Sfântul Nicon (†251) era din Neapole, bărbat frumos la chip şi ostaş viteaz în războaie, biruind cu suliţa şi cu sabia acolo unde lupta era mai grea. Întorcându-se oarecând încununat de biruinţe dintr-un asemenea război, a spus mamei sale gândul său, că voieşte a se boteza în numele Sfintei Treimi. Şi căuta ca aceasta să-l îndrume pe calea creştinătăţii şi în credinţa acestei învăţături.

Astfel, a călătorit la îndemnul maicii sale spre Constantinopol, iar la Hios, după şapte zile de nevoinţe aspre, s-a întâlnit cu Episcopul Teodosie care l-a botezat. După primirea botezului creştin, fericitul Nicon vieţuia într-o mănăstire din peșteră, învățând dumnezeieștile cărți și la viața monahicească luând aminte. Apoi, s-a îmbrăcat în chipul monahicesc pentru blândețea sa. Unii din frați ziceau că acela este asemenea cu îngerul lui Dumnezeu, văzându-i smerenia și blândețea lui, precum şi postul, înfrânarea şi șederea de toată noaptea fără somn la cântarea de psalmi. Căci era la osteneli răbdător, în dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni aprins, în postiri, în învăţătura şi citirea cărţilor sfinte neasemănat, în rugăciunile de noapte neslăbit și în toate nevoințele monahicești mult râvnitor.

Toată viața lui fiind fără prihană, era tuturor fraților plăcut, precum și Episcopului Teodosie. După trei ani de nevoinţe în mănăstirea lui Teodosie, unde mai vieţuiau încă 190 de călugări, acelaşi episcop l-a hirotonit preot, apoi episcop, dându-i sarcina de îndrumător al celor 190 de monahi.

După moartea Episcopului Teodosie, Sfântul Nicon a plecat cu cei 190 de ucenici în Mitilene, apoi în Italia, şi după ce a îngropat-o pe mama sa, a plecat în Sicilia. Acolo, pe nouă dintre foştii lui ostaşi i-a adus la credinţa creştină, întemeind totodată şi o mănăstire, unde ducea împreună cu cei 199 de călugări viaţă plăcută lui Dumnezeu.

Aflând dregătorul Cvintilian despre Sfântul Nicon şi despre ucenicii săi, i-a adus pe toţi înaintea sa şi, nevrând aceştia să se lepede de Hristos, li s-au tăiat capetele, primind astfel cununile muceniciei.

Sursa foto: Ziarul Lumina

Wenge Bistro din municipiul Botoșani continuă să fie un spațiu dedicat artei și culturii locale, găzduind pe 20 martie, ora 18.00, spectacolul de poezie și muzică „Lumină intermediară”, susținut de Dan Sociu și Victor Ciobanu. Evenimentul este organizat de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și reprezintă o oportunitate pentru publicul botoșănean de a se bucura de un recital poetic și muzical într-un cadru prietenos.

Această inițiativă face parte dintr-o serie de evenimente culturale pe care Wenge Bistro le susține activ. În luna ianuarie, bistroul a fost gazda festivalului de poezie „Discuția Secretă”, desfășurat în premieră la Botoșani, un eveniment care a reunit unii dintre cei mai apreciați poeți contemporani.

„Ne bucurăm că, de aproape 18 ani, avem ocazia să susținem astfel de inițiative și vom continua să o facem. Botoșani este un oraș al culturii, cu un potențial enorm, pe care vrem să îl scoatem la lumină. Tocmai de aceea, ne place să spunem că Wenge Bistro nu este doar în inima orașului, ci face parte din inima lui”, au transmis administratorii restaurantului.

Prin aceste evenimente, Wenge Bistro își reafirmă angajamentul de a sprijini scena culturală botoșăneană, oferind un spațiu deschis pentru poeți, artiști și iubitorii de artă.

Intrarea la eveniment este liberă.

Despre Wenge Bistro

Wenge Bistro este un loc dedicat celor care apreciază atât gastronomia de calitate, cât și evenimentele culturale. De aproape 18 ani, bistroul a fost gazda unor numeroase inițiative artistice, consolidându-și rolul de hub cultural în Botoșani.

Sfinţii 40 de Mucenici au trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324), fiind originari din părţile Capadociei, ostaşi creştini, bărbaţi viteji şi vrednici în războaie. Erau conduşi de Agricola, om păgân şi rău din fire, şi slujeau în cetatea Sevastia din Armenia.

Aflând Agricola că sunt creştini, i-a obligat să jertfească zeilor, dar căpetenia celor 40, Chirion, s-a împotrivit. Pentru aceasta au fost aruncaţi în temniţă. Toate amăgirile, făgăduinţele şi ameninţările nu i-au clintit în credinţa lor. Deci, venind în Sevastia un mare conducător de oaste, Lisie, acela le-a poruncit din nou să aducă jertfe idolilor, însă, cu aceeaşi nestrămutată credinţă, ostaşii creştini s-au împotrivit.

Înfuriaţi peste fire, căpeteniile au poruncit să fie dezbrăcaţi şi siliţi să intre într-un lac aproape îngheţat, iar pe maluri au pus păzitori ca nimeni să nu fugă. Unul dintre ostaşi, nemaiputând îndura gerul, a primit să aducă jertfă zeilor, dar, ieşind din apa îngheţată şi intrând în baia caldă, a murit îndată.

Atunci s-au arătat patruzeci de cununi strălucitoare peste capetele lor, însă una dintre ele stătea sus în văzduh. Văzând aceasta, temnicerul Aglaie s-a aruncat în lac, mărturisind prin gestul său pe Hristos-Domnul.

Apoi au fost scoşi din apă şi li s-au sfărâmat gleznele cu ciocane grele şi fiind arşi de vii au primit cununa muceniciei. Moaştele lor, câte au scăpat de foc, au fost înmormântate la Sevastia, apoi s-au împărţit în toată lumea creştină.