Stiri nationale
Statele Unite sunt „destul de aproape” de a semna un acord privind mineralele rare cu Ucraina
SUA şi Ucraina ar putea semna sâmbătă un acord de exploatare a mineralelor rare.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky susține că echipe din cele două țări lucrează la elaborarea unui acord pentru minerale rare, iar preşedintele american, Donald Trump, estimează că acesta ar putea valora aproximativ 500 miliarde de dolari.
Statele Unite sunt „destul de aproape” de a semna un acord privind mineralele rare cu Ucraina, a susţinut preşedintele american Donald Trump pe 21 februarie.
Declaraţiile lui Trump vin după rapoartele potrivit cărora Statele Unite au trimis Ucrainei o versiune revizuită a acordului pe 20 februarie, după ce preşedintele Zelenski a respins o propunere iniţială prezentată pe 12 februarie, potrivit monitorulapararii.ro
Donald Trump: „ne primim banii înapoi”
„Cred că suntem destul de aproape…cred că (ucrainenii) vor asta. Se simt bine în legătură cu asta, şi este o afacere semnificativă – este o afacere mare, dar ei vor să ne ţină în acea ţară, şi sunt foarte fericiţi de asta. Ne primim banii înapoi.” a declarat Donald Trump reporterilor din Biroul Oval pe 21 februarie 2025.
La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis că aşteaptă rezultate concrete cât mai repede de la cele două echipe care lucrează la definitivarea documentului.
Volodimir Zelenski: acordul ar putea îmbunătăţi relaţiile dintre SUA şi Ucraina
Mai devreme, în cursul zilei, consilierul pentru securitate naţională al SUA, Mike Waltz, a prezis că Zelenski va semna acordul „pe termen foarte scurt”. În discursul său din seara de 21 februarie, Volodimir Zelenski a spus că acordul ar putea îmbunătăţi relaţiile dintre SUA şi Ucraina.
Donald Trump a declarat în nenumărate rânduri că Statele Unite au cheltuit 350 miliarde de dolari în Ucraina, chiar dacă pe site-urile oficiale ale Pentagonului şi Departamentului de Stat figurează doar 106 miliarde dolari.
De asemenea, Donald Trump nu a detaliat cum un acord de exploatare a mineralelor rare din Ucraina, de companii americane, ar garanta securitatea acestei ţări pe termen lung.
Solurile Ucrainei deţin aproximativ cinci procente din resursele minerale ale lumii, ceea ce preşedintele american Donald Trump este nerăbdător să le securizeze, dar nu toate sunt încă exploatate, sau poate chiar exploatabile, potrivit experţilor.
Ucraina se află pe locul 40 în rândul ţărilor producătoare de minerale, toate categoriile combinate (inclusiv cărbunele), potrivit ediţiei din 2024 a World Mining Data.
Kievul a fost al 10-lea cel mai mare producător de fier din lume în 2022. Geologii, inclusiv de la Biroul de Cercetări Geologice şi Miniere (BRGM) din Franţa, au găsit peste 100 de resurse, inclusiv fier, mangan şi uraniu, într-un studiu al Ucrainei publicat în anul 2023.
Comisia Europeană a declarat că „Ucraina este un furnizor global semnificativ de titan şi este o sursă potenţială de peste 20 de materii prime critice”.
Este un producător notabil de mangan (al optulea cel mai mare producător din lume, conform World Mining Data), titan (al 11-lea) şi grafit (al 14-lea), care este esenţial pentru bateriile electrice.
Totodată, experții susțin că Ucraina ar deţine „unul dintre cele mai mari zăcăminte de litiu din Europa”.
Sursa foto: monitorulapararii.ro
Stiri nationale
Garda Forestieră a lansat o nouă platformă digitală pentru sesizări și urmărirea controalelor
A fost lansată noua platformă digitală a Gărzii Forestiere, care le permite celor care depun reclamaţii legate de tăierile ilegale să afle în timp real care sunt urmările demersului, de la controale până la amenzi.
Ministrul interimar al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu: Platforma digitală a Gărzii Forestiere va însemna că absolut toate petiţiile şi sesizările vor fi înregistrate în platformă, controalele care vor fi făcute vor fi înregistrate în platformă, se va şti foarte clar unde au fost identificate prejudicii, se va şti foarte clar dacă au fost date amenzi sau nu şi va putea absolut orice cetăţean să-şi urmărească petiţia, să vadă exact dacă s-a rezolvat între timp şi care a fost concluzia respectivului control.
Ministrul interimar al Mediului a mai declarat că oamenii pot să solicite şi participarea la controlul de pe teren în cazul pe care l-au semnalat.
În primele şase luni ale anului, Garda Forestieră a făcut cu 10% mai multe controale faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar prejudiciile constatate se apropie de patru milioane de lei, potrivit romania-actualitati.ro
Platforma poate fi accesată la adresa https://app.gfn.gov.ro/acasa
Sursa foto: radiooltenia.ro
Stiri nationale
Litoralul românesc, o destinație sigură, susține șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor
După o lună de controale, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au ajuns la concluzia că serviciile sunt mai bune în acest sezon pe litoralul românesc.
Peste 200.000 de turiști se află zilele acestea în stațiunile de la malul mării, fapt ce se vede și în numărul mare de clienți aflați la restaurantele și cluburile din zonă, potrivit romania-actualitati.ro
Litoralul românesc este sigur, susține Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, care, după o lună de controale, a ajuns la concluzia că serviciile sunt mai bune în acest sezon.
- Cu toate acestea, neregulile nu au dispărut în totalitate, iar inspectorii ANPC au dat peste 800 de amenzi, în valoare de 4,5 milioane de lei.
Șeful ANPC, Csaba Békési, a declarat că scopul principal rămâne prevenția și educarea operatorilor și le recomandă românilor să aleagă litoralul de la noi, potrivit Radio România Constanța
Csaba Békési: „Litoralul românesc este o destinație sigură, mai ales în contextul economic și geopolitic existent. Este o destinație care, din punct de vedere financiar, este mult mai potrivită decât orice altă destinație. De multe ori, eu, ca sociolog, nu înțeleg cât de ușor putem să achităm o notă de 30 de euro și cât de scump ni se pare o notă de 150 de lei. Am văzut foarte multe exemple de „așa da”. Merită toată aprecierea noastră să ajungă informația la cât mai mulți consumatori, astfel încât alegerea să fie clară: litoralul românesc.”
Sursa foto: romania-actualitati.ro
Economie
Sesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură
În perioada 15 iunie – 14 august se desfășoară cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul agricol, industria alimentară și domeniul îmbunătăţirilor funciare.
Pentru această sesiune este disponibil un buget total de 265 de milioane de euro, potrivit Ministerului Agriculturii.
De asemenea, se precizează faptul că solicitanţii pot depune mai multe proiecte, dacă investiţiile vizează locuri de producţie diferite, dar cu încadrarea în limita sumei de 20 de milioane de euro pentru fiecare beneficiar.
Sursa foto: pexels.ro




