Momentul de cultură
Ziua Hispanității: la 12 octombrie 1492, Cristofor Columb descoperea America
La data de 12 octombrie 1492, Cristofor Columb a ajuns în Insulele Caraibe descoperind „Lumea Nouă”, după ce a navigat peste Oceanul Atlantic în căutarea unei noi rute spre India.
Născut la Genova în Italia, în anul 1451, Cristofor Columb a îndrăgit de mic copil meseria de navigator, iar în 1470 a efectuat prima sa călătorie spre insula Chios, situată în Marea Egee.
În anul 1476, Columb a navigat cu un convoi spre Anglia și în timp ce se afla în dreptul coastei Portugaliei, convoiul a fost atacat de pirați și nava pe care se afla Columb s-a scufundat. A scăpat însă cu viață, înotând până la țărm, stabilindu-se apoi la Lisabona unde fratele său Bartolomeu era cartograf și unde începe să studieze hărțile și cărțile maritime.
Convins fiind că navigând spre vest există o cale mai rapidă de a ajunge în India, în anul 1484 s-a prezentat în fața regelui Portugaliei, Joao al II-lea, cerând finanțare pentru o călătorie spre vestul Oceanului Atlantic. După ce propunerea sa a fost respinsă de către o comisie regală maritimă, Columb a plecat în Spania unde planurile sale au stârnit interesul lui Ferdinand al V-lea, regele Castiliei și al reginei Isabela, care fost de acord să sponsorizeze expediția.
Plecat în expediție din portul Paloas de la Frontera cu navele Santa, Pinta și Nyna, la data de 3 august 1492, Cristofor Columb va alege pentru traversarea oceanului drumul alizeelor, iar la 12 octombrie 1492, la ora 2 noaptea, Rodrigo de Triana un marinar de pe caravela Pinta, zărește pentru prima dată pământul, descoperindu-se astfel „Lumea Nouă” din continentul american.
În lunile următoare, Columb explorează insulele: Santa Maria Conception, Fernandina, Isabella, Juna și coasta nordică a insulei Espanola.
În martie 1493 Columb revine triumfător în Spania și cu toate că reușise să descopere America, Columb nu a știut niciodată unde se află, crezând tot timpul cât a stat în această zonă că se află în Orientul îndepărtat și nu pe coasta estică a Americii Centrale.
Spania începea procesul de colonizare în emisfera vestică, ajungând, după trei secole, un mare imperiu care cuprindea America Centrală, o bună parte din America de Sud şi Mexic.
Chiar dacă, de-a lungul secolului al XIX-lea, Spania a pierdut treptat coloniile sale din America în urma unor mişcări de independenţă, culminând cu Războiul Spaniol – American, 12 octombrie a rămas în istoria ţării ca un moment ale cărui importanţă şi impact asupra evoluţiei naţiunii spaniole sunt de netăgăduit.
Astfel, în fiecare an, la data de 12 octombrie, spaniolii se îmbracă în haine de sărbătoare pentru a celebra cum se cuvine ceea ce ei numesc, Dia da Hispanidade – Ziua Hispanităţii.
Ceremonia oficiala de comemorare a descoperirii Americii constă într-o paradă militară ce are loc în Madrid, capitala ţării, ceremonie prezidată de Regele Spaniei şi de Preşedintele Guvernului spaniol.
În fiecare an de Ziua Hispanităţii, Forţele Armate oferă demonstraţii aviatice impresionante celor veniţi să asiste la paradă.
La 12 octombrie, nu doar poporul spaniol îi aduce un omagiu lui Cristofor Columb, Ziua descoperirii Americii fiind sărbătorită în Venezuela, Columbia, Mexic, Uruguay, Chile și, în general, în toate țările unde se vorbește limba spaniolă.
Sursa foto: Playtech
Momentul de cultură
Credința este puntea între om și Dumnezeu, temelia virtuților și izvorul nădejdii (foto)
Fiecare zi din viața noastră este împletită cu har, milă și îndurare de la Dumnezeu.
Să trăim fiecare clipă pentru că este prețioasă și să ne hrănim sufletul în liniștea și pacea Lui Hristos!
Frumusețea vieții nu stă în ceea ce păstrăm, ci în ceea ce dăruim, în dragostea pe care o împărtășim, în bunătatea pe care o lăsăm în urmă în viețile pe care le atingem pe drum. Cu fiecare gest venit din inimă, sufletul nostru se încarcă de frumusețe. Dumnezeu lucrează adesea prin gesturi simple ale oamenilor care aleg să iubească în tăcere. O inimă care știe să mulțumească pentru puțin va simți întotdeauna că are destul.
Fiecare om adună în timpul vieții tot ce trebuie pentru veșnicie, fiindcă viața-i ca și o floare ce înflorește și se trece, rămânând în urmă-i parfumul…Doamne mai dă-ne timp să ne schimbăm, dă-ne timp să plângeam și să ne îndreptăm greșelile, dă-ne timp să ne ridicăm spre cele bune, Doamne, dă-ne putere ca în fiecare zi de mâine, când deschidem ochii și vedem lumina zămislită de Tine.
Tot timpul nostru pe pământ se măsoară în dragoste! Viața aceasta pământească să o trăim cu credință, dragoste și nădejdea că vom câștiga viața cea veșnică, prin mântuirea sufletului.


