ȘTIRI DIN:
Data: 25/04/2025

Cultură

Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sfântul Mucenic Isidor din Hios; Sfântul Sfinţit Mucenic Terapont, Episcopul Ciprului

Publicat

pe

Sfântul Isidor († 251) a trăit pe vremea împăratului roman Deciu (249-251). Neamul său era din cetatea Alexandriei, iar el era înscris în armata împărăţiei, având rangul ce se numea „option”. Sfântul Isidor se afla cu partea sa de oaste în Alexandria, sub ocârmuirea lui Numerian, un duşman aprig al creştinilor. Isidor era creştin de mult timp, tare şi viteaz cu trupul, şi avea o viaţă plăcută lui Dumnezeu, pentru că trăia în feciorie, curăţie sufletească şi trupească, rugăciune şi fapte bune, fugind de plăcerile lumeşti şi de necurăţiile păgâneşti, dar fără a mărturisi pe faţă că el este creştin, şi aceasta de frica prigonirilor. Din porunca lui Deciu, oastea de sub ascultarea lui Numerian a fost nevoită să plece din Alexandria şi să se mute în insula Hios. Armata era atât de numeroasă încât corăbiile au umplut marea, apoi, întinzând pânzele, au mers spre locul stabilit. Împreună cu oastea a mers în insula Hios şi Sfântul Isidor. Într-una din zile, un sutaş cu numele Iuliu, rău la suflet şi invidios, l-a denunţat pe dreptcredinciosul Isidor la conducătorul Numerian. A spus despre el că este creştin şi că adesea, în taină, se roagă lui Hristos, iar pe zeii Romei îi necinsteşte. Atunci, a fost chemat la judecată de Numerian, care i-a poruncit să se lepede de Hristos şi să aducă jertfe zeilor păgâni. Pentru că nu a vrut să se lepede de Hristos i s-a tăiat capul, primind astfel cununa muceniciei.

Actualitate

Sfântul Gheorghe, simbol al curajului, credinței neclintite și biruinței asupra răului, în iconografie (foto)

Publicat

pe

Iconografia păstrează imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. O legendă pioasă, în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un monstru, care întruchipează Răul, imaginat ca un șarpe uriaș cu mai multe capete.

Imaginea Sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj „în lupta cu diavolul”.

Mai este reprezentat într-o mantie roșie, culoare tradițională pentru un martir, deopotrivă ca războinic pedestru sau ca tribun militar în „veșminte patriciene”, cu o diademă metalică pe cap, cu o platoșă sub mantie, ținând o cruce în mâna dreaptă și o sabie în mâna stângă.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe ca ocrotitor

Prin 1222, Richard Inimă de Leu, regele Angliei, „îl alegea” pe Sfântul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale și „al întregii țări”. Regele Edward al III-lea a înființat „Ordinul Saint George”. Mai târziu, „Crucea Sfântului Gheorghe” a devenit steagul Angliei – „Union Jack”.

Marele Mucenic Gheorghe este considerat și ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei.

Armata Română l-a luat drept ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe în anul 1920. După o perioadă de întrerupere a acestei „cinstiri”, Sfântul este cinstit și prăznuit, începând cu anul 1990, de toate unitățile militare.

Reprezentarea Sfântului Gheorghe doborând balaurul este prezentă și pe Steagul Moldovei, aflat la Mănăstirea „Zografu” din Muntele Athos.

Pe respectivul steag se află rugăciunea lui Ștefan cel Mare către Sfântul Gheorghe: „O, luptătorule și biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați, bucurie nespusă, primește de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Țării Moldovei. Păzește-l pe el neatins în lumea aceasta și în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te preamărim în veci. Amin. Și aceasta a făcut-o în anul 7008 (1500), în al 43 an al Domniei Sale“.

De asemenea, pecetea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei poartă chipul Sfântului Gheorghe, preluat după steagul de luptă al Sfântului Ștefan cel Mare.

Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință

Glasul 4: „Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”

Sursa foto: playtech.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ziua Mondială a Cărții, un omagiu adus autorilor și drepturilor lor de creație

Publicat

pe

Această zi celebrează puterea cărților de a ne deschide minți, de a ne apropia unii de alții și de a ne inspira.

