Momentul de cultură
84 de ani de la moartea lui Nicolae Titulescu, personalitate marcantă a diplomaţiei româneşti
La data de 17 martie 1941 a murit la Cannes, în Franţa, Nicolae Titulescu, fost diplomat, jurist, profesor și om politic român, ministru de externe al României în repetate rânduri, singurul român care a fost preşedinte al Ligii Naţiunilor şi singurul președinte care s-a bucurat de două mandate consecutive ale acestei importante instituţii internaţionale.
Personalitate marcantă a diplomaţiei româneşti, Nicolae Titulescu a fost numit datorită abilităţilor sale diplomatice, „Ministrul Europei”, de către mari personalităţi ale politicii internaţionale.
Nicolae Titulescu s-a născut în Craiova, în anul 1882, unde a urmat și studiile primare, iar după absolvirea liceului „Carol I”, în anul 1900, pe baza rezultatelor excelente obținute la examenul de bacalaureat, primește o bursă la Paris și va ajunge să urmeze cursurile Facultății de Drept, pe care o termină cu rezultate remarcabile.
Apoi în anul 1905, după obținerea doctoratului în drept, se va întoarce în România și va deveni profesor la Universitatea din Iaşi, dar se va transfera la Universitatea din Bucureşti în anul 1909, an în care intră în politică și de unde, în 1912, va câștiga un loc de deputat pe lista Partidului Conservator – Democrat, condus de Take Ionescu.
Astfel, rapida sa ascensiune politică i se datorează lui Take Ionescu, cel care l-a promovat și în funcția de ministru secretar de stat, urmând ca mai târziu, ca membru al guvernului condus de către Ion I. C. Brătianu, să fie numit în funcția de Ministru al Finanțelor.
În vara anului 1918, împreună cu alte personalități române printre care Take Ionescu, Octavian Goga, Traian Vuia, Constantin Mille și alții, înființează, la Paris, Comitetul Național Român, cu scopul de a propaga în opinia publică internațională dreptul poporului român la unitatea națională.
Începând cu anul 1921 Nicolae Titulescu a fost delegat ca reprezentant permanent al României la Liga Națiunilor de la Geneva, fiind ales în 1930 și 1931, ca președinte al acestei importante organizații internaționale, care astăzi poartă numele de Organizația Națiunilor Unite.
De asemenea, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori ministru de externe, ducând o susținută politică contra revizionismului din Europa și pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace.
Totuși, deoarece nu era de acord cu regimul autoritar al regelui Carol al II-lea, acesta l-a demis pe Titulescu în anul 1936 din toate funcţiile pe care le avea şi l-a expulzat din ţară. Astfel, marele diplomat român se va refugia pentru început în Elveţia, apoi începând cu anul 1937 se va stabili la Cannes, în Franţa. Şi, deși se afla în afara graniţelor ţării, Titulescu şi-a continuat activitatea de promovare a României şi a militat împotriva nazismului și războiului, prin numeroase conferinţe susținute în public la mari universități, dar şi în numeroase articole din presă.
Marele diplomat român, Nicolae Titulescu, a murit la data de 17 martie 1941, la Cannes, în Franța, și a fost înmormântat câteva zile mai târziu, în cimitirul Bisericii ortodoxe ruse „Sf. Mihail”, din același oraș.
În anul 1992, conform dorinței sale testamentare, rămășițele sale au fost aduse în țară și înhumate în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.
În ceea ce privește moartea sa, de-a lungul timpului s-au făcut tot felul de speculații, afirmându-se că ar fi fost otrăvit, din ordinul lui Carol al II-lea sau direct de către Gestapoul german, deși acest lucru nu a fost dovedit niciodată.
(lecția de istorie prezentată de profesorul Viorel Guțu)
Sursa foto: Radio Renasterea
Momentul de cultură
Credința este puntea între om și Dumnezeu, temelia virtuților și izvorul nădejdii (foto)
Fiecare zi din viața noastră este împletită cu har, milă și îndurare de la Dumnezeu.
Să trăim fiecare clipă pentru că este prețioasă și să ne hrănim sufletul în liniștea și pacea Lui Hristos!
Frumusețea vieții nu stă în ceea ce păstrăm, ci în ceea ce dăruim, în dragostea pe care o împărtășim, în bunătatea pe care o lăsăm în urmă în viețile pe care le atingem pe drum. Cu fiecare gest venit din inimă, sufletul nostru se încarcă de frumusețe. Dumnezeu lucrează adesea prin gesturi simple ale oamenilor care aleg să iubească în tăcere. O inimă care știe să mulțumească pentru puțin va simți întotdeauna că are destul.
Fiecare om adună în timpul vieții tot ce trebuie pentru veșnicie, fiindcă viața-i ca și o floare ce înflorește și se trece, rămânând în urmă-i parfumul…Doamne mai dă-ne timp să ne schimbăm, dă-ne timp să plângeam și să ne îndreptăm greșelile, dă-ne timp să ne ridicăm spre cele bune, Doamne, dă-ne putere ca în fiecare zi de mâine, când deschidem ochii și vedem lumina zămislită de Tine.
Tot timpul nostru pe pământ se măsoară în dragoste! Viața aceasta pământească să o trăim cu credință, dragoste și nădejdea că vom câștiga viața cea veșnică, prin mântuirea sufletului.


