Actualitate
Pompierii din Botoșani, alături de colegii de la ISU Suceava, în misiune la Broșteni (galerie foto)
Inundațiile au lovit județul Suceava, iar localitatea Broșteni a fost grav afectată.
Ploile torențiale au transformat ulițele în râuri, au spulberat gospodării și au lăsat în urmă oameni disperați, care și-au pierdut agoniseala de-o viață.
În astfel de momente, salvatorii nu au granițe.
15 pompieri din cadrul ISU Botoșani au fost trimiși în sprijinul colegilor de la ISU Suceava, pentru a ajuta comunitatea din Broșteni.
Au ajuns încă de ieri în zonă și au început imediat intervențiile, fără pauză, fără ezitare, iar în această dimineață, misiunea a fost reluată cu aceeași dedicare.
Solidaritatea salvatorilor din Botoșani s-a transformat în sprijin concret pentru oameni. Intervin pentru dezafectarea locuințelor prăbușite și a construcțiilor periculoase, evacuarea apei, a nămolului și a bunurilor din locuințe, distribuie apă potabilă și alimente familiilor rămase fără resurse.
Acționează pentru salvarea vieților – nu doar omenești, ci și ale necuvântătoarelor. Câini înfometați, blocați printre ruine au fost salvați de pompieri cu brațele tremurând de efort, dar cu inima plină de compasiune. Fiecare suflet contează. Le-au oferit hrană și apă.
Pentru locuitorii din Broșteni, aceste intervenții înseamnă nu doar salvare fizică, ci și o rază de speranță. Când natura lovește nemilos, unitatea și solidaritatea fac diferența.
Operațiunile continuă. Este nevoie de timp, de resurse și de solidaritate. Dar cu oameni ca ei – devotați, empatici, curajoși – speranța nu se scufundă niciodată.








Actualitate
Mănăstirea Vorona: viața noastră este un cer care uneori se înnourează, alteori este senin
Dumnezeu ne cheamă lângă El, ne dăruiește prilejuri de vindecare, ne deschide într-o realitate a vieții, plină de belșug, mulțime de harisme și capacități, frumusețe și binecuvântare, în viața noastră de zi cu zi.
Acolo unde trăim, acolo unde lucrăm nu rămâne inactiv, ascultă-ți vocea inimii, Dumnezeu vorbește prin ea, îndrăznește cu credință ce este mai bine pentru tine și pentru cei din jur tău.
Viața nu înseamnă doar respirația care trece prin pieptul nostru, ci ceva mai adânc, ceva mai esențial și veșnic, ceea ce îți dă sens și bucurie, când se luminează de ziuă și spui, trăiesc cu un scop, când se înserează și Îl slăvești pe Dumnezeu pentru toate cele pe care le-ai trăit astăzi cu plinătate.
Viața noastră este un cer care uneori se înnourează, alteori este senin. Însă să nu uităm niciodată, chiar și în cele mai întunecate zile și ore, că soarele este mereu acolo. Privește și aleargă către Dumnezeu chiar și în clipele în care tu nu crezi în El, El crede mult în tine. Pentru că am fost creați pentru Rai. Răspunsul tăcut al iubirii către o lume care a uitat tot mai mult să iubească. Fiindcă omul fără bucurie nu are comuniune cu Dumnezeu.
Actualitate
Sesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură
În perioada 15 iunie – 14 august se desfășoară cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul agricol, industria alimentară și domeniul îmbunătăţirilor funciare.
Pentru această sesiune este disponibil un buget total de 265 de milioane de euro, potrivit Ministerului Agriculturii.
De asemenea, se precizează faptul că solicitanţii pot depune mai multe proiecte, dacă investiţiile vizează locuri de producţie diferite, dar cu încadrarea în limita sumei de 20 de milioane de euro pentru fiecare beneficiar.
Sursa foto: pexels.ro
Actualitate
Ziua în care ocrotitoarea Moldovei a ajuns la Iași. Acum 385 de ani, moaștele Sfintei Parascheva era aduse în capitala vechii provincii
În data de 13 iunie se împlinesc 385 de ani de la momentul aducerii la Iași a moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva. Inițial, racla cu cinstitele moaște a fost așezată în biserica Mănăstirii „Sfinților Trei Ierarhi” până în anul 1888, când au fost mutate în actuala Catedrala Mitropolitană.
Sfântul odor a fost oferit de Patriarhia Ecumenică domnitorului Vasile Lupu, după ce acesta a plătit datoria patriarhiei către Imperiul Otoman.
Pe la jumătatea secolului al XI-lea, la vârsta de 27 de ani, Sfânta Parascheva și-a dat sufletul în mâinile Domnului, iar, mai târziu, în urma unor minuni la mormântul ei, moaștele Cuvioasei au fost găsite întregi, fiind așezate spre închinare în biserica Sfinților Apostoli din satul natal, Epivat, unde au rămas aproape 175 de ani.
În anul 1223, țarul româno-bulgar Ioan Asan al II-lea (1218-1241) a strămutat moaștele Cuvioasei Parascheva la Târnovo, capitala Bulgariei, fiind depuse în catedrala cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
În anul 1393, căzând Bulgaria sub ocupația turcilor, sfintele ei moaște au fost dăruite pentru puţin timp lui Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești. După trei ani, turcii le-au dat cneaghinei Anghelina a Serbiei, care le-a strămutat la Belgrad, unde au rămas timp de 125 de ani.
În anul 1521, turcii au ocupat și Serbia și au luat din nou ostatice moaștele Sf. Parascheva, pe care le-au dus în palatul sultanului din Constantinopol. Apoi, ele au fost răscumpărate de la turci de către Patriarhia Ecumenică cu 12.000 de ducați de aur și au rămas în Catedrala patriarhală din Fanar timp de 120 de ani.
Sursa text/foto: facebook/Sufletul Moldovei
-
Actualitatecu 17 ore in urmaPeste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani
-
Actualitatecu 16 ore in urmaZiua în care ocrotitoarea Moldovei a ajuns la Iași. Acum 385 de ani, moaștele Sfintei Parascheva era aduse în capitala vechii provincii
-
Actualitatecu o oră in urmaSesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură
-
Actualitatecu 52 de minute in urmaMănăstirea Vorona: viața noastră este un cer care uneori se înnourează, alteori este senin




