ȘTIRI DIN:
Data: 03/11/2026

Stiri nationale

Românii resping ideea ieșirii din NATO și consideră un avantaj apartenența țării la UE

Publicat

pe

Potrivit unui studiu realizat de INSCOP, 90% dintre români resping ideea ieșirii din NATO, un nivel record de adeziune față de Organizația Nord-Atlantică.

Totodată, apartenența României la Uniunea Europeană este văzută ca un avantaj de 73% dintre respondenți, iar 78% cred că viitorul economic al țării noastre depinde de aceasta.

Potrivit acelorași cercetări, bazate pe date culese la sfârșitul anului 2024, peste jumătate dintre români se simt expuși la dezinformare și la știri false prin canalele de televiziune și prin rețelele de socializare, iar mai mult de trei sferturi spun că opțiunile lor de vot la ultimele alegeri au fost afectate de acest fenomen, arată romania-actualitati.ro

De asemenea, peste jumătate dintre români cred că România ar trebui să pună pe primul loc interesele naționale, chiar dacă asta înseamnă să încalce regulile Uniunii Europene.

Cercetarea mai arată că peste jumătate dintre români consideră că autoritățile acționează mai degrabă în interesul altor țări, că economia este controlată de străini, că statul ajută mai mult multinaționalele decât companiile românești sau că există o înțelegere a țărilor mai bogate pentru a păstra România în sărăcie.

Cercetarea arată că peste 60% dintre români cred că sunt văzuți ca cetățeni de rang inferior în Europa, dar consideră că România este cultural superioară țărilor occidentale.

Deși 70% ar vota un partid naționalist, doar 33% ar face asta dacă partidul ar propune ieșirea din UE și doar 16% dacă ar propune apropierea de Rusia.

Studiul a fost realizat de INSCOP pe un eșantion de 1.000 de persoane, cu o marjă de eroare de ± 3%.

Sursa foto: romania-actualitati.ro

Stiri nationale

Garda Forestieră a lansat o nouă platformă digitală pentru sesizări și urmărirea controalelor

Publicat

pe

A fost lansată noua platformă digitală a Gărzii Forestiere, care le permite celor care depun reclamaţii legate de tăierile ilegale să afle în timp real care sunt urmările demersului, de la controale până la amenzi.

Ministrul interimar al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu: Platforma digitală a Gărzii Forestiere va însemna că absolut toate petiţiile şi sesizările vor fi înregistrate în platformă, controalele care vor fi făcute vor fi înregistrate în platformă, se va şti foarte clar unde au fost identificate prejudicii, se va şti foarte clar dacă au fost date amenzi sau nu şi va putea absolut orice cetăţean să-şi urmărească petiţia, să vadă exact dacă s-a rezolvat între timp şi care a fost concluzia respectivului control.

Ministrul interimar al Mediului a mai declarat că oamenii pot să solicite şi participarea la controlul de pe teren în cazul pe care l-au semnalat.

În primele şase luni ale anului, Garda Forestieră a făcut cu 10% mai multe controale faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar prejudiciile constatate se apropie de patru milioane de lei, potrivit romania-actualitati.ro

Platforma poate fi accesată la adresa https://app.gfn.gov.ro/acasa

Sursa foto: radiooltenia.ro

Citeste mai mult ...

Stiri nationale

Litoralul românesc, o destinație sigură, susține șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

Publicat

pe

După o lună de controale, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au ajuns la concluzia că serviciile sunt mai bune în acest sezon pe litoralul românesc.

Peste 200.000 de turiști se află zilele acestea în stațiunile de la malul mării, fapt ce se vede și în numărul mare de clienți aflați la restaurantele și cluburile din zonă, potrivit romania-actualitati.ro

Litoralul românesc este sigur, susține Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, care, după o lună de controale, a ajuns la concluzia că serviciile sunt mai bune în acest sezon.

  • Cu toate acestea, neregulile nu au dispărut în totalitate, iar inspectorii ANPC au dat peste 800 de amenzi, în valoare de 4,5 milioane de lei.

Șeful ANPC, Csaba Békési, a declarat că scopul principal rămâne prevenția și educarea operatorilor și le recomandă românilor să aleagă litoralul de la noi, potrivit Radio România Constanța

Csaba Békési: „Litoralul românesc este o destinație sigură, mai ales în contextul economic și geopolitic existent. Este o destinație care, din punct de vedere financiar, este mult mai potrivită decât orice altă destinație. De multe ori, eu, ca sociolog, nu înțeleg cât de ușor putem să achităm o notă de 30 de euro și cât de scump ni se pare o notă de 150 de lei. Am văzut foarte multe exemple de „așa da”. Merită toată aprecierea noastră să ajungă informația la cât mai mulți consumatori, astfel încât alegerea să fie clară: litoralul românesc.”

Sursa foto: romania-actualitati.ro

Citeste mai mult ...

Economie

Sesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură

Publicat

pe

În perioada 15 iunie – 14 august se desfășoară cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul agricol, industria alimentară și domeniul îmbunătăţirilor funciare.

Pentru această sesiune este disponibil un buget total de 265 de milioane de euro, potrivit Ministerului Agriculturii.

De asemenea, se precizează faptul că solicitanţii pot depune mai multe proiecte, dacă investiţiile vizează locuri de producţie diferite, dar cu încadrarea în limita sumei de 20 de milioane de euro pentru fiecare beneficiar.

Sursa foto: pexels.ro

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate7 zile in urma

Atenție la înșelăciunile prin mijloace de comunicare la distanță!

Polițiștii botoșăneni atrag atenția asupra riscurilor asociate înșelăciunilor comise prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, apelurilor telefonice și altor mijloace de...

Actualitate7 zile in urma

Tânăr în arestul poliției după ce a fost prins la volanul unui autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere

La data de 26 octombrie 2026, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul național, DN...

Stiri nationale3 săptămâni in urma

Garda Forestieră a lansat o nouă platformă digitală pentru sesizări și urmărirea controalelor

A fost lansată noua platformă digitală a Gărzii Forestiere, care le permite celor care depun reclamaţii legate de tăierile ilegale...

Divertisment3 săptămâni in urma

Culorile și aromele variate ale toamnei se datorează unor compuși care ne susțin sănătatea

Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă...

Se intampla langa noi4 săptămâni in urma

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași: 8-15 octombrie 2026. Programul manifestărilor religioase

Momentele de sărbătoare din luna octombrie de la Iaşi reprezintă, prin mijlocirea sfinților, un prilej de comuniune a dreptslăvitorilor creștini,...

Actualitateo lună in urma

Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea

În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-­Scale Exercise”, la care participă aproximativ...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate3 luni in urma

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu...

Administrație4 luni in urma

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru...

Actualitate4 luni in urma

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor...

Actualitate5 luni in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitate5 luni in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Botoșani6 luni in urma

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la Botoșani prin rugăciune și Liturghie arhierească (foto)

Sute de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie săvârșită la biserica...

Actualitate7 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate