ȘTIRI DIN:
Data: 10/12/2024

Cultură

Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sfântul Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului; Sfântul Cuvios Teodor Trihina

Publicat

pe

Sfântul Teotim a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (378-395) în Sciţia Mică sau Dobrogea de astăzi şi era Episcop al Tomisului. El se bucura de atâta cinste în rândul hunilor barbari din regiunea Dunării, încât aceştia îl numeau zeul romanilor. Cu toate că aceştia erau sălbatici din fire, el i-a atras cu blândeţea şi cu milostenia. Însă odată, unul dintre barbari, crezând că Sfântul Teotim este bogat, a vrut să-l răpească. Astfel, el şi-a pregătit o funie cu laţ, s-a sprijinit în scut şi a ridicat mâna dreaptă, vrând să arunce laţul asupra sfântului spre a-l trage la sine, dar, în clipa aceea, braţul i-a rămas înţepenit. A fost nevoie de rugămintea celorlalţi păgâni pe lângă ierarh ca să-l elibereze pe acela din lanţurile nevăzute. Iar fericitul s-a milostivit de barbar şi l-a eliberat prin puterea rugăciunii. Ierarhul Teotim a legat o strânsă prietenie cu Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care l-a apărat în împrejurări grele. Un scriitor creştin, Socrate Scolasticul, spunea despre Sfântul Teotim că era cunoscut de toţi – împăraţi, episcopi, călugări, credincioşi şi barbari – pentru evlavia şi cinstea vieţii sale. Prin scrierile lui, Sfântul Teotim este considerat creatorul Filocaliei româneşti. Sub păstorirea sa, mănăstirile din Dobrogea au devenit cunoscute în întreg imperiul, prin vestiţii călugări sciţi, teologi care au participat la discuţiile hristologice ale vremii. În anul 399, Sfântul Ioan Gură de Aur i-a trimis fericitului Teotim călugări misionari pentru creştinarea hunilor. În anul 403, Sfântul Teotim a participat la un sinod local la Constantinopol, luând apărarea Sfântului Ioan Hrisostom, împotriva acuzaţiilor nedrepte aduse acestuia.

Cultură

Calendar ortodox: Îl cinstim astăzi pe Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei

Publicat

pe

Sfântul Grigorie Taumaturgul a trăit în timpul împăratului Aurelian (270-275) şi s-a născut în Neocezareea Pontului, aproape de Armenia, din părinţi bogaţi.

După moartea tatălui său, pe când Grigorie avea 14 ani, mama sa l-a trimis la dascăli de seamă, unde a învăţat limba latină şi arta oratoriei, încât mulţi ajunseseră să se minuneze de darurile sale.

Sfântul Grigorie a studiat și în Alexandria Egiptului, unde a fost ucenicul lui Origen (185-254), împreună cu fratele său, Atinodor. Tot aici a învăţat şi medicina. După ce s-a convertit la creştinism, fiind botezat în numele Preasfintei Treimi, a părăsit toate măririle şi s-a retras într-un loc singuratic, vieţuind în rugăciune şi în adâncirea dumnezeieştii înţelepciuni a Sfintelor Scripturi.

Pentru calităţile sale deosebite, Grigorie a fost ales şi hirotonit Episcop al Neocezareei, împotriva voii sale. Pentru credinţa sa puternică şi viaţa curată, Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Grigorie cu darul facerii de minuni şi de aceea a primit numele Taumaturgul, adică făcătorul de minuni.

A trecut la Domnul în anul 275. Pe patul de moarte fiind, i-a întrebat pe cei apropiaţi ai săi: Câţi păgâni se mai află în cetatea Neocezareei? I s-a răspuns: Se mai află 17 necredincioşi, care ţin la închinarea la idoli, dar cetatea întreagă crede în Hristos. Atunci Sfântul Grigorie a zis: Slavă lui Dumnezeu că numai 17 creştini am aflat când am venit aici episcop, iar acum, când merg la Domnul, atâţia necredincioşi rămân, câţi credincioşi am aflat întâi!”

Tot astăzi, Biserica îi pomenește pe Ghenadie, Patriarhul Constantinopolului și Sf. Cuv. Lazăr Zugravul.

Citeste mai mult ...

Cultură

Calendar ortodox: Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri

Publicat

pe

Biserica Ortodoxă îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Îngeri şi lucrarea acestora în viaţa oamenilor.

De sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Biserica adună şi serbează tot soborul Sfinţilor Îngeri laolaltă. De asemenea, Biserica ne învaţă că îngerii sunt „duhuri slujitoare” (Evrei 1, 14), adică fiinţe fără de trupuri, care Îi slujesc lui Dumnezeu. Totodată, Sfinţii Îngeri sunt prieteni şi ocrotitori ai noştri.

Toţi îngerii au fost creaţi de Dumnezeu buni, înzestraţi fiind de Creator cu nenumărate daruri şi cu înţelepciune. Având voinţa liberă, în loc să fie supuşi Domnului, o parte dintre ei, conduşi de Lucifer, s-au mândrit şi s-au răzvrătit împotriva Ziditorului lor.

„Pune-voi scaunul meu deasupra norilor şi voi fi asemenea cu Cel Preaînalt” (Isaia 14, 13-14), şi-a zis în sinea sa Lucifer şi ameţit de mândrie n-a mai voit să asculte de Creatorul său. Pentru aceasta ceata de îngeri răzvrătiţi a fost alungată din cer.

Cel care a condus lupta a fost Arhanghelul Mihail, împreună cu îngerii săi. „Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războiau şi balaurul, şi îngerii lui. Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. Şi a fost alungat balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă diavol şi Satana, cel ce înşală toată lumea, şi aruncat a fost pe pământ, şi îngerii lui au fost alungaţi cu el” (Apocalipsa 12, 7-9).

În limba evreiască Mihail înseamnă „Cine este ca Dumnezeu”.

Astăzi îl serbăm şi pe Arhanghelul Gavriil, cel care a făcut multe binefaceri neamului omenesc, descrise nouă atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament.

El a fost acela care i-a arătat lui Daniel prorocul înţelesul celor 70 de săptămâni de ani până la venirea lui Mesia (Daniel 9, 21-27). După tradiţie, tot el le-a vestit lui Ioachim şi Anei că din ei se va naşte Stăpâna noastră, Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria naşterea de la Duhul Sfânt a Mântuitorului Hristos şi tot el le-a vestit Femeilor Mironosiţe Învierea lui Hristos.

Citeste mai mult ...

Cultură

Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, una dintre cele mai frumoase din lume

Publicat

pe

Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), a decis ca biblioteca, votată drept una dintre cele mai frumoase din lume, să își deschidă porțile pentru toți cei care doresc să o viziteze.

  • Programul de vizitare va fi, pentru început, de luni până vineri, între orele 11.00 și 15.00, iar programările pot fi făcute din luna decembrie.

Accesul în bibliotecă este gratuit pentru preșcolari, angajați şi studenți ai TUIASI, precum și pentru rudele apropiate ale acestora.

De asemenea, accesul este gratuit pentru participanții la evenimentele organizate de politehnica ieșeană.

  • Elevii, studenții altor universități și pensionarii vor achita o taxă de 5 lei, iar adulții vor plăti o taxă de 10 lei. De asemenea, grupurile care efectuează tururi ghidate vor plăti o taxă de 15 lei de persoană.

În ultimii 7 ani, Biblioteca Universității Tehnice a fost vizitată de peste 48.000 de persoane din afara universității, dintre care 5.300 au fost din străinătate, potrivit celor comunicate de reprezentanții instituției de învățământ superior.

Sursa foto:

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate9 ore in urma

Casă la un pas de a fi distrusă de incendiul provocat de jarul căzut din sobă

Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o casă din orașul Ștefănești. Bunurile aflate într-o încăpere au luat foc de...

Actualitate24 de ore in urma

Romsilva scoate la vânzare peste 18.000 de brazi de Crăciun

Romsilva scoate la vânzare 18.547 de pomi de Crăciun, potrivit regiei. Dintre aceştia, 13.902 sunt din specia brad, iar alţi...

Momentul de culturăo zi in urma

La data de 9 decembrie 1946 a început procesul de la Nuremberg, cunoscut și ca „Procesul Medicilor”

La data de 9 decembrie 1946 a început procesul de la Nuremberg cunoscut și ca „Procesul Medicilor”, proces în care...

Actualitateo zi in urma

Bărbatul din Darabani care a omorât o femeie și a rănit-o grav pe alta, arestat preventiv pentru 30 de zile

Ciobanu Radu, în vârstă de 50 de ani, din orașul Darabani, a fost arestat preventiv vineri seară, 6 decembrie, în...

Stiri nationaleo zi in urma

Polonia va prelua, la 1 ianuarie 2025, președinția Consiliului Uniunii Europene

Într-un context marcat de războiul din Ucraina, de criza energetică şi radicalizarea politică, Polonia a stabilit securitatea drept temă centrală...

Evenimento zi in urma

Spiritul Crăciunului, celebrat prin două spectacole de excepție susținute de Filarmonica „George Enescu” (video)

Vineri, 13 decembrie, și sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 18.30, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu” Botoșani va susține,...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitateo zi in urma

Tineri reținuți de polițiști pentru loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice (foto)

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a patru tineri,...

Actualitate2 zile in urma

Val de incendii în acest sfârșit de săptămână, provocate de coșurile de fum defecte (foto, video)

Patru incendii au fost produse, la nivelul județului Botoșani, doar în cursul zilei de vineri, 6 decembrie, iar alte două...

Actualitate4 zile in urma

Săptămâna viitoare, elevii din clasele a VIII-a vor avea simulare la examenul de Evaluare Națională

Săptămâna viitoare, în zilele de 11 și 12 decembrie 2024, elevii din clasele a VIII-a vor participa la prima simulare...

Actualitate4 zile in urma

Atenție șoferi! Cod galben de ceață și polei pentru o parte din județul Botoșani

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de ceață și polei, valabil până la ora 12.00,...

Actualitate5 zile in urma

Lucrările de asfaltare pe strada Pacea din municipiul Botoșani, amânate din cauza vremii

Lucrările de asfaltare pe strada Pacea, pe tronsonul cuprins între intersecțiile cu străzile Manolești Deal și Sucevei, din municipiul Botoșani,...

Actualitate5 zile in urma

Tânăr reținut de polițiști, după ce a tâlhărit un alt tânăr, în plină stradă

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr,...

Actualitate6 zile in urma

Caravana Faptelor Bune, o acțiune a Asociației Grup Civic Botoșani în campania „5000 DE ZÂMBETE”

Joi, 5 decembrie, Asociația Grup Civic Botoșani demarează o nouă acțiune în cadrul campanie campaniei „5000 DE ZÂMBETE”, prin care...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate