La numai câţiva kilometri de Dorohoi, pe un drum lateral ce se desparte de şoseaua Sucevei şi urcă spre pădure, se află satul Horlăceni, cea mai veche aşezare din Moldova, aşa cum consemnează documentele istorice. De numele acestui sat se leagă şi o biserică de lemn cu o îndelungată istorie.

Aşezat sub protecţia unor codri adânci, ce odrăslesc, de veacuri, pe dealurile din jur, Horlăcenii sunt feriţi de zgomotul şi graba unui nu prea îndepărtat trai citadin. Un sat patriarhal, cu case aşezate cuminţi pe colinele domoale ce coboară dinspre pădure şi care închid aşezarea, ca într-o cetate.

Bisericuţa de lemn „Sf. Împăraţi”, una dintre cele mai vechi din judeţul Botoşani, este ridicată în vârf de deal, în centrul fostei vetre a satului, fiind un lăcaş ce serveşte comunităţii de mai bine de două veacuri. Astăzi, în jurul său, sus, sub poala pădurii, se mai găsesc doar câteva case. Satul s-a dezvoltat în vale, mai aproape de şoseaua asfaltată ce leagă Dorohoiul de Suceava, însă biserica a rămas acolo, pe deal, ca un simbol al rezistenţei şi trăiniciei.

Croită din bârne de stejar cioplite din bardă, din lemnul „de pe loc” bisericuţa a ţinut piept timpului, însă cu urme vizibile pe veşmântul său fragil. Tocmai de aceea parohul locului, preot Elidor Pintilie, a iniţiat, cu sprijinul şi consilierea specialiştilor de la Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Botoşani, un amplu şi migălos proces de restaurare.

„Totul era degradat când am ajuns aici, ca preot. Probabil şi pentru că, fiind filie, în această bisericuţă se slujea doar periodic. Am început prin a restaura obiectele vechi, de cult, pe care le-am găsit în biserică, iar acum am început şi sperăm să finalizăm cu bine lucrările de restaurare a bisericii. Încercăm să o aducem în duhul ei”, explică preot Elidor Pintilie, paroh la Horlăceni din 2007.

Stilul arhitectural

Lăcaşul de la Horlăceni a fost ridicat în anul 1779, pe cheltuiala boierului Constantin Stroici, stăpânul de atunci al moşiei Horlăcenilor, cel care a ctitorit şi biserica de la Prelipca, un sat din imediata vecinătate. Legenda spune că pe locul actualei biserici de lemn de la Horlăceni domnitorul Vasile Lupu ar fi ucis nişte boieri trădători.

Biserica de lemn cu hramul „Sf. Împăraţi” de la Horlăceni, comuna Şendriceni, este construită din bârne de stejar, încheiate la colţuri în cheotori şi aşezate pe o temelie de piatră de râu. Pentru o mai bună protecţie împotriva frigului şi a umezelii, de-a lungul timpului pereţii de bârnă au fost blăniţi cu scândură, atât la interior, cât şi la exterior. De asemenea, interiorul a fost tencuit cu ciment în urmă cu 30 de ani. „Acum am decopertat această tencuială, care nu era deloc potrivită la un astfel de monument şi, pentru a avea totuşi  o protecţie, o vom căptuşi pe interior cu lambriu”, a explicat preotul.

Pridvorul a fost adăugat construcţiei ulterior. Iniţial, acoperişul a fost de draniţă, înlocuită, în timp, cu tablă zincată.

Un inventar bogat

Interiorul lăcaşului este cel care dă şi măsura valorii sale. Deşi mic, acesta dă senzaţia de spaţialitate, graţie ştiinţei de a lucra cu proporţiile ale meşterilor lemnari. Se remarcă aici arcadele ce sugerează peretele despărţitor, precum şi sistemul de boltire. Bisericuţa este împărţită în altar, naos, pronaos şi pridvor.

În pronaos se află şi mormântul citorilor bisericii, acum pe cale de a fi refăcut şi pus în valoare aşa cum se cuvine.

„Am dezgropat osemintele ctitorilor, s-a făcut slujba de pomenire, iar acum suntem în faza în care amenajăm mormântul lor, într-un colţ al pronaosului, astfel încât să fie cinstiţi aşa cum trebuie”, a explicat parohul de la Horlăceni.

Catapeteasma păstrează icoanele împărăteşti de la 1800. Restul icoanelor aflate pe catapeteasmă au suferit o intervenţie incorectă de restaurare în urmă cu zece ani, fapt ce a dus la diminuarea considerabilă a valorii lor artistice. Din zestrea bisericii fac parte obiecte vechi de uz liturgic, carte bisericească veche, precum şi un pomelnic de lemn.

Lucrările de restaurare

De-a lungul istoriei sale, bisericuţa a cunoscut mai multe etape de refacere şi reparaţii. Astfel, potrivit registrelor parohiei, la 1804 şindrila de pe acoperiş a fost înlocuită cu tablă zincată şi tot atunci s-a construit şi turnul clopotniţă.

Până nu demult bisericuţa din Horlăceni se afla într-o stare de degradare ce se accentua de la o zi la alta. Preocupat de starea acestui monument, important nu doar pentru comunitatea locală, ci şi pentru spiritualitatea acestui colţ de ţară, tânărul paroh Elidor Pintilie a demarat un riguros şi amplu proces de restaurare. Acesta vizează atât interiorul, cu tot ce presupune consolidare şi restaurare, cât şi exteriorul. De asemenea, preotul are în vedere amenajarea unui mic colţ muzeal în interiorul bisericii, în care să expună obiectele vechi, de uz liturgic, care s-au bucurat deja de o restaurare profesionistă, precum şi cărţile vechi şi pomelnicul ctitorilor, păstrate în inventarul lăcaşului.

„Până acum am reuşit să redăm înfăţişarea acestor obiecte vechi (potire, disc, chivot, candelabru), am refăcut Sfânta masă din altar, mormântul ctitorilor şi lucrăm la interiorul bisericii. După ce vor fi gata aceste ample lucrări, avem în plan şi restaurarea corectă a catapetesmei”, apreciază preot Elidor Pintilie.

Cel mai vechi sat din Moldova

Horlăceni, azi parte integrantă a comunei Şendriceni, este, potrivit izvoarelor istorice, cel mai vechi sat din Moldova. Astfel, acesta este pomenit într-un document din 1 mai 1384 prin care Petru I dăruia bisericii catolice din Siret, construită pe cheltuiala mamei sale, Margareta-Muşata, venitul vămii din acest târg, care cuprindea, la vremea respectivă, şi satul Horlăceni. De numele acestei aşezări se leagă astăzi o rezervaţie naturală importantă a judeţului Botoşani. Este vorba de rezervaţia forestieră Ariniş, întinsă pe o suprafaţă de cinci hectare, arie protejată, de interes naţional. Aici creşte arinul negru, o specie arboricolă foarte rară.

Sursa text/foto:doxologia