Stiri nationale
Trei ani de la declanșarea războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei (foto)
La trei ani de la declanșarea invaziei ruse și în contextul intenției noii administrații de la Casa Albă de a reduce prezența militară americană în Europa, liderii Uniunii Europene se mobilizează pentru a continua sprijinirea Ucrainei și a accelera creşterea cheltuielilor proprii pentru apărare.
Un ajutor militar suplimentar pentru țara vecină a fost anunțat azi de înalții oficiali de la Bruxelles și liderii europeni care au fost prezenți la Kiev pentru a marca trei ani de la începutul războiului și a-și reafirma sprijinul pentru preşedintele Volodimir Zelenski.
Pachetul de ajutor militar al UE în valoare de 6 miliarde de euro a fost anunțat astăzi, 24 februarie, când se împlinesc trei ani de la invazia rusă, potrivit agenţiei DPA.
Din cele 6 miliarde de euro, circa 3,5 miliarde sunt necesare pentru furnizarea a 1,5 milioane de obuze. Potrivit Politico.eu, noul ajutor a fost cerut de Serviciul European de Acţiune Externă condus de şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas. Ipoteza de lucru pentru disponibilizarea celor 6 miliarde are în vedere contribuţii ale statelor UE în funcţie de puterea lor economică. Odată stabilite ponderile care le revin, statele membre ar urma, în contul sumelor respective, să facă livrări efective de arme şi muniţii sau să furnizeze fonduri. Politico.eu mai scrie că pachetul ar putea fi ulterior extins până la 10 miliarde de euro.
În paralel, prim-ministrul polonez Donald Tusk a îndemnat la adoptarea rapidă de noi reguli fiscale pentru a finanța apărarea europeană şi a cerut ca Uniunea Europeană să disponibilizeze activele ruse îngheţate, transmite Reuters.
Totodată, Danemarca, unul dintre cei mai mari susţinători (cu 7,2 miliarde de euro în 3 ani) ai Ucrainei comparativ cu mărimea economiei sale, a anunțat că îşi va mări bugetul apărării pentru 2025-2026 cu 6,8 miliarde de euro, iar Letonia îşi va spori cheltuielile cu apărarea la 4% din PIB în 2026 şi până la 5% în anii următori.
De asemenea, grupurile politice pro-europene din Parlamentul European, respectiv popularii (PPE), social-democraţii (S&D), liberalii (Renew) şi Verzii, au publicat o declarație comună în care se spune că UE „nu se mai poate baza deplin pe Statele Unite pentru a-şi apăra valorile şi interesele”, cerând menţinerea sprijinului pentru Ucraina și confiscarea activelor ruseşti îngheţate de UE, relatează EFE.
Kievul a marcat astăzi împlinirea a trei ani de la declanşarea invaziei ruse în prezența preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a preşedintelui Consiliului European, Antonio Costa, și a mai multor comisari europeni. De asemenea, premierul spaniol Pedro Sanchez s-a aflat la Kiev, pentru „a reafirma sprijinul Spaniei pentru democraţia ucraineană şi pentru preşedintele Volodimir Zelenski”.
Războiul din Ucraina va fi și pe agenda întâlnirilor pe care președintele Donald Trump le va avea în aceste zile, la Casa Albă, cu preşedintele francez Emmanuel Macron și, respectiv, prim-ministrul britanic Keir Starmer, arată Ziarul Lumina.


Sursa foto: Zugo.md
Stiri nationale
Garda Forestieră a lansat o nouă platformă digitală pentru sesizări și urmărirea controalelor
A fost lansată noua platformă digitală a Gărzii Forestiere, care le permite celor care depun reclamaţii legate de tăierile ilegale să afle în timp real care sunt urmările demersului, de la controale până la amenzi.
Ministrul interimar al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu: Platforma digitală a Gărzii Forestiere va însemna că absolut toate petiţiile şi sesizările vor fi înregistrate în platformă, controalele care vor fi făcute vor fi înregistrate în platformă, se va şti foarte clar unde au fost identificate prejudicii, se va şti foarte clar dacă au fost date amenzi sau nu şi va putea absolut orice cetăţean să-şi urmărească petiţia, să vadă exact dacă s-a rezolvat între timp şi care a fost concluzia respectivului control.
Ministrul interimar al Mediului a mai declarat că oamenii pot să solicite şi participarea la controlul de pe teren în cazul pe care l-au semnalat.
În primele şase luni ale anului, Garda Forestieră a făcut cu 10% mai multe controale faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar prejudiciile constatate se apropie de patru milioane de lei, potrivit romania-actualitati.ro
Platforma poate fi accesată la adresa https://app.gfn.gov.ro/acasa
Sursa foto: radiooltenia.ro
Stiri nationale
Litoralul românesc, o destinație sigură, susține șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor
După o lună de controale, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au ajuns la concluzia că serviciile sunt mai bune în acest sezon pe litoralul românesc.
Peste 200.000 de turiști se află zilele acestea în stațiunile de la malul mării, fapt ce se vede și în numărul mare de clienți aflați la restaurantele și cluburile din zonă, potrivit romania-actualitati.ro
Litoralul românesc este sigur, susține Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, care, după o lună de controale, a ajuns la concluzia că serviciile sunt mai bune în acest sezon.
- Cu toate acestea, neregulile nu au dispărut în totalitate, iar inspectorii ANPC au dat peste 800 de amenzi, în valoare de 4,5 milioane de lei.
Șeful ANPC, Csaba Békési, a declarat că scopul principal rămâne prevenția și educarea operatorilor și le recomandă românilor să aleagă litoralul de la noi, potrivit Radio România Constanța
Csaba Békési: „Litoralul românesc este o destinație sigură, mai ales în contextul economic și geopolitic existent. Este o destinație care, din punct de vedere financiar, este mult mai potrivită decât orice altă destinație. De multe ori, eu, ca sociolog, nu înțeleg cât de ușor putem să achităm o notă de 30 de euro și cât de scump ni se pare o notă de 150 de lei. Am văzut foarte multe exemple de „așa da”. Merită toată aprecierea noastră să ajungă informația la cât mai mulți consumatori, astfel încât alegerea să fie clară: litoralul românesc.”
Sursa foto: romania-actualitati.ro
Economie
Sesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură
În perioada 15 iunie – 14 august se desfășoară cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul agricol, industria alimentară și domeniul îmbunătăţirilor funciare.
Pentru această sesiune este disponibil un buget total de 265 de milioane de euro, potrivit Ministerului Agriculturii.
De asemenea, se precizează faptul că solicitanţii pot depune mai multe proiecte, dacă investiţiile vizează locuri de producţie diferite, dar cu încadrarea în limita sumei de 20 de milioane de euro pentru fiecare beneficiar.
Sursa foto: pexels.ro




