Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a începe astăzi, 25 iunie 2024, în cele 87 de centre de examen din județ. La nivelul județului Botoșani, sunt...
Sfânta Fevronia îşi ducea viaţa sub canonul unei mănăstiri din cetatea Nisibi, care se afla la graniţa dintre împărăţia perşilor şi cea a romanilor. În acea...
Acest fapt ar putea duce la o creştere a nivelului de creditare, susţine preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Bogdan Neacşu, citat de romania-actualitati.ro ”Observăm, de exemplu,...
Vineri, 21 iunie 2024 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, Biroul de Ordine Publică, Biroul Rutier și Biroul de Investigații Criminale au acționat pentru impunerea unui...
Două autoturisme parcate pe strada Aleea Rapsodiei, din municipiul Botoșani, au fost avariate după ce un arbore s-a prăbușit peste ele. S-a întâmplat, în această dimineață....
De Sfânta Treime, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: „În această...
Luni dimineață, 24 iunie 2024, Buzdu, Emma, Morar și Tea vor transmite cel mai ascultat matinal din România din fața Primăriei Botoșani. Ne vedem acolo la...
În această duminică, de marele praznic al Pogorârii Duhului Sfânt, la Catedrala Mitropolitană din Iași, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul,...
Omul de afaceri Radu Tudose, care deținea fabrica de cașcaval din comuna Ibănești, unde a avut loc tragedia de duminică, a murit la spital. În vârstă...
În conferința de presă susținută de Valeriu Iftime, imediat după câștigarea alegerilor pentru conducerea Consiliului Județean Botoșani, acesta a anunțat că retragerea lui Cătălin Flutur din...
Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a explicat faptul că atacurile rebelilor Houthi, din ultimele luni de zile, forțează Uniunea Europeană să-și diversifice rutele de transport....
Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de cașcaval din localitatea Ibănești. La caz au ajuns, în cel mai scurt timp,...
Plutonier adjutant Ionuț Honciuc, pompierul botoșănean care face parte din lotul de alpiniști al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, se numără printre cei mai buni...
Județul Botoșani se va afla sub o atenționare meteorologică tip cod galben de instabilitate atmosferică, de astăzi, de la ora 14.00, până mâine dimineață, la ora...
În această zi, Duminica a opta după Paşti, prăznuim Sfânta Cincizecime. Şi această sărbătoare am luat-o din cărţile iudeilor. Căci după cum aceia prăznuiesc Cincizecimea lor,...
Meciul dintre Belgia și România, programat astăzi de la ora 22.00, pe RheinEnergieStadion din Koln, este al doilea meci al „tricolorilor” de la EURO 2024. După...
Un cal a fost salvat de pompieri după ce a căzut într-un beci adânc de aproximativ trei metri, din gospodăria stăpânului. S-a întâmplat în localitatea Baranca,...