Stiri nationale
Dacia Duster devine camionetă și este disponibilă numai pe piața din România
Omologat ca vehicul N1 pentru transportul de marfă, camioneta Duster dispune de toate caracteristicile de siguranță ale modelului standard, păstrându-și în același timp dimensiunile. Ceea ce s-a schimbat este habitaclul, cu patru locuri și o cotieră centrală spate, și spațiul de încărcare.
Noul autovehicul este disponibil în șapte culori și în versiunile de echipare Expression, Extreme și Journey, potrivit agenției ANSA, citată de romania-actualitati.ro
El poate fi comandat cu motoarele Hybrid 140 sau Mild-hybrid 130, la care este asociată tracțiunea integrală.
Portbagajul măsoară 1.050 mm x 1.000 mm și poate transporta încărcături de până la 430 de kilograme.
Echipat cu două șine metalice laterale și patru inele de ancorare, permite fixarea cu precizie a obiectelor transportate.
Camioneta Duster este propusă pe piața din România la un preț care pornește de la aproximativ 26.000 de euro, fără TVA.
Sursa foto: Radio România Actualități
Economie
Sesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură
În perioada 15 iunie – 14 august se desfășoară cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul agricol, industria alimentară și domeniul îmbunătăţirilor funciare.
Pentru această sesiune este disponibil un buget total de 265 de milioane de euro, potrivit Ministerului Agriculturii.
De asemenea, se precizează faptul că solicitanţii pot depune mai multe proiecte, dacă investiţiile vizează locuri de producţie diferite, dar cu încadrarea în limita sumei de 20 de milioane de euro pentru fiecare beneficiar.
Sursa foto: pexels.ro
Economie
La sfârşitul lunii august, şoferii vor putea circula pe autostradă direct de la Bucureşti până la Bacău
Autostrada Moldovei prinde contur. Peste doar trei luni, la sfârşitul lunii august, şoferii vor putea circula pe autostradă direct de la Bucureşti până la Bacău. Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a anunţat că lucrările pe lotul Răcăciuni – Bacău au ajuns deja la un stadiu fizic de aproape 75%, potrivit romania-actualitati.ro
Constructorul român a mobilizat pe şantier un număr record de 1.500 de muncitori şi 600 de utilaje, lucrând în ritm alert pentru a recupera întârzierile provocate de ploile torenţiale de la mijlocul acestei luni.
La finalul verii, noul tronson de peste 60 de kilometri dintre Adjud şi Bacău va fi conectat la reţeaua deja existentă. În total, Moldova va avea o legătură rapidă de peste 310 kilometri de autostradă continuă până la Bucureşti.
Cea mai complexă lucrare de pe acest traseu este viaductul de la kilometrul 83, o structură impresionantă de peste un kilometru lungime, unde constructorii montează deja tablierul metalic.
Proiectul, în valoare de peste 1,6 miliarde de lei, este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Reziliență.
Sursa foto: Economica.net
Stiri nationale
Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România. Investiţii în apărare, securitate şi infrastructură strategică
Comisia Europeană a semnat joi acordul SAFE cu România după ce autorităţile de la Bucureşti, prin Ministerul de Finanţe, au semnat documentul săptămâna trecută.
„Este pasul care confirmă accesul României la o finanţare europeană de 16 miliarde şi aproape 700 de milioane de euro, a doua cea mai mare alocare din Uniunea Europeană prin acest instrument, după Polonia”, a precizat ministrul Alexandru Nazare într-o postare pe internet.
Acesta a subliniat faptul că programul SAFE înseamnă investiţii în apărare, securitate şi infrastructură strategică, dar şi o oportunitate economică majoră, industrie de apărare, tehnologie, locuri de muncă în sectoare strategice şi proiecte de infrastructură care pot schimba conectivitatea unor regiuni întregi.
Următoarele etape sunt intrarea în vigoare a acordului, o prefinanţare de aproximativ 2,5 miliarde de euro, prima cerere de plată, posibilă în octombrie 2026, şi derularea proiectelor, care vor avea o evidenţă distinctă şi predictibilă a finanţării până în 2031, mai arată ministrul interimar al finanţelor, citat de romania-actualitati.ro
Sursa foto: Euronews




