Actualitate
Detectoarele de fum, monoxid de carbon și de gaz pot salva vieți! (video)
Intoxicațiile cu monoxid de carbon, incendiile, acumulările de gaze, urmate de explozii pot fi prevenite prin montarea în locuință a unor detectoare de fum, monoxid de carbon și de gaz.
Și în județul Botoșani, de-a lungul timpului, astfel de evenimente s-au transformat în adevărate tragedii, în urma cărora mai multe persoane și-au pierdut viața sau au fost rănite, iar locuințele în care s-au petrecut incidentele și cele ale vecinilor au fost distruse.
Pentru a preveni cazurile de acest gen, încă din anul 2016, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a lansat campania RISC – “Mai bine previi decât să nu fii!”, ce urmărește informarea preventivă a populației pentru adoptarea unei atitudini proactive în vederea montării detectoarelor de incendiu în locuința proprie.
În luna aprilie a acestui an, în cadrul campaniei „Detector pentru viață”, pompierii militari și voluntari au instalat 500 de detectoare de fum și monoxid de carbon în tot atâtea locuințe din Albești, Brăești, Coțușca, Cristești, Frumușica, Havârna, Hudești, Lunca, Românești, Suharău, Știubieni, Trușești, Ungureni, Vorona, Ștefănești și Hilișeu-Horia, potrivit reprezentanților ISU Botoșani.
- Au fost vizate casele persoanelor în vârstă, cu dizabilități sau din medii sociale defavorizate, familiilor cu mulți copii, unde încălzirea locuințelor se face cu sobe sau alte mijloace similare.
Mulți dintre beneficiari au afirmat că, în trecut, au avut de suferit din cauza sobelor defecte care le-au umplut casele cu fum, în timp ce dormeau. Toți au înțeles că astfel de dispozitive, care semnalează imediat apariția unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon în spațiile în care sunt amplasate, le pot salva viața.
Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul primăriilor și Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Albești, Brăești, Coțușca, Cristești, Frumușica, Havârna, Hudești, Lunca, Românești, Suharău, Știubieni, Trușești, Ungureni, Vorona, Ștefănești și Hilișeu-Horia.
Campania a fost organizată de Departamentul pentru Situații de Urgență și IGSU pentru a evidenția importanța montării unor astfel de dispozitive cu rol de avertizare, care să semnaleze imediat apariția unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon.
Fiți responsabili și instalați detectoare de fum, monoxid de carbon și de gaz în locuințe! În caz de pericol, acestea vor declanșa alarma în timp util și, în acest fel, veți putea reacționa la momentul potrivit, este îndemnul pompierilor.
Atenție! Detectoarele nu alertează în mod automat autoritățile, nu este interconectat cu sisteme de stingere a incendiilor – rolul lui este doar de avertizare a ocupanților construcției de izbucnirea unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Actualitate
Majoritatea românilor se confruntă cu o situaţie financiară fragilă, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice
Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice, arată un sondaj realizat de tbi bank în aprilie, preluat de Agerpres și citat de ziarullumina.ro
„(…) Pentru a face faţă presiunilor financiare din ultimele luni, peste 77% dintre ei au luat decizia să reducă drastic cheltuielile neesenţiale, iar aproape 57% au amânat achiziţii importante”, arată sondajul realizat pe un eşantion de 1.006 angajaţi la nivel naţional.
Imaginea de ansamblu arată o stabilitate financiară fragilă, în care majoritatea românilor resimt o deteriorare sau stagnare a situaţiei personale. Astfel, aproape 40% dintre respondenţi spun că situaţia lor este stabilă, dar mai slabă decât anul trecut, în timp ce aproape un sfert o percep ca fiind neschimbată. De cealaltă parte, peste 13% declară că se confruntă cu o situaţie instabilă şi mai dificilă decât anul trecut.
„Capacitatea românilor de a-şi acoperi cheltuielile curente rămâne în acest context limitată. Aproape 48% dintre respondenţi spun că veniturile le acoperă cheltuielile lunare doar la limită, în timp ce aproape 30% reuşesc să le acopere complet şi să mai rămână cu bani”, susţin autorii sondajului.
Sursa foto: pexels.com/ziarullumina.ro
Actualitate
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat ghidul pentru cumpărătorii de locuințe
Având în vedere faptul că „achiziţionarea unei locuinţe reprezintă una dintre cele mai importante decizii financiare”, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a publicat pe site-ul instituției un ghid al cumpărătorului de locuințe, menit să ajute oamenii să înţeleagă etapele tranzacţiei, să identifice riscurile şi să ia decizii informate.
ANPC atrage, astfel, atenţia că verificarea situaţiei juridice a imobilului şi a documentelor aferente este esenţială și subliniază rolul notarului public pentru legalitatea şi siguranţa tranzacţiei.
Referitor la antecontract, care stabileşte condiţiile principale ale vânzării, acesta trebuie să includă, printre altele, preţul total, valoarea avansului şi termenul pentru semnarea contractului final, modalitatea de plată, racordarea la utilităţi, data predării.
Înainte de semnare, cumpărătorii sunt sfătuiți să analizeze extrasul de carte funciară şi existenţa ipotecilor, interdicţiilor sau litigiilor, precum și autorizaţia de construire, procesul-verbal de recepţie a lucrărilor şi certificatul de atestare a edificării construcţiei.
În cazul locuinţelor noi, cumpărătorii beneficiază de garanții de 3 ani pentru bună execuţie, de 10 ani pentru vicii ascunse ale construcţiei şi, respectiv, de 2 ani pentru bunurile incluse, mai precizează ANPC, citat de ziarullumina.ro
Printre cele mai importante clauze de protecţie se regăsesc: restituirea avansului dacă vânzătorul nu îşi respectă obligaţiile, posibilitatea retragerii din tranzacţie, penalităţile pentru întârzierea predării şi descrierea dotărilor şi finisajelor.
Sursa foto: Capital
Actualitate
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan




