Actualitate
Calendar ortodox: Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; Sfântul Voievod Ştefan cel Mare
Astăzi pomenim mutarea din Nazaret a veşmântului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, petrecută în zilele dreptcredinciosului împărat Leon cel Mare (457-474). Veşmântul a fost adus de doi bărbaţi cinstiţi din Constantinopol, care au descoperit că acesta era ascuns în casa unei bătrâne văduve şi a fost aşezat în Biserica Vlaherne, hotărându-se prăznuirea acestui eveniment în ziua a doua a lunii iulie.
Tot astăzi facem pomenirea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei († 1504). Dreptcredinciosul Voievod Ştefan s-a născut la Borzeşti din voievodul Bogdan al II-lea şi doamna Oltea. A fost uns ca domnitor al Moldovei la 14 aprilie 1457 şi, încercat de numeroase suferinţe în tot cursul îndelungatei sale domnii (47 de ani), el şi-a păstrat nestrămutate speranţa şi credinţa în Dumnezeu şi şi-a purtat cu jertfelnicie crucea vieţii. Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a fost unul dintre cei mai mari conducători politici şi militari pe care înaintaşii noştri l-au avut în Evul Mediu. Întotdeauna el a pus biruinţele lui nu pe seama iscusinţei minţii sale, ci, cu smerenie, pe seama voii şi puterii lui Dumnezeu. Măritul voievod a fost nu numai apărător, ci şi mărturisitor al credinţei creştine prin numărul mare de mănăstiri şi biserici, zidite atât în Moldova, cât şi în Muntenia şi Transilvania. De la mutarea sa la Domnul până astăzi mormântul său de la Mănăstirea Putna este străjuit de o candelă permanent aprinsă.

Tot astăzi pomenim pe Sfântul Ioan Maximovici (1896 -1966), unul dintre cei mai mari sfinţi ai veacului 20, ierarh misionar, apărător al săracilor, mare ascet și părinte iubitor al orfanilor. S-a născut în regiunea Harkov, în ilustra familie de nobili Maximovici, din părinţii dreptcredincioşi Boris şi Glafira. La botez a primit numele Mihail. În copilărie se deosebea printr-o religiozitate profundă. Colecționa icoane, cărți duhovnicești și istorice. Cel mai mult îi plăcea să citească Viețile sfinților. În 1925 a absolvit facultatea de teologie, iar în 1926 a fost tuns în monahism și hirotonit ca ierodiacon în Mănăstirea Milkovo, primind numele Ioan. A fost hirotonit episcop la 28 mai 1934. Trimis fiind în China, în eparhia Shanghaiului, a desfăşurat o rodnică activitate în organizarea unor societăți filantropice, aplanând conflicte religioase şi ridicând o frumoasă catedrală. În 1951, Arhiepiscopul Ioan este trimis în Europa, mai întâi la Paris, apoi la Bruxelles. Şi aici a avut o activitate misionară extraordinară. Se spune că în toate spitalele europene se știa despre ierarhul Ioan Maximovici, care adeseori se ruga toată noaptea pentru cei muribunzi. Ultimii ani ai vieții Arhiepiscopului Ioan au fost amărâți de atacurile și persecuțiile adversarilor săi, cărora le răspundea totdeauna cu blândeţe. S-a mutat la Domnul la vârsta de 70 de ani.
Actualitate
O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)
De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.
De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.
Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.
- Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.
În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.
- Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:
https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf
Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.





Actualitate
Persoane transportate la spital în urma unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, precum și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Salvatorii au constatat că nu erau persoane încarcerate.
Trei persoane au avut nevoie de ajutor medical. Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.
Actualitate
Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava
Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.
Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.
Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma




