Sfântul Apostol Andrei era din Betsaida, orăşel ce se afla pe malul lacului Ghenizaret, şi era fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Mântuitorului Hristos. Înainte de...
O familie cu patru copii din localitatea Pomârla trece prin momente grele după ce locuința i-a fost cuprinsă de flăcări, vineri după-amiază. Cele șase persoane au...
Alegerile locale din 2024 au marcat o schimbare majoră în județul Botoșani, unde candidatul PNL, Valeriu Iftime, a câștigat Președinția Consiliului Județean, învingându-l pe candidatul PSD,...
Până în data de 8 decembrie 2024, Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, desfășoară, la nivel național, campania de informare, prevenire și...
Astăzi, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a avut loc o ședință festivă, în cadrul căreia au fost avansați în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii...
Partida FC Botoșani – Farul Constanța are loc astăzi, 29 noiembrie, de la ora 17.00, pe Stadionul „Municipal” din Botoșani. Este al doilea meci pe care...
Legislaţia românească prevede în mod explicit care sunt situaţiile în care pot fi anulate alegeri în ţara noastră şi cum se procedează ulterior, dacă se ajunge...
Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul galben de ceață până la ora 11.00, pentru o parte din județul Botoșani. Din această cauză în localitățile...
În timpul împăratului Deciu (249-251), în părţile de răsărit ale Imperiului Roman, era un dregător pe care-l chema Achilin. Acesta îi persecuta cumplit pe cei ce...
Figură centrală a spiritualității ortodoxe românești din secolul XX, Arsenie Boca a lăsat o amprentă profundă asupra generațiilor de credincioși, iar moartea sa, învăluită în mister,...
În perspectiva alegerilor parlamentare și prezidențiale din anul 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pornind de la pozițiile exprimate succesiv prin hotărârile sinodale din 13‑14...
Naţionala României ocupă locul 38 în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), publicat joi, 28 noiembrie 2024, după ce a urcat cinci poziţii faţă de luna...
Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoşani organizează, în ziua de 22 decembrie 2024, Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă „Din străbuni, din...
La 28 noiembrie 1918 (15 noiembrie pe stil vechi), Congresul General al Bucovinei adopta moțiunea privind unirea necondiționată a Bucovinei cu Regatul României, într-un context istoric...
Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu autoturismul, în localitatea Răchiți. S-a întâmplat în urmă cu...
De la începutul săptămânii, polițiștii botoșăneni au organizat 15 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au...
Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul galben de ceață și polei pentru judeţul Botoșani până la ora 12.00 Din această cauză, pe drumurile din...