Binevestitorului mântuirii noastre, lui Gavriil Arhanghelul, marele slujitor al lui Dumnezeu, care a făcut oamenilor atâtea binefaceri, Biserica îi alcătuieşte astăzi al doilea sobor de prăznuire,...
În vremea zidirii Schitului Românesc Prodromu de la Muntele Athos, primul stareţ, Nifon, se gândea în ce chip ar putea dobândi o sfântă icoană a Maicii...
În zilele împăraţilor Marcian şi Pulheria s-a făcut la Calcedon Sinod Mare (451) la care au participat 630 de Sfinţi Părinţi din toată lumea. Ei au...
În cetatea Nicopole din Armenia, pe timpul împăratului Liciniu (308-321), creştinii erau prinşi şi omorâţi. Credinţa în Domnul Iisus Hristos luminase în acel oraş şi cugetele...
Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea este considerată cea mai veche și mai frumoasă icoană din România și cunoscută în toată lumea ca făcătoare de minuni. Timp de...
Ziua în care sunt pomeniți sfinții români a adus împreună în duh de rugăciune numeroși credincioși la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Sfânta...
Sfântul Mare Mucenic Procopie a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), iar părinţii săi erau din Ierusalim. Tatăl său era creştin, însă mama lui se închina...
În zilele lui Diocleţian (284-305) era un creştin Dorotei şi soţia sa Eusebia, care neavând copii, se rugau lui Dumnezeu să le dea lor rod, făgăduindu-I...
Sfântul Cuvios Atanasie s-a născut pe la anul 930 în Trapezunt, primind la Botez numele de Avramie. Părinţii săi erau de neam bun şi evlavioşi. Rămas...
Sfântul Andrei s-a născut în anul 660 în Damasc, din părinţi iubitori de Dumnezeu. A început să vorbească abia pe la vârsta de şapte ani, fiind...
Sfântul Mucenic Iachint (†108) era din Cezareea Capadociei şi a trăit în vremea împăratului Traian (98-117). Pe când avea vârsta de 20 de ani, slujea la...
Astăzi pomenim mutarea din Nazaret a veşmântului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, petrecută în zilele dreptcredinciosului împărat Leon cel Mare (457-474). Veşmântul a fost adus de doi...
Sfântul Leontie s-a născut în veacul al 14-lea, în Rădăuţi, din părinţi creştini dreptmăritori. A fost tuns în monahism cu numele Lavrentie la Mănăstirea Bogdana, iar...
Astăzi pomenim Soborul celor 12 Apostoli, ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos, care au propovăduit Evanghelia în toată lumea, după cuvântul Domnului care a zis: „Drept aceea, mergând...
Creştinismul s-a răspândit în lume datorită propovăduirii apostolice. Biserica s-a zidit pe mărturia Apostolilor, care plini de harul Duhului Sfânt din ziua Cincizecimii au vestit lumii...
Aceşti doi mari Apostoli nu-şi au lauda de la oameni, ci de la Însuşi Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pe Sfântul Apostol Petru, Hristos-Domnul...
Aceşti mucenici ai lui Hristos au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), Chir fiind din cetatea Alexandriei (Egipt) şi Ioan din cetatea Edesei (Siria). Sfântul Chir...