Sursa: facebook/Mănăstirea Vorona
Momentul de cultură
Ziua Imnului Național, o sărbătoare dedicată unuia dintre cele patru simboluri fundamentale ale statului român
În fiecare an, la data de 29 iulie, România marchează Ziua Imnului Național, o sărbătoare dedicată unuia dintre cele patru simboluri fundamentale ale statului român, alături de drapel, stemă și sigiliu. Această zi comemorează momentul din 1848 când cântecul revoluționar „Deșteaptă-te, române!” a fost interpretat public pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în timpul Revoluției de la 1848. Evenimentul este considerat un moment de referință în istoria imnului, motiv pentru care data de 29 iulie a fost aleasă, prin lege, ca zi oficială de celebrare.
Versurile imnului au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu, fiind publicate inițial sub titlul „Un răsunet”. Melodia este atribuită, în mod tradițional, lui Anton Pann, deși specialiștii consideră că aceasta provine dintr-o melodie religioasă sau populară pe care Anton Pann a armonizat-o și a făcut-o cunoscută. Îmbinarea dintre versurile patriotice și melodia solemnă a transformat cântecul într-un simbol al luptei pentru libertate și al trezirii conștiinței naționale.
De-a lungul istoriei, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat în numeroase momente decisive pentru poporul român. A fost prezent în timpul Revoluției de la 1848, a fost interpretat în timpul Războiului de Independență și a însoțit românii în perioadele de rezistență și afirmare națională. După instaurarea regimului comunist, cântecul a fost interzis, deoarece mesajul său era considerat incompatibil cu ideologia oficială. Cu toate acestea, el a continuat să fie păstrat în memoria colectivă și să fie interpretat în cercuri restrânse sau în comunitățile românești din afara țării.
În timpul Revoluției Române din decembrie 1989, „Deșteaptă-te, române!” a răsunat din nou pe străzile orașelor, devenind unul dintre simbolurile luptei împotriva dictaturii. Forța mesajului său și legătura profundă cu dorința de libertate au făcut ca, după căderea regimului comunist, cântecul să fie ales drept imn național al României. Prin Decretul-Lege nr. 40 din 24 ianuarie 1990, „Deșteaptă-te, române!” a devenit oficial imnul național, statut consacrat ulterior și prin Constituția României.
Versurile imnului transmit un mesaj puternic despre demnitate, unitate, curaj și responsabilitate față de destinul națiunii. Ele îndeamnă la solidaritate și la apărarea valorilor fundamentale ale poporului român, motiv pentru care imnul este interpretat în cadrul celor mai importante ceremonii oficiale, la manifestările militare, în instituțiile publice și la competițiile sportive internaționale în care România este reprezentată.
Ziua Imnului Național este marcată anual prin ceremonii organizate în întreaga țară. În multe orașe au loc festivități militare și religioase, concerte ale fanfarelor militare, ceremonii de arborare a drapelului și interpretări solemne ale imnului. Instituțiile publice, autoritățile locale și unitățile militare organizează evenimente prin care este evidențiată importanța acestui simbol național și rolul său în istoria României.
Imnul național nu este doar o piesă muzicală oficială, ci o expresie a identității și continuității statului român. El reflectă momentele de cumpănă și de speranță prin care a trecut națiunea și amintește generațiilor actuale de valorile care au stat la baza formării României moderne. Tocmai de aceea, Ziua Imnului Național reprezintă nu doar comemorarea unui cântec istoric, ci și un prilej de a celebra libertatea, unitatea și respectul față de simbolurile care definesc statul român.
Sursa foto: Desteptarea
Momentul de cultură
Mihai Eminescu: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră.”
Citatul lui Mihai Eminescu – „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră” – spune mai mult decât pare la prima vedere. Nu este doar o afirmație despre gramatică sau vocabular, ci despre identitate, cultură și conștiință colectivă.
Limba nu este un simplu instrument pe care îl folosim după bunul plac. Ea ne formează gândirea, ne modelează ideile și ne influențează felul în care vedem lumea. Gândim în cuvintele pe care le știm. Simțim prin expresiile pe care le-am învățat. În acest sens, limba ne conduce mai mult decât o conducem noi pe ea.
Fiecare generație moștenește limba ca pe o avere. Nu o creează de la zero, ci o primește cu istoria, valorile și rănile ei. Cuvintele poarta în ele tradiții, mentalități și moduri de a înțelege viața. De aceea, atunci când alterăm limba sau o tratăm cu superficialitate, afectăm mai mult decât comunicarea – afectam rădăcina identității noastre.
Eminescu vedea limba română ca pe un organism viu, care trebuie respectat și cultivat. Nu suntem stăpânii ei pentru că ea există dincolo de noi și va continua și după noi. Noi suntem trecători, dar limba rămâne.
Citatul este și o lecție de smerenie. Ne amintește că aparținem unei culturi și unei istorii mai mari decât noi. Limba ne ține uniți, ne definește și ne depășește. Iar dacă vrem să ne înțelegem pe noi înșine, trebuie mai întâi să înțelegem limba în care gândim.
Sursa: facebook/Viața-i un dar
Sursa foto: curatorial.ro