Sursa: facebook/Mănăstirea Vorona
Momentul de cultură
Ziua Imnului Național, o sărbătoare dedicată unuia dintre cele patru simboluri fundamentale ale statului român
În fiecare an, la data de 29 iulie, România marchează Ziua Imnului Național, o sărbătoare dedicată unuia dintre cele patru simboluri fundamentale ale statului român, alături de drapel, stemă și sigiliu. Această zi comemorează momentul din 1848 când cântecul revoluționar „Deșteaptă-te, române!” a fost interpretat public pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în timpul Revoluției de la 1848. Evenimentul este considerat un moment de referință în istoria imnului, motiv pentru care data de 29 iulie a fost aleasă, prin lege, ca zi oficială de celebrare.
Versurile imnului au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu, fiind publicate inițial sub titlul „Un răsunet”. Melodia este atribuită, în mod tradițional, lui Anton Pann, deși specialiștii consideră că aceasta provine dintr-o melodie religioasă sau populară pe care Anton Pann a armonizat-o și a făcut-o cunoscută. Îmbinarea dintre versurile patriotice și melodia solemnă a transformat cântecul într-un simbol al luptei pentru libertate și al trezirii conștiinței naționale.
De-a lungul istoriei, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat în numeroase momente decisive pentru poporul român. A fost prezent în timpul Revoluției de la 1848, a fost interpretat în timpul Războiului de Independență și a însoțit românii în perioadele de rezistență și afirmare națională. După instaurarea regimului comunist, cântecul a fost interzis, deoarece mesajul său era considerat incompatibil cu ideologia oficială. Cu toate acestea, el a continuat să fie păstrat în memoria colectivă și să fie interpretat în cercuri restrânse sau în comunitățile românești din afara țării.
În timpul Revoluției Române din decembrie 1989, „Deșteaptă-te, române!” a răsunat din nou pe străzile orașelor, devenind unul dintre simbolurile luptei împotriva dictaturii. Forța mesajului său și legătura profundă cu dorința de libertate au făcut ca, după căderea regimului comunist, cântecul să fie ales drept imn național al României. Prin Decretul-Lege nr. 40 din 24 ianuarie 1990, „Deșteaptă-te, române!” a devenit oficial imnul național, statut consacrat ulterior și prin Constituția României.
Versurile imnului transmit un mesaj puternic despre demnitate, unitate, curaj și responsabilitate față de destinul națiunii. Ele îndeamnă la solidaritate și la apărarea valorilor fundamentale ale poporului român, motiv pentru care imnul este interpretat în cadrul celor mai importante ceremonii oficiale, la manifestările militare, în instituțiile publice și la competițiile sportive internaționale în care România este reprezentată.
Ziua Imnului Național este marcată anual prin ceremonii organizate în întreaga țară. În multe orașe au loc festivități militare și religioase, concerte ale fanfarelor militare, ceremonii de arborare a drapelului și interpretări solemne ale imnului. Instituțiile publice, autoritățile locale și unitățile militare organizează evenimente prin care este evidențiată importanța acestui simbol național și rolul său în istoria României.
Imnul național nu este doar o piesă muzicală oficială, ci o expresie a identității și continuității statului român. El reflectă momentele de cumpănă și de speranță prin care a trecut națiunea și amintește generațiilor actuale de valorile care au stat la baza formării României moderne. Tocmai de aceea, Ziua Imnului Național reprezintă nu doar comemorarea unui cântec istoric, ci și un prilej de a celebra libertatea, unitatea și respectul față de simbolurile care definesc statul român.
Sursa foto: Desteptarea
Momentul de cultură
Mihai Eminescu: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră.”
Citatul lui Mihai Eminescu – „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră” – spune mai mult decât pare la prima vedere. Nu este doar o afirmație despre gramatică sau vocabular, ci despre identitate, cultură și conștiință colectivă.
Limba nu este un simplu instrument pe care îl folosim după bunul plac. Ea ne formează gândirea, ne modelează ideile și ne influențează felul în care vedem lumea. Gândim în cuvintele pe care le știm. Simțim prin expresiile pe care le-am învățat. În acest sens, limba ne conduce mai mult decât o conducem noi pe ea.
Fiecare generație moștenește limba ca pe o avere. Nu o creează de la zero, ci o primește cu istoria, valorile și rănile ei. Cuvintele poarta în ele tradiții, mentalități și moduri de a înțelege viața. De aceea, atunci când alterăm limba sau o tratăm cu superficialitate, afectăm mai mult decât comunicarea – afectam rădăcina identității noastre.
Eminescu vedea limba română ca pe un organism viu, care trebuie respectat și cultivat. Nu suntem stăpânii ei pentru că ea există dincolo de noi și va continua și după noi. Noi suntem trecători, dar limba rămâne.
Citatul este și o lecție de smerenie. Ne amintește că aparținem unei culturi și unei istorii mai mari decât noi. Limba ne ține uniți, ne definește și ne depășește. Iar dacă vrem să ne înțelegem pe noi înșine, trebuie mai întâi să înțelegem limba în care gândim.
Sursa: facebook/Viața-i un dar
Sursa foto: curatorial.ro




