Actualitate
Salvare contracronometru, în miez de noapte, a unui bărbat refugiat pe o insuliță din mijlocul râului Prut (foto, video)
Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, care se afla pe o insulă formată în mijlocul râului Prut, în dreptul localității Baranca, a fost salvat de pompierii militari din Dorohoi și polițiștii de frontieră din Darabani, după o intervenție contracronometru.
Epuizat și în pericol de înec, acesta s-a refugiat pe bucata de pământ din mijlocul apei, la aproximativ 20 de metri de malul românesc. Un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani l-a observat și a solicitat sprijinul pompierilor.
La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o barcă și o ambulanță SMURD, dar și unul aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
Cu ajutorul bărcii, salvatorii au ajuns la bărbat, care era conștient, dar în stare de hipotermie. Adus la mal, acesta a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la Spitalul Municipal Dorohoi pentru îngrijiri de specialitate.
Operațiunea de salvare a fost îngreunată de terenul accidentat, malurile abrupte, viteza mare de curgere a apei și lucrul pe timp de noapte.
Cazul a fost preluat de Poliția de Frontieră.




Actualitate
Istvan Kovacs arbitrează meciul FCSB – FC Botoşani, din barajul pentru cupele europene
Comisia Centrală a Arbitrilor l-a delegat pe Istvan Kovacs să conducă meciul dintre FCSB și FC Botoșani, semifinala barajului pentru Conference League.
Istvan Kovacs va fi ajutat la cele două linii de Mihai Marica și de Ferencz Tunyogi. În camera VAR se vor afla Cătălin Popa și Rareș Vidican. Cel de-al patrulea arbitru a fost desemnat Iulian Călin, iar Constantin Augustus va fi observatorul partidei.
FCSB și FC Botoșani, 3 dueluri directe în acest sezon
FC Botoșani a câștigat două dintre partidele jucate contra FCSB-ului în acest sezon, în timp ce roș-albaștrii s-au impus o singură dată.
În turul sezonului regulat, FC Botoșani a trecut cu 3-1 în fața celor de la FCSB, pe teren propriu, în timp ce la returul de pe Arena Națională bucureștenii s-au impus cu 2-1, potrivit digisport.ro
În meciul din play-out, jucat pe 3 aprilie 2026, la Botoșani, echipa lui Marius Croitoru s-a impus cu scorul de 3-2.
Dinamo așteaptă în finala barajului pentru Conference League
FC Botoșani a terminat pe locul 4 în play-out-ul SuperLigii, cu 33 de puncte, în timp ce FCSB s-a aflat pe locul 2, la 4 lungimi distanță.
Învingătoarea dintre FCSB și FC Botoșani se va confrunta cu Dinamo, în deplasare, în finala barajului de calificare în preliminariile UEFA Conference League.
Partida FCSB – FC Botoșani are loc astăzi, 23 mai, de la ora 20.30, pe stadionul „Steaua” și va putea fi urmărită în direct la Digi Sport 1, dar și în format LIVE VIDEO & TEXT pe site-ul digisport.ro, cât și din aplicația Digi Sport, exclusiv de către abonații DIGI România, aflați pe teritoriul țării.
Sursa foto: primasport.ro
Actualitate
Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România. Investiţii în apărare, securitate şi infrastructură strategică
Comisia Europeană a semnat joi acordul SAFE cu România după ce autorităţile de la Bucureşti, prin Ministerul de Finanţe, au semnat documentul săptămâna trecută.
„Este pasul care confirmă accesul României la o finanţare europeană de 16 miliarde şi aproape 700 de milioane de euro, a doua cea mai mare alocare din Uniunea Europeană prin acest instrument, după Polonia”, a precizat ministrul Alexandru Nazare într-o postare pe internet.
Acesta a subliniat faptul că programul SAFE înseamnă investiţii în apărare, securitate şi infrastructură strategică, dar şi o oportunitate economică majoră, industrie de apărare, tehnologie, locuri de muncă în sectoare strategice şi proiecte de infrastructură care pot schimba conectivitatea unor regiuni întregi.
Următoarele etape sunt intrarea în vigoare a acordului, o prefinanţare de aproximativ 2,5 miliarde de euro, prima cerere de plată, posibilă în octombrie 2026, şi derularea proiectelor, care vor avea o evidenţă distinctă şi predictibilă a finanţării până în 2031, mai arată ministrul interimar al finanţelor, citat de romania-actualitati.ro
Sursa foto: Euronews
Actualitate
Atenție! O nouă tentativă de fraudă, care are în prim-plan mesaje ce pretind că ar fi de la platforma Ghişeul.ro
O nouă tentativă de fraudă, care are în prim-plan mesaje ce pretind că ar fi de la platforma Ghişeul.ro, a fost semnalată de către specialiştii Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică.
„Potenţialele victime primesc un SMS care pretinde că provine de la platforma Ghiseul.ro sau de la o autoritate oficială şi care informează despre o presupusă amendă restantă. Mesajul include un link către o pagină frauduloasă care imită aspectul unei platforme reale”, atenționează experţii, pe pagina oficială a DNSC.
Sursa foto: Fb /DNSC.RO/ziarullumina.ro




