În contextul avertizării meteorologice Cod Portocaliu de ninsoare abundentă, strat consistent de zăpadă, intensificări puternice ale vântului și viscol, pompieri militari din cadrul Inspectoratul pentru Situații...
Deficitul ar urma să scadă cu circa 1,25%, respectiv 2% din PIB în 2025 şi 2026 și va ajunge la aproximativ 6% din PIB la finele...
Inundațiile au lovit județul Suceava, iar localitatea Broșteni a fost grav afectată. Ploile torențiale au transformat ulițele în râuri, au spulberat gospodării și au lăsat în...
Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, care se afla pe o insulă formată în mijlocul râului Prut, în dreptul localității Baranca, a fost salvat...
În prima săptămână a acestui an, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a acționat atât independent, cât și alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu din...
Duminică, 17 noiembrie, în jurul orei 7.00, polițiștii Andrei și Iulian, din cadrul Poliției Orașului Bucecea, se aflau în serviciul de patrulare. În timpul misiunii, au...
Pompierii botoșăneni și-au încheiat, seara trecută, misiunea în sprijinul oamenilor din județul Galați, afectați de inundații. Timp de cinci zile, aceștia au intervenit pentru evacuarea apei...
Misiunile pompierilor botoșăneni continuă în localitatea Slobozia Conachi din județul Galați. Aceștia au intervenit și în acest sfârșit de săptămână pentru a evacua apa și mâlul...
În urmă cu puțin timp, 32 de pompieri de la toate subunitățile I.S.U. Botoșani, au plecat spre zonele afectate de inundații din județul Galați. Alături de...
Din nefericire, bărbatul de 36 de ani, căutat în râul Prut, a fost găsit decedat. Acesta a fost observat de un pescar, care a anunțat pompierii....
În această dimineață, au fost reluate căutările bărbatului dispărut în apele râului Prut, în dreptul localității Ripiceni. La misiune participă pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție...
Ca urmare a mobilizării exemplare și a eforturilor forțelor de ordine și a întregii comunități, minorul a fost găsit în viață, la aproximativ 3 kilometri de...