Economie
Programul Rabla pentru persoane fizice începe la sfârșitul lunii septembrie
Sesiunea pentru persoane fizice din cadrul programului Rabla va fi lansată la sfârșitul lunii septembrie, informează Administraţia Fondului pentru Mediu, citată de ziarullumina.ro
Potrivit sursei citate, noul Ghid de finanţare pentru Rabla Auto, aflat în consultare publică până la 5 septembrie pe site-ul Ministerului Mediului, prevede următoarele cuantumuri ale voucherelor:
- 18.500 de lei – pentru un autovehicul pur electric sau cu pilă pe hidrogen;
- 15.000 de lei – pentru unul plug-in hibrid;
- 12.000 de lei – pentru unul hibrid;
- 10.000 de lei – pentru unul cu motor termic (inclusiv GPL/GNC).
Sursa foto: Ziarul Lumina
Actualitate
Seceta prelungită și temperaturile extreme din această vară încep să producă pagube importante în sectorul agricol
Potrivit fermierilor, mii de hectare de culturi sunt deja compromise, iar resursele de apă sunt drastic diminuate. În acest context, agricultorii nu se mai gândesc la profit, ci la găsirea unor soluţii pentru salvarea recoltelor şi menţinerea activităţii.
Efectele secetei sunt vizibile în mai multe regiuni ale țării, afectând, deopotrivă, legumicultorii, pomicultorii, crescătorii de animale, dar şi cultivatorii de cereale.
Reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au transmis că se va constitui un grup de lucru format din specialişti, care va elabora un document comun de măsuri ce vor include, printre altele, inventarierea surselor de apă disponibile și analiza solicitărilor de irigare depuse de organizațiile utilizatorilor de apă pentru irigații.
Sursa foto: pexels.com/ziarullumina.ro
Actualitate
Amendament PSD în Parlament pentru prelungirea plafonării prețului la motorină
Parlamentarii PSD au depus în legislativ un amendament care prevede prelungirea cu trei luni a perioadei de plafonare a prețului la motorină.
Măsura ar extinde astfel schema stabilită prin ordonanță de urgență până la finalul acestei luni, arată romania-actualitati.ro
Bogdan Ivan, deputat PSD, fost ministru al energiei: „Este vorba despre exact același proiect de lege care a fost valabil timp de trei luni de zi, acum vrem să îl prelungim încă trei luni de zi în aceeași formă, care prevede o limitare a exporturilor, care prevede limitarea adaosului comercial pentru companii, care prevede o supraimpozitare pentru companiile care au venituri suplimentare în această perioadă și care prevede reducerea accizei pe litrul de motorină standard cu 36 de bani.”
Amendamentul urmează să fie dezbătut în comisiile de specialitate, apoi supus votului în plen Camerei Deputaților, astăzi, 30 iunie, în ultima zi a sesiunii legislative.
Sursa foto: Monitorul Cluj
Actualitate
Leul românesc s-a depreciat în raport cu principalele valute
Potrivit cursului anunţat de BNR, moneda europeană valorează 5 lei şi 23 de bani.
După aprecierea uşoară de la începutul săptămânii, leul a scăzut miercuri atât în raport cu euro, cât şi cu dolarul american.
Potrivit cursului anunţat de BNR, moneda europeană valorează 5 lei şi 23 de bani, sub recordul istoric din 6 mai, atunci când euro a atins valoarea de 5 lei şi 27 de bani, dar peste cotaţia din 28 aprilie, când un euro valora 5 lei şi 10 bani,
Leul a scăzut şi în raport cu dolarul american, la 4 lei şi 51 de bani, iar cotaţia faţă de lira sterlină s-a menţinut la 6 lei şi 5 bani.
Sursa foto: stiripesurse.ro