Marcată anual pe 23 aprilie, Ziua Mondială a Cărții este un omagiu adus autorilor și drepturilor lor de creație, esențiale pentru libertatea de exprimare și diversitatea culturală, dar și un prilej de reflecție asupra modului în care cărțile – în toate formele lor – contribuie la educație, cultură și cunoaștere.

De asemenea, este o zi care ne amintește cât de important este să citim, să susținem literatura și să respectăm munca celor care ne oferă lumi noi, prin cuvinte.

Astăzi celebrăm puterea cărților de a ne transforma, de a ne apropia unii de alții și de a construi punți între generații și culturi. Totodată, ne plecăm cu respect în fața celor care păstrează acest tezaur viu – bibliotecarii, gardienii tăcuți ai cunoașterii.

Ideea acestei sărbători a aparținut scriitorului spaniol Vicente Clavel Andrés, care a propus omagierea lui Miguel de Cervantes pe 23 aprilie – ziua în care marele autor al lui Don Quijote s-a stins din viață.

Cărțile digitale deschid noi orizonturi, oferind acces rapid și extins la informație, în timp ce cărțile tipărite continuă să fie prețuite pentru farmecul și tangibilitatea lor. Această diversitate este o adevărată bogăție comună, iar cărțile – indiferent de format – rămân unelte esențiale ale schimbului de idei, dincolo de limitele timpului și spațiului.

Din 2005, România marchează această dată dublu simbolic, celebrând și Ziua Bibliotecarului

În România, profesia de bibliotecar s-a conturat după anul 1800, dezvoltându-se odată cu învățământul național. În 1862, proiectul Bibliotecii Naționale din Iași a adus primele repere teoretice de biblioteconomie. De atunci, bibliotecarii au fost prezenți în inima comunităților, călăuzind generații întregi prin universul lecturii.

Știați că însuși Mihai Eminescu a fost bibliotecar? În liniștea sălilor de lectură ale Bibliotecii Centrale Universitare din Iași, poetul a găsit nu doar ordine, ci și inspirație. Ca el, mulți alți mari creatori – Lucian Blaga, Nicolae Steinhardt, George Călinescu, Jorge Luis Borges, Marcel Proust – au slujit cultura și prin această profesie nobilă.

Astăzi, spunem La mulți ani! tuturor bibliotecarilor din România și le mulțumim pentru dedicarea cu care țin aprinsă flacăra culturii. Iar tuturor cititorilor – spor la lectură și bucurie în paginile descoperite!

Sursa text: facebook/Ministerul Culturii

Sursa foto: CJRAE Vaslui

Citeste mai mult ...

Actualitate

Vinerea Mare pentru creştinii ortodocşi şi catolici, ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos

Publicat

pe

Creştini ortodocşi şi greco-catolici sunt astăzi în Vinerea Mare, în care îşi amintesc de moartea lui Iisus Hristos pe cruce şi de aşezarea lui în mormânt.

Vinerea mare este ziua în care Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, făcut om, a trăit cea mai tragică dintre experienţele umane: moartea. A fost răstignit între doi tâlhari, acuzat de blasfemie şi împotrivire faţă de autoritatea romană.

Conform textelor evanghelice, în momentul când Iisus şi-a dat duhul pe cruce, Pământul s-a cutremurat şi cerul s-a întunecat. După ce a fost coborât de pe cruce, Iisus a fost aşezat în mormântul oferit de Iosif din Arimateea, un înstărit al vremii.

Îngroparea lui Iisus este simbolizată astăzi de aşezarea Sfântului Epitaf în mijlocul bisericilor şi apoi de purtarea lui în jurul sfintelor lăcaşuri. Această procesiune are loc la denia din această seară, când se cântă Prohodul Domnului, cântarea de înmormântare a lui Iisus.

Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârșește niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii.

Ceremonia principală din aceasta zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar și așezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos și pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.

Seara se cântă Prohodul și se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf. Este o procesiune de înmormântare. Epitaful pe care îl poartă preoții ajutați de credincioși simbolizează trupul Mântuitorului.

