Botoșani
Săptămâna ”Școala în Siguranță”, proiect aflat la prima ediție (foto)
Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, prin Biroul Siguranța Școlară, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și alți parteneri instituționali desfășoară în această săptămână activități tematice de informare, conștientizare și prevenire a comiterii de fapte antisociale.
Activitățile desfășurate sub semnul primei ediții a ”Săptămânii ȘCOALA ÎN SIGURANȚĂ” vor alinia domenii prestabilite de discuții, respectiv:
- prevenirea violenței în mediul școlar;
- prevenirea faptelor de bullying și cyberbullying, precum și cele de criminalitate informatică;
- prevenirea consumului și traficului de droguri, în rândul elevilor;
- prevenirea infracţiunilor la viața sexuală și violarea vieții private.
Activitățile au debutat marți, 14 mai 2024, la Liceul Tehnologic ”Elie Radu” Botoșani, iar la întâlnirea elevilor cu polițiștii Biroului Siguranța Școlară, reprezentanții Inspectoratului Școlar Botoșani și cei ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani, au fost purtate discuții cu privire la consecințele actelor de violență raportat atât la autor cât și la victimă.
De asemenea, un alt subiect dezbătut de cei prezenți a fost cel referitor la probabilitatea adoptării unui comportament violent, pe fondul consumului de substanțe interzise.
Polițiștii Biroului Siguranța Școlară aduc la cunoștință și atrag atenția, totodată, cu privire la următoarele:
- Violența asupra elevilor reprezintă un concept integrator pentru diversele forme de abuz fizic, verbal, emoțional, sexual, neglijare, exploatare sexuală, trafic, violență prin internet, violență de gen, hărțuire sexuală etc. Această formă de violență include violența între egali, respectiv între elevi.
- De asemenea, violența asupra elevilor cuprinde forme de rele tratamente comise de către adulți aflați în poziție de răspundere, putere ori în relație de încredere cu copilul, care produc vătămare asupra sănătății acestuia și îi pun în pericol dezvoltarea, demnitatea și moralitatea.
- Noțiunea de violență presupune utilizarea forței și a constrângerii fizice, psihice sau morale asupra unei persoane care nu dorește să fie tratată în acest mod. De aceea violența implică mereu și agresivitatea sau un comportament agresiv.
- Agresivitatea reprezintă o formă de comportament orientat în sens distructiv, care poate cauza prejudicii de natură fizică sau morală altor persoane. Comportamentul agresiv se poate manifesta de la abuzuri verbale – prin cuvinte care jignesc, calomniază; abuzuri fizice – lovirea sau alte violențe; până la distrugerea bunurilor unei persoane.
- Siguranța elevilor și a personalului didactic în incinta unităților de învățământ preuniversitar și zona adiacentă acestora constituie una din condițiile fundamentale pentru organizarea unui proces educațional de calitate, performant.
Ca factor de răspundere în asigurarea unui climat corespunzător de siguranță în zona unităților de învățământ, Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, prin Biroul de Siguranța Școlară, a desfășurat în primul trimestru al anului curent peste 130 de activități cu caracter de informare și prevenire, la care au participat peste 4000 de elevi, transmit reprezentanții instituției.


Actualitate
Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova
A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu tronsonul de cale ferată Botoșani-Verești.
Proiectul de arhitectură a fost realizat de concernul austriac Victor von Offenheim, iar proiectul tehnic a fost realizat de matematicianul și fizicianul român Elie Radu.
Sursa: ro.wikipedia.org
Administrație
O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)
De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.
De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.
Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.
- Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.
În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.
- Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:
https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf
Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.





Actualitate
Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava
Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.
Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.
Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma




