Momentul de cultură
102 ani de la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, ca suverani ai României întregite
La data de 15 octombrie 1922, în Catedrala Ortodoxă de la Alba Iulia, a avut loc încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca suverani ai României întregite, moment ce a reprezentat un eveniment deosebit pentru țară, deoarece acest moment a desăvârșit statul naţional unitar român făurit după Unirea cea Mare din anul 1918.
În ziua Încoronării, încă de dimineaţă, în fața Catedralei erau prezenți reprezentanții misiunilor străine acreditați la București, delegații din toate provinciile românești, precum și numeroși cetățeni ai orașului Alba Iulia.
La ora 9.15 a intrat în gara din oraș, trenul regal ce venea de la Sinaia și în care se aflau suveranii şi ceilalţi membri ai familiei regale. Aceştia au fost întâmpinaţi de primarul orașului Alba Iulia cu tradiţionala pâine şi sare şi cu următoarele cuvinte: „Majestăţile Voastre, vă rog să-mi permiteţi ca să vă salut în numele locuitorilor oraşului Alba Iulia, să vă urez «bun venit» în cetatea sfântă care a primit şi a adăpostit şi pe marele voievod Mihai”.
De la gară, cortegiul regal însoțit de două plutoane ale regimentului de Escortă Regală, s-a oprit în faţa intrării catedralei din Alba Iulia, unde, după ce au sărutat crucea şi Evanghelia, regele şi regina au intrat în catedrală unde a avut loc sfinţirea coroanelor regale.
După terminarea serviciului religios, suveranii au fost conduşi de Înalţii Prelaţi în curtea catedralei, unde pe estradă, sub un baldachin, preşedinţii Corpurilor Legiuitoare, adică a Senatului și a Adunării Deputaților, au prezentat regelui Ferdinand, coroana de oţel purtată de regele Carol I, care acum cuprindea şi însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei.
După aceasta a urmat cuvântarea lui Mihail Orleanu, preşedintele Adunării Deputaţilor, care a rostit următoarele cuvinte: „Anii care au trecut de la suirea Majestăţii Voastre pe tronul neuitatului rege Carol, au mărit strălucirea şi gloria coroanei făurite din oţelul unui tun de la Plevna. Coroana pe care aleşii ţării o prezintă Majestăţii Voastre, este coroana primului rege al României întregite, cu hotarele de la Tisa la Nistru şi la Marea Neagră”.
După această cuvântare, președintele Senatului a luat coroana şi a înmânat-o Regelui Ferdinand care și-a aşezat-o singur pe cap, în timp ce toţi cei prezenţi au început să aclame, clopotele catedralei să bată, iar bateriile de artilerie să tragă salve de salut.
A urmat apoi o paradă militară în timpul căreia Ferdinand I și Maria au mers călare în fruntea unor regimente de cavalerie până la Sala Unirii, apoi serbările au continuat cu dineul oficial oferit în clădirea Teatrului, unde au fost prezenți peste 400 de invitați, reprezentanți ai caselor regale ale Angliei, Italiei, Spaniei, dar și numeroși miniștri, consuli și ambasadori din diverse țări.
Astfel, deși german prin naștere și educație, Regele Ferdinand, supranumit „Cel Loial”, și-a respectat jurământul de „bun român și rege” depus la urcarea pe tron, iar Regina Maria a dat dovadă de un mare devotament atât în anii războiului, când a fost alături de soldați pe front, în spitalele de campanie unde a îngrijit răniții, cât și după terminarea acestuia, prin demersurile diplomatice făcute la Londra și Paris, unde a susținut cauza românilor, contribuind activ la recunoașterea Unirii de către statele lumii.
(lecția de istorie, prezentată de profesorul Viorel Guțu)
Sursa foto: Observatorul Prahovean
Momentul de cultură
Credința este puntea între om și Dumnezeu, temelia virtuților și izvorul nădejdii (foto)
Fiecare zi din viața noastră este împletită cu har, milă și îndurare de la Dumnezeu.
Să trăim fiecare clipă pentru că este prețioasă și să ne hrănim sufletul în liniștea și pacea Lui Hristos!
Frumusețea vieții nu stă în ceea ce păstrăm, ci în ceea ce dăruim, în dragostea pe care o împărtășim, în bunătatea pe care o lăsăm în urmă în viețile pe care le atingem pe drum. Cu fiecare gest venit din inimă, sufletul nostru se încarcă de frumusețe. Dumnezeu lucrează adesea prin gesturi simple ale oamenilor care aleg să iubească în tăcere. O inimă care știe să mulțumească pentru puțin va simți întotdeauna că are destul.
Fiecare om adună în timpul vieții tot ce trebuie pentru veșnicie, fiindcă viața-i ca și o floare ce înflorește și se trece, rămânând în urmă-i parfumul…Doamne mai dă-ne timp să ne schimbăm, dă-ne timp să plângeam și să ne îndreptăm greșelile, dă-ne timp să ne ridicăm spre cele bune, Doamne, dă-ne putere ca în fiecare zi de mâine, când deschidem ochii și vedem lumina zămislită de Tine.
Tot timpul nostru pe pământ se măsoară în dragoste! Viața aceasta pământească să o trăim cu credință, dragoste și nădejdea că vom câștiga viața cea veșnică, prin mântuirea sufletului.


Sursa: facebook/Mănăstirea Vorona
Momentul de cultură
Ziua Imnului Național, o sărbătoare dedicată unuia dintre cele patru simboluri fundamentale ale statului român
În fiecare an, la data de 29 iulie, România marchează Ziua Imnului Național, o sărbătoare dedicată unuia dintre cele patru simboluri fundamentale ale statului român, alături de drapel, stemă și sigiliu. Această zi comemorează momentul din 1848 când cântecul revoluționar „Deșteaptă-te, române!” a fost interpretat public pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în timpul Revoluției de la 1848. Evenimentul este considerat un moment de referință în istoria imnului, motiv pentru care data de 29 iulie a fost aleasă, prin lege, ca zi oficială de celebrare.
Versurile imnului au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu, fiind publicate inițial sub titlul „Un răsunet”. Melodia este atribuită, în mod tradițional, lui Anton Pann, deși specialiștii consideră că aceasta provine dintr-o melodie religioasă sau populară pe care Anton Pann a armonizat-o și a făcut-o cunoscută. Îmbinarea dintre versurile patriotice și melodia solemnă a transformat cântecul într-un simbol al luptei pentru libertate și al trezirii conștiinței naționale.
De-a lungul istoriei, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat în numeroase momente decisive pentru poporul român. A fost prezent în timpul Revoluției de la 1848, a fost interpretat în timpul Războiului de Independență și a însoțit românii în perioadele de rezistență și afirmare națională. După instaurarea regimului comunist, cântecul a fost interzis, deoarece mesajul său era considerat incompatibil cu ideologia oficială. Cu toate acestea, el a continuat să fie păstrat în memoria colectivă și să fie interpretat în cercuri restrânse sau în comunitățile românești din afara țării.
În timpul Revoluției Române din decembrie 1989, „Deșteaptă-te, române!” a răsunat din nou pe străzile orașelor, devenind unul dintre simbolurile luptei împotriva dictaturii. Forța mesajului său și legătura profundă cu dorința de libertate au făcut ca, după căderea regimului comunist, cântecul să fie ales drept imn național al României. Prin Decretul-Lege nr. 40 din 24 ianuarie 1990, „Deșteaptă-te, române!” a devenit oficial imnul național, statut consacrat ulterior și prin Constituția României.
Versurile imnului transmit un mesaj puternic despre demnitate, unitate, curaj și responsabilitate față de destinul națiunii. Ele îndeamnă la solidaritate și la apărarea valorilor fundamentale ale poporului român, motiv pentru care imnul este interpretat în cadrul celor mai importante ceremonii oficiale, la manifestările militare, în instituțiile publice și la competițiile sportive internaționale în care România este reprezentată.
Ziua Imnului Național este marcată anual prin ceremonii organizate în întreaga țară. În multe orașe au loc festivități militare și religioase, concerte ale fanfarelor militare, ceremonii de arborare a drapelului și interpretări solemne ale imnului. Instituțiile publice, autoritățile locale și unitățile militare organizează evenimente prin care este evidențiată importanța acestui simbol național și rolul său în istoria României.
Imnul național nu este doar o piesă muzicală oficială, ci o expresie a identității și continuității statului român. El reflectă momentele de cumpănă și de speranță prin care a trecut națiunea și amintește generațiilor actuale de valorile care au stat la baza formării României moderne. Tocmai de aceea, Ziua Imnului Național reprezintă nu doar comemorarea unui cântec istoric, ci și un prilej de a celebra libertatea, unitatea și respectul față de simbolurile care definesc statul român.
Sursa foto: Desteptarea
Momentul de cultură
Mihai Eminescu: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră.”
Citatul lui Mihai Eminescu – „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră” – spune mai mult decât pare la prima vedere. Nu este doar o afirmație despre gramatică sau vocabular, ci despre identitate, cultură și conștiință colectivă.
Limba nu este un simplu instrument pe care îl folosim după bunul plac. Ea ne formează gândirea, ne modelează ideile și ne influențează felul în care vedem lumea. Gândim în cuvintele pe care le știm. Simțim prin expresiile pe care le-am învățat. În acest sens, limba ne conduce mai mult decât o conducem noi pe ea.
Fiecare generație moștenește limba ca pe o avere. Nu o creează de la zero, ci o primește cu istoria, valorile și rănile ei. Cuvintele poarta în ele tradiții, mentalități și moduri de a înțelege viața. De aceea, atunci când alterăm limba sau o tratăm cu superficialitate, afectăm mai mult decât comunicarea – afectam rădăcina identității noastre.
Eminescu vedea limba română ca pe un organism viu, care trebuie respectat și cultivat. Nu suntem stăpânii ei pentru că ea există dincolo de noi și va continua și după noi. Noi suntem trecători, dar limba rămâne.
Citatul este și o lecție de smerenie. Ne amintește că aparținem unei culturi și unei istorii mai mari decât noi. Limba ne ține uniți, ne definește și ne depășește. Iar dacă vrem să ne înțelegem pe noi înșine, trebuie mai întâi să înțelegem limba în care gândim.
Sursa: facebook/Viața-i un dar
Sursa foto: curatorial.ro




