Botoșani
Gala de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia, Ediția a XXXIV-a

Teatrul „Mihai Eminescu” pune la dispoziția botoșănenilor invitații la Gala de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, ediția a XXXIV-a.
Invitațiile pot fi obținute de la Agenția Teatrală – Casa Tineretului și vor fi oferite gratuit, în limita locurilor disponibile.
Gala – eveniment va avea loc la Teatrul Mihai Eminescu, pe data de 15 ianuarie 2025, de la ora 17.00, urmată de un spectacol susținut de Grigore Leșe.
Ceremonia face parte din seria de evenimente organizate de Primăria Municipiului Botoşani, în parteneriat cu Consiliul Local Botoşani și Fundaţia Culturală Hyperion – Caiete Botoşănene, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România și Teatrului Mihai Eminescu, dedicate celei de-a XXXIV-a ediții a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia, cu ocazia Zilei Culturii Naționale.
În aceeași zi, de la ora 9.00, va avea loc ședința festivă a Consiliului Local Botoșani pentru acordarea titlului de Cetățean de Onoare laureatului celei de-a XXXIV-a ediții a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia iar programul zilei va continua cu depunerea de coroane la statuia poetului din fața Teatrului Mihai Eminescu, de la ora 10.00.
La ora 10.30, la Biserica Uspenia din Centrul Istoric va fi susținut un Te Deum iar la ora 11.30, în curtea lăcașului de cult, poeții invitați vor oferi un moment cultural.
Seria evenimentelor se va încheia cu Gala de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia.
Poeții nominalizați la Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, ediția a XXXIV-a sunt Marian Drăghici, Cassian Maria Spiridon, Arcadie Suceveanu, Grete Tartler, Matei Vișniec, Călin Vlasie și George Vulturescu.
Laureatul va fi ales de juriul național de acordare a premiului din care fac parte Grațiela Benga, Alexandru Cistelecan, Daniel-Cristea Enache, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Irina Petraș și Vasile Spiridon.
Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia a fost înființat în 1991, prin Decizia Consiliului Local Botoșani și se acordă unui poet român contemporan pentru întreaga operă poetică, constând într-o coroniţă de lauri și o diplomă unicat, însoțite de o sumă de bani.
Municipalitatea finanțează editarea unei antologii din întreaga operă poetică a fiecărui poet laureat iar Consiliul Local îi acordă Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani.
Laureatul ediției precedente este Lucian Vasiliu.
Actualitate
Piața Mare și Bazarul, în vizorul polițiștilor pentru descurajarea furturilor din buzunare

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune, în municipiul Botoșani, pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare.
Activitățile au fost desfășurate în zona Pieței Mari și a Bazarului, prilej cu care au fost legitimate aproximativ 70 de persoane, șase dintre acestea fiind supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise la deținere, iar trei au fost conduse la sediul poliției pentru verificări.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 3.000 de lei, dintre care 5 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
Pentru sesizarea unor astfel de fapte, cetățenii sunt rugați să se adreseze celui mai apropiat sediu de poliție sau să apelați numărul unic de urgență 112.
Pentru a evita să deveniți victime ale infracțiunilor de furt din buzunare și genți, polițiștii aduc la cunoștința publicului câteva recomandări preventive:
- Păstrați bunurile de valoare în locuri sigure și greu accesibile pentru persoanele străine, precum buzunarele interioare ale hainelor sau compartimentele cu fermoar ale genților.
- Fiți atenți la aglomerările de oameni, în special în mijloacele de transport în comun, unde riscul de furturi este mai ridicat.
- Nu lăsați gențile nesupravegheate în locuri publice sau pe scaunele din spațiile aglomerate.
- Folosiți genți cu închideri sigure, cum ar fi fermoare sau capse, și asigurați-le corect atunci când le purtați.
Sursa foto: BTBD.RO
Actualitate
Măsuri pentru întărirea siguranței publice în zonele „fierbinți” ale municipiului Botoșani (video)

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a decis să își extindă prezența în Centrul Istoric al municipiului Botoșani, prin deschiderea unui Birou al polițiștilor de proximitate pe strada Victoriei nr. 6, în aceeași clădire în care funcționează Poliția Animalelor.
Pentru început, noul birou, aflat în subordinea Poliției Municipiului Botoșani, va funcționa zilnic între orele 8.00 și 16.00 și va acoperi zonele sensibile din Centrul Istoric, Piața Centrală și Parcul Tineretului.
De asemenea, patrule de ordine publică vor fi prezente în aceste zone atât ziua, cât și noaptea, pentru a asigura siguranța cetățenilor, dau asigurări șefii IPJ Botoșani.
„Această inițiativă are ca scop creșterea siguranței publice, prevenirea infracțiunilor și oferirea unui contact direct între cetățeni și polițiști. Decizia de a asigura prezența polițiștilor în acest loc vine în contextul unor incidente petrecute în această zonă, care au generat îngrijorarea în rândul cetățenilor. Bineînțeles, este un prim pas, consider un pas important, și probabil în cooperare cu Poliția Locală vom avea o prezență și un răspuns mult mai prompt solicitărilor cetățenilor”, a declarat șeful Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, comisar șef de polițieTudor Costîn.
Actualitate
Lucrări în desfășurare la locuințele destinate tinerilor, pe amplasamentul fostului Obor (foto)

Primăria Municipiului Botoșani anunță că lucrările pentru construirea a 64 de locuințe nZEB (Near Zero Energy Building) pe amplasamentul fostului Obor sunt în plină desfășurare.
Proiectul, în valoare de 29 de milioane de lei, urmărește dezvoltarea unei infrastructuri moderne, eficiente energetic și sustenabile pentru locuitorii orașului.
Locuințele, destinate tinerilor și specialiștilor, sunt realizate conform celor mai noi standarde în domeniul eficienței energetice.
Stadiul și caracteristicile proiectului
Lucrările sunt în desfășurare, iar termenul de finalizare este de 18 luni.
- Eficiență energetică ridicată: clădirile sunt proiectate conform standardului nZEB Plus, ceea ce presupune un consum minim de energie și o eficiență energetică cu peste 20% mai mare față de cerințele actuale.
- Surse de energie regenerabilă: vor fi integrate panouri solare, asigurând costuri reduse la întreținere și un impact ecologic scăzut.
- Mobilitate electrică: vor fi instalate 8 stații de încărcare pentru vehicule electrice, sprijinind tranziția către un transport mai puțin poluant.
- Spații comunitare moderne: proiectul include și un loc de joacă pentru copii, oferind un mediu sigur și prietenos pentru familii.
Proiectul este realizat de asocierea de firme ABC-CON International (lider de asociere), Bahm Construcții Civile și Industriale, General Construct și Arhitectures Projects Development-8, iar lucrările vor continua conform graficului stabilit.
Tot în aceeași zonă se construiește și o creșă modernă cu o capacitate de 40 de copii antepreșcolari, consolidând infrastructura educațională a orașului.
Acest proiect face parte din angajamentul Primăriei Municipiului Botoșani pentru dezvoltare urbană durabilă, eficiență energetică și modernizare a infrastructurii. Prin investiții strategice, orașul se transformă într-o comunitate mai modernă, adaptată cerințelor actuale, oferind locuitorilor soluții inovatoare pentru un mediu mai verde și mai eficient energetic, precizează reprezentanții primăriei.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Peste 5.000 de stări conflictuale aplanate de polițiștii botoșăneni pe parcursul anului 2024 (video)
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Avertismentul medicilor cu privire la o nouă provocare online periculoasă pentru sănătate
-
Momentul de culturăcu 2 zile in urma
Masacrul făcut de sovietici la Lunca Prutului, un episod din drama românilor bucovineni
-
Administrațiecu 3 zile in urma
Autoritățile locale și județene, preocupate de infrastructura de protecție civilă
-
Actualitatecu o zi in urma
Întâlnire de lucru cu directorii de școli din județul Botoșani (foto)
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Măsuri pentru întărirea siguranței publice în zonele „fierbinți” ale municipiului Botoșani (video)
-
Actualitatecu 10 ore in urma
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: avem resurse suficiente de gaze pentru a trece peste iarnă
-
Momentul de culturăcu 3 zile in urma
Moartea, în închisoarea din Sighet, a marelui om politic Iuliu Maniu, artizanul Unirii de la 1918