Obiceiuri şi tradiţii în această zi

Se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfântul Aer nu-i doare capul, mijlocul și șalele în cursul anului, iar dacă își șterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.

Acestei zile i se spune și Vinerea Seacă, pentru că bătrânele posteau post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafura de la biserică.

După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară de trei ori biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf, care apoi este așezat pe masa din mijlocul bisericii. La terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprind lumânări și își jelesc morții.

La sfârșitul slujbei, era obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac.

Lumea, în trecut, pleca acasă cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle și morții de venirea zilelor mari. Ocoleau casa de trei ori și intrând, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă către cei patru pereți sau doar la grinda de la intrare și păstrau lumânarea pentru vremuri de primejdie, potrivit curieruldestiri.ro

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate5 ore in urma

Cod galben de intensificări ale vântului, valabil pentru ziua de sâmbătă, în județul Botoșani

Meteorologii  au emis un cod galben de intensificări ale vântului, valabil mâine între orele 05.00 – 23.00, în județul Botoșani....

Actualitate6 ore in urma

Acțiuni dedicate protejării pietonilor, desfășurate de polițiștii rutieri împreună cu cei de la ordine publică

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu cei de la ordine publică din municipii, orașe și...

Actualitate6 ore in urma

Creştinii ortodocşi sărbătoresc praznicul Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului

În fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, creştinii ortodocşi sărbătoresc praznicul Izvorul Tămăduirii. Sărbătoarea aceasta este în strânsă legătură...

Stiri nationale16 ore in urma

Doliu național în România, în memoria personalității Sanctității Sale Papa Francisc

În debutul ședinței de Guvern de joi, 24 aprilie, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că, sâmbătă, 26 aprilie, când sunt...

Actualitate17 ore in urma

Pompier botoșănean, membru în echipa de alpiniști a IGSU, participant la o competiție din Spania (foto)

Pompierul botoșănean face parte din echipa de alpiniști a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), care, în aceste zile,...

Actualitate18 ore in urma

A fost desemnat constructorul pentru prima etapă a Variantei de Ocolire a municipiului Botoșani

Variantei de Ocolire a municipiului Botoșani este un proiect important întrucât scoate traficul greu din oraș și creează o legătură...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Botoșani2 zile in urma

Aproape 700 de ani de la prima atestare documentară a orașului Botoșani (galerie foto)

Orașul Botoșani este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sfânta „Maria” ce datează din anul 1350. Amplasat la intersecția principalelor...

Botoșani2 zile in urma

Biserica „Sfântul Gheorghe” din Botoșani, purtătoare peste veacuri a credinței ortodoxe (foto)

Ridicată între anii 1541 și 1551 de către Doamna Elena Rareș, Biserica „Sfântul Gheorghe” din Botoșani este cea mai veche...

Actualitate6 zile in urma

Se anunță vreme frumoasă și caldă de Paști

Vântul se potolește, se reduc condițiile de precipitații, iar temperaturile cresc din nou de duminică, în prima zi de Paști....

Actualitate7 zile in urma

Atenție șoferi! Traficul din municipiul Botoșani, monitorizat de polițiști pe motocicletă (foto, video)

Începând de vineri, 18 aprilie, polițiștii rutieri vor fi prezenți în traficul din municipiul Botoșani și cu motocicleta din dotarea...

Botoșanio săptămână in urma

Elevii au intrat în vacanţa de Paști. Când revin în bănci și ce libere mai au până la vacanța de vară

În perioada 18 – 27 aprilie, Elevii se află în vacanța de Paște conform planificării anului școlar 2024-2025, stabilită de...

Administrațieo săptămână in urma

APIA Botoșani eliberează adeverințe fermierilor care doresc să acceseze credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că, începând cu data de 17 aprilie...

Actualitateo săptămână in urma

Măsuri de prevenire a incendiilor recomandate de pompieri în perioada sărbătorilor pascale

Sărbătorile se apropie, iar cetăţenii desfăşoară în gospodării o serie de activităţi care să asigure curățenia în case și pregătirea...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate