Divertisment
Spectacolul „Rățușca cea urâtă”, din nou pe scena Teatrului „Vasilache” (galerie foto)
Colectivul Teatrului Vasilache din Botoșani invită botoșănenii, cu mic, cu mare, să vizioneze în această săptămână spectacolul „Rățușca cea urâtă”, de H. C. Andersen, dramatizare de Valentin Dobrescu.
Spectacolul poate fi vizionat în zilele de:
- joi, 28 noiembrie 2024, de la ora 18.00
- duminică, 1 decembrie 2024, de la orele 11.00 şi 12.30
Regia artistică este realizată de Valentin Dobrescu; scenografia îi aparţine lui Mihai Pastramagiu, iar muzica este compusă de Cristian Lungu.
În distribuţie: Andrei Iurescu, Andrei Bordianu, Ana-Maria Apetrei, Ioana Buta.
Bobocul de răţuşcă este iubit la fel de mult de mama sa chiar dacă nu seamănă cu ceilalţi fraţi. Dar pentru că gâscanul, curcanul şi cocoşul nu-l primesc în curte, Răţuşca cea urâtă pleacă în lume. Cu cine se va întâlni şi cum se va descurca? Va rămâne în casa Motanului Timotei sau va muri îngheţată pe lac? Poate va fi salvată de pescar? Vizionând spectacolul puteţi afla şi trăi alături de răţuşcă emoţiile drumului ei prin viaţă.
Vă invităm să vizionaţi o poveste cunoscută şi îndrăgită de multe generaţii.
Spectacolul este recomandat copiilor peste 3 ani.
Preţ bilet: 15 lei
Biletele pentru spectacolele Teatrului „Vasilache” se pot achiziţiona:
- on line, la adresa: https://www.entertix.ro/g/334/teatrul-pentru-copii-si-tineret-vasilache.html
- accesând www.teatrulvasilache.ro secțiunea Cumpără Bilet
- de la sediul instituţiei, de marţi şi până vineri, între orele 10.30 şi 12.30
- înainte de începerea fiecărui spectacol, în limita locurilor disponibile.
Accesul în sala de spectacole se face cu o jumătate de oră înainte de începere spectacolului.
Vă aşteptăm cu drag! Până atunci… toate cele bune!
Divertisment
Teatrul „Vasilache” vă prezintă spectacolul interactiv, cu păpuşi şi actori, Nelu GâscăNeluʼ! (foto)
Colectivul Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani vă invită joi, 16 ianuarie 2025, de la ora 18.00, şi duminică, 19 ianuarie 2025, de la orele 11.00 şi 12.30, să vizionaţi spectacolul Nelu GâscăNeluʼ!
Regia spectacolului Nelu GâscăNeluʼ! este semnată de Florin Iftode, autor text Maria Gornic, muzica Kevin MacLeod, asistent regie Alin Gheorghiu, iar scenografia este realizată de Gelu Rîşca.
Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: Renata Voloşcu, Pavel Petrași, Oana Asofiei, Ioana Buta, Adelina Cojocariu, Cosmin Tanasă și Andrei Bordianu
Spectacolul Nelu GâscăNeluʼ! prezintă păţaniile unui pui de gâscă lăudăros, adoptat de doi vecini nostimi. Din cauza lăudăroşeniei lui, Nelu GâscăNeluʼ era cât pe ce să fie făcut friptură de către doamna Vulpe. Însă, cum „prietenul la nevoie se cunoaşte”, Măriuca, o fetiţă cumsecade şi prietena gâscănelului, îl salvează pe acesta din ghearele doamnei Vulpe.
Colectivul Teatrului „Vasilache” vă invită să vizionaţi un spectacol interactiv, cu păpuşi şi actori, din care copiii vor învăţa că „lauda de sine, nu miroase-a bine!” subliniază Florin Iftode, regizorul spectacolului.
Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani!
Preţ bilet: 20 lei
Biletele pentru spectacolele Teatrului „Vasilache” se pot achiziţiona:
- on line https://www.entertix.ro/…/teatrul-pentru-copii-si
- accesând www.teatrulvasilache.ro secțiunea Cumpără Bilet
- de la sediul instituţiei, de marţi şi până vineri, între orele 10.30 şi 12.30, dar şi înainte de începerea fiecărui spectacol, în limita locurilor disponibile.
Accesul în sala de spectacole se face cu o jumătate de oră înainte de începere spectacolului.
Vă aşteptăm cu drag!
Cultură
Botoșani, orașul legat pe vecie de Mihai Eminescu. „Luceafărul”…săpat în piatră! (video)
O plimbare inedită în căutarea pietrelor decorative pe care sunt săpate strofele poemului „Luceafărul”, pe străzile din Botoșani, orașul legat pe vecie de numele poetului național Mihai Eminescu.
Am mers pe urma lor pe străzi, căutându-le, chiar revenind în unele locuri, cu grija de a nu trece neobservată vreuna, mai ales în centrul vechi printre clădiri de acum un secol și jumătate, frumos restaurate, case negustorești și boierești, biserici vechi, unde încă se păstrează farmecul târgului de altă dată unde s-a născut Mihai Eminescu, la 15 ianuarie 1850.
Firul strofelor săpate în piatră continuă în Parcul „Mihai Eminescu”, noua denumire a Grădinii publice „Vârnav” sau „Belvedere”, până la Colegiul Național ce îi poartă numele, fondat în 1887, unde se află piatra nr. 99.
Le-am căutat și le-am găsit pe toate, recitând în gând îndrăgitul poem pe care îl învățasem pe de rost la școală, bucuroase că nu l-am uitat!
Sursa text/video: youtube/Averio Veronica Ionescu
Divertisment
„Povestea omului de zăpadă”, primul spectacol din acest an la Teatrul „Vasilache” din Botoșani
Colectivul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasilache” din Botoșani vă invită să vizionaţi cea mai recentă premieră, „Povestea omului de zăpadă”, o adaptare după H.C. Andersen.
Spectacolul poate fi vizionat în zilele de:
- joi – 9 ianuarie 2025, începând cu ora 18.00
- duminică – 12 ianuarie 2025, de la orele 11.00 şi 12.30
Regia artistică este realizată de Florin Iftode, iar scenografia îi aparţine lui Gelu Rîșca.
În distribuţie: Renata Voloşcu, Andrei Bordianu, Ioana Buta, Oana-Marilena Asofiei, Ana-Maria Apetrei, Alin Gheorghiu, Adelina Cojocariu şi Cristian Fluerariu.
Vă plac oamenii de zăpadă, nu-i aşa? Dar ştiţi cum se nasc oamenii de zăpadă? Se nasc din jocul copiilor, la fel ca şi omuleţul de zăpadă din acest spectacol.
Spectacolul este recomandat copiilor peste 3 ani.
Preţ bilet: 20 lei.
Biletele pentru spectacolele Teatrului „Vasilache” se pot achiziţiona:
- on line https://www.entertix.ro/g/334/teatrul-pentru-copii-si-tineret-vasilache.html
- accesând www.teatrulvasilache.ro secțiunea Cumpără Bilet
- de la sediul instituţiei, de miercuri şi până vineri, între orele 10.30 şi 12.30, dar şi înainte de începerea fiecărui spectacol, în limita locurilor disponibile.
Accesul în sala de spectacole se face cu o jumătate de oră înainte de începere spectacolului.
Vă aşteptăm cu drag!
-
Evenimentcu 2 zile in urma
Zilele Eminescu, la Ipotești. Manifestări prilejuite de împlinirea a 175 de ani de la nașterea poetului
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Vârsta de la care nu mai poți șofa. În ce condiții ești obligat să renunți la permis
-
Actualitatecu o zi in urma
Bărbat omorât în bătaie în propria casă. Principalul suspect este chiar vecinul său
-
Culturăcu o zi in urma
Botoșani, orașul legat pe vecie de Mihai Eminescu. „Luceafărul”…săpat în piatră! (video)
-
Actualitatecu o zi in urma
FC Botoșani a încheiat pregătirea din Antalya cu o victorie, scor 4-1, în amicalