-a retras într-un loc singuratic, vieţuind în rugăciune şi în adâncirea dumnezeieştii înţelepciuni a Sfintelor Scripturi.
Pentru calităţile sale deosebite, Grigorie a fost ales şi hirotonit Episcop al Neocezareei, împotriva voii sale. Pentru credinţa sa puternică şi viaţa curată, Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Grigorie cu darul facerii de minuni şi de aceea a primit numele Taumaturgul, adică făcătorul de minuni.
A trecut la Domnul în anul 275. Pe patul de moarte fiind, i-a întrebat pe cei apropiaţi ai săi: Câţi păgâni se mai află în cetatea Neocezareei? I s-a răspuns: Se mai află 17 necredincioşi, care ţin la închinarea la idoli, dar cetatea întreagă crede în Hristos. Atunci Sfântul Grigorie a zis: Slavă lui Dumnezeu că numai 17 creştini am aflat când am venit aici episcop, iar acum, când merg la Domnul, atâţia necredincioşi rămân, câţi credincioşi am aflat întâi!”
Tot astăzi, Biserica îi pomenește pe Ghenadie, Patriarhul Constantinopolului și Sf. Cuv. Lazăr Zugravul.
Cultură
Calendar ortodox: Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri
Biserica Ortodoxă îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Îngeri şi lucrarea acestora în viaţa oamenilor.
De sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Biserica adună şi serbează tot soborul Sfinţilor Îngeri laolaltă. De asemenea, Biserica ne învaţă că îngerii sunt „duhuri slujitoare” (Evrei 1, 14), adică fiinţe fără de trupuri, care Îi slujesc lui Dumnezeu. Totodată, Sfinţii Îngeri sunt prieteni şi ocrotitori ai noştri.
Toţi îngerii au fost creaţi de Dumnezeu buni, înzestraţi fiind de Creator cu nenumărate daruri şi cu înţelepciune. Având voinţa liberă, în loc să fie supuşi Domnului, o parte dintre ei, conduşi de Lucifer, s-au mândrit şi s-au răzvrătit împotriva Ziditorului lor.
„Pune-voi scaunul meu deasupra norilor şi voi fi asemenea cu Cel Preaînalt” (Isaia 14, 13-14), şi-a zis în sinea sa Lucifer şi ameţit de mândrie n-a mai voit să asculte de Creatorul său. Pentru aceasta ceata de îngeri răzvrătiţi a fost alungată din cer.
Cel care a condus lupta a fost Arhanghelul Mihail, împreună cu îngerii săi. „Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războiau şi balaurul, şi îngerii lui. Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. Şi a fost alungat balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă diavol şi Satana, cel ce înşală toată lumea, şi aruncat a fost pe pământ, şi îngerii lui au fost alungaţi cu el” (Apocalipsa 12, 7-9).
În limba evreiască Mihail înseamnă „Cine este ca Dumnezeu”.
Astăzi îl serbăm şi pe Arhanghelul Gavriil, cel care a făcut multe binefaceri neamului omenesc, descrise nouă atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament.
El a fost acela care i-a arătat lui Daniel prorocul înţelesul celor 70 de săptămâni de ani până la venirea lui Mesia (Daniel 9, 21-27). După tradiţie, tot el le-a vestit lui Ioachim şi Anei că din ei se va naşte Stăpâna noastră, Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria naşterea de la Duhul Sfânt a Mântuitorului Hristos şi tot el le-a vestit Femeilor Mironosiţe Învierea lui Hristos.
Cultură
Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, una dintre cele mai frumoase din lume
Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), a decis ca biblioteca, votată drept una dintre cele mai frumoase din lume, să își deschidă porțile pentru toți cei care doresc să o viziteze.
- Programul de vizitare va fi, pentru început, de luni până vineri, între orele 11.00 și 15.00, iar programările pot fi făcute din luna decembrie.
Accesul în bibliotecă este gratuit pentru preșcolari, angajați şi studenți ai TUIASI, precum și pentru rudele apropiate ale acestora.
De asemenea, accesul este gratuit pentru participanții la evenimentele organizate de politehnica ieșeană.
- Elevii, studenții altor universități și pensionarii vor achita o taxă de 5 lei, iar adulții vor plăti o taxă de 10 lei. De asemenea, grupurile care efectuează tururi ghidate vor plăti o taxă de 15 lei de persoană.
În ultimii 7 ani, Biblioteca Universității Tehnice a fost vizitată de peste 48.000 de persoane din afara universității, dintre care 5.300 au fost din străinătate, potrivit celor comunicate de reprezentanții instituției de învățământ superior.
Sursa foto:
-
Evenimentcu o zi in urma
Spiritul Crăciunului, celebrat prin două spectacole de excepție susținute de Filarmonica „George Enescu” (video)
-
Actualitatecu o zi in urma
Tineri reținuți de polițiști pentru loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice (foto)
-
Actualitatecu o zi in urma
De ce nu este sănătos să mâncăm la ore târzii
-
Momentul de culturăcu o zi in urma
Primul atentat cu bombă din istoria României, în clădirea Senatului
-
Actualitatecu o zi in urma
Polițiștii de siguranță școlară continuă Campania „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția”
-
Stiri nationalecu o zi in urma
Polonia va prelua, la 1 ianuarie 2025, președinția Consiliului Uniunii Europene
-
Actualitatecu o zi in urma
Horaţiu Potra, liderul unei grupări de mercenari, a fost reţinut pentru 24 de ore
-
Actualitatecu o zi in urma
Autoturism cu avarii depistat în trafic. Ce au descoperit polițiștii