Actualitate
Subvenții agricole, acordate în funcție de „nevoie”, nu de mărimea terenului
După luni de consultări și negocieri, a fost publicat raportul final al „Dialogului strategic privind viitorul agriculturii în UE”, în care experții îndeamnă Comisia Europeană să restructureze subvenţiile agricole, astfel încât să îi sprijine mai mult pe fermierii săraci, în ideea de a răspunde la nemulțumirile care i-au scos în stradă în primăvară pe agricultorii europeni, transmite DPA.
„Este nevoie de acţiuni rapide şi curajoase la toate nivelurile, pentru a răspunde la multiplele crize agricole şi de mediu”, se arată în raportul privind viitorul agriculturii, predat miercuri preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Printre recomandările documentului se numără focalizarea subvenţiilor de la Politica Agricolă Comună spre „fermierii care au cea mai mare nevoie” de acestea, luând în calcul veniturile lor, şi îndepărtarea de actualul sistem în care subvenţiile sunt acordate în funcţie de mărimea suprafeţei de teren.
O altă recomandare vizează construirea unui sector atractiv şi divers, experţii atrăgând atenţia asupra importanţei reînnoirii generaţiilor, a dinamizării zonelor rurale şi a sistemelor agroalimentare.
Lansat de preşedinta von der Leyen în ianuarie 2024, „Dialogul strategic privind viitorul agriculturii UE” a reunit 29 de entități din sectoarele agroalimentare europene, societatea civilă, comunităţile rurale şi mediul academic care au contribuit la raportul publicat miercuri.
Documentul, elaborat de experţii conduși de profesorul Peter Strohschneider, va sta la baza elaborării viziunii Comisiei Europene asupra agriculturii şi alimentaţiei, care va fi prezentată în primele 100 de zile ale celui de-al doilea mandat al preşedintei von der Leyen, arată ziarullumina.ro
Sursa foto: ziarullumina.ro
Actualitate
O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)
De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.
De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.
Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.
- Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.
În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.
- Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:
https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf
Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.





Actualitate
Persoane transportate la spital în urma unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, precum și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Salvatorii au constatat că nu erau persoane încarcerate.
Trei persoane au avut nevoie de ajutor medical. Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.
Actualitate
Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava
Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.
Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.
Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma




