ȘTIRI DIN:
Data: 16/10/2026

Stiri nationale

Politicienii europeni compară planul de pace prezentat de Casa Albă cu o cerere de capitulare a Kievului

Publicat

pe

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a pledat pentru o „pace demnă”, după ce Statele Unite i-a trimis un plan care prevede, printre altele, cedarea regiunilor Doneţk şi Lugansk din est, recunoașterea anexării Crimeei de către Rusia, renunțarea la obiectivul de a intra în NATO și reducerea efectivelor armatei ucrainene.

  • Potrivit Casei Albe, discuţiile sunt în desfăşurare, iar negocierile vor urma acelaşi proces folosit deja pentru a obţine încheierea conflictului din Fâşia Gaza.

Pe lângă recunoașterea „de facto ca fiind ruseşti, inclusiv de către Statele Unite”, a Peninsulei Crimeea, anexată în 2014, şi a regiunilor Doneţk şi Lugansk din est, planul în 28 de puncte consultat de AFP mai prevede că, în sud, regiunile Herson şi Zaporojie ar urma să fie împărţite de-a lungul liniei actuale a frontului, iar partea din Doneţk controlată acum de ucraineni va deveni zonă tampon demilitarizată aparţinând Rusiei.

Conform planului, Ucraina trebuie să renunțe la aderarea la NATO şi să înscrie acest angajament în Constituţia sa. O revendicare mai veche a Rusiei care apare în propunere este limitarea efectivelor armatei ucrainene, în prezent de circa 800.000 de militari, la 600.000 de soldaţi. De asemenea, NATO se va angaja să nu staţioneze trupe în Ucraina, în schimb în Polonia se vor amenaja baze de avioane de luptă europene, arată ziarullumina.ro

Documentul mai include semnarea unui „pact de neagresiune” între Rusia, Ucraina şi Europa, faptul că Kievul este „eligibil” pentru aderarea la UE, garanţii de securitate pentru Ucraina, un plan de reconstrucţie şi organizarea de alegeri în ţară în termen de 100 de zile. Eforturile de reconstrucţie conduse de SUA vor fi finanţate cu 100 de miliarde de dolari din activele ruseşti blocate. Centrala din Zaporojie va fi repornită sub supravegherea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, 50% din producţia sa de energie urmând să meargă în Ucraina şi 50% în Rusia.

În cazul în care Rusia va invada din nou Ucraina, s-ar confrunta, conform acestui proiect, cu un răspuns militar „coordonat” şi ar fi din nou supusă sancţiunilor internaţionale. Punerea în aplicare a tratatului ar urma să fie supravegheată de un „consiliu pentru pace” prezidat de Donald Trump.

Kievul a confirmat joi că a primit proiectul de plan de pace din partea SUA și s-a declarat pregătită să colaboreze constructiv cu partea americană şi cu ceilalți parteneri ai săi. Potrivit unui mesaj al Preşedinţiei pe Telegram, Volodimir Zelenski are în vedere să discute „în zilele următoare” cu omologul său american.

Politicieni europeni compară prevederile planului cu o cerere de capitulare a Kievului. Miniştrii de externe din statele UE, care au avut o reuniune la Bruxelles, au menţionat că nu vor fi de acord ca Ucraina să accepte concesii dureroase. „Pacea nu poate fi o capitulare”, a declarat ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, potrivit agenției de știri Reuters.

Sursa foto: Stirile ProTV

 

Stiri nationale

Litoralul românesc, o destinație sigură, susține șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

Publicat

pe

După o lună de controale, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au ajuns la concluzia că serviciile sunt mai bune în acest sezon pe litoralul românesc.

Peste 200.000 de turiști se află zilele acestea în stațiunile de la malul mării, fapt ce se vede și în numărul mare de clienți aflați la restaurantele și cluburile din zonă, potrivit romania-actualitati.ro

Litoralul românesc este sigur, susține Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, care, după o lună de controale, a ajuns la concluzia că serviciile sunt mai bune în acest sezon.

  • Cu toate acestea, neregulile nu au dispărut în totalitate, iar inspectorii ANPC au dat peste 800 de amenzi, în valoare de 4,5 milioane de lei.

Șeful ANPC, Csaba Békési, a declarat că scopul principal rămâne prevenția și educarea operatorilor și le recomandă românilor să aleagă litoralul de la noi, potrivit Radio România Constanța

Csaba Békési: „Litoralul românesc este o destinație sigură, mai ales în contextul economic și geopolitic existent. Este o destinație care, din punct de vedere financiar, este mult mai potrivită decât orice altă destinație. De multe ori, eu, ca sociolog, nu înțeleg cât de ușor putem să achităm o notă de 30 de euro și cât de scump ni se pare o notă de 150 de lei. Am văzut foarte multe exemple de „așa da”. Merită toată aprecierea noastră să ajungă informația la cât mai mulți consumatori, astfel încât alegerea să fie clară: litoralul românesc.”

Sursa foto: romania-actualitati.ro

Citeste mai mult ...

Economie

Sesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură

Publicat

pe

În perioada 15 iunie – 14 august se desfășoară cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul agricol, industria alimentară și domeniul îmbunătăţirilor funciare.

Pentru această sesiune este disponibil un buget total de 265 de milioane de euro, potrivit Ministerului Agriculturii.

De asemenea, se precizează faptul că solicitanţii pot depune mai multe proiecte, dacă investiţiile vizează locuri de producţie diferite, dar cu încadrarea în limita sumei de 20 de milioane de euro pentru fiecare beneficiar.

Sursa foto: pexels.ro

Citeste mai mult ...

Economie

La sfârşitul lunii august, şoferii vor putea circula pe autostradă direct de la Bucureşti până la Bacău

Publicat

pe

Autostrada Moldovei prinde contur. Peste doar trei luni, la sfârşitul lunii august, şoferii vor putea circula pe autostradă direct de la Bucureşti până la Bacău. Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a anunţat că lucrările pe lotul Răcăciuni – Bacău au ajuns deja la un stadiu fizic de aproape 75%, potrivit romania-actualitati.ro

Constructorul român a mobilizat pe şantier un număr record de 1.500 de muncitori şi 600 de utilaje, lucrând în ritm alert pentru a recupera întârzierile provocate de ploile torenţiale de la mijlocul acestei luni.

La finalul verii, noul tronson de peste 60 de kilometri dintre Adjud şi Bacău va fi conectat la reţeaua deja existentă. În total, Moldova va avea o legătură rapidă de peste 310 kilometri de autostradă continuă până la Bucureşti.

Cea mai complexă lucrare de pe acest traseu este viaductul de la kilometrul 83, o structură impresionantă de peste un kilometru lungime, unde constructorii montează deja tablierul metalic.

Proiectul, în valoare de peste 1,6 miliarde de lei, este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Reziliență.

Sursa foto: Economica.net

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate2 zile in urma

Garda Forestieră a lansat o nouă platformă digitală pentru sesizări și urmărirea controalelor

A fost lansată noua platformă digitală a Gărzii Forestiere, care le permite celor care depun reclamaţii legate de tăierile ilegale...

Actualitate2 zile in urma

Culorile și aromele variate ale toamnei se datorează unor compuși care ne susțin sănătatea

Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă...

Actualitate2 săptămâni in urma

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași: 8-15 octombrie 2026. Programul manifestărilor religioase

Momentele de sărbătoare din luna octombrie de la Iaşi reprezintă, prin mijlocirea sfinților, un prilej de comuniune a dreptslăvitorilor creștini,...

Actualitate2 săptămâni in urma

Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea

În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-­Scale Exercise”, la care participă aproximativ...

Actualitateo lună in urma

Înălţarea Sfintei Cruci (Post)

Înălţarea Sfintei Cruci este sărbătoarea ce ne aminteşte de momentul din secolul IV, de la Ierusalim, când Sfântul Ierarh Macarie...

Actualitate2 luni in urma

Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi  au emis ordin de...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate3 luni in urma

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu...

Administrație3 luni in urma

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru...

Actualitate4 luni in urma

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor...

Actualitate4 luni in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitate5 luni in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Botoșani6 luni in urma

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la Botoșani prin rugăciune și Liturghie arhierească (foto)

Sute de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie săvârșită la biserica...

Actualitate7 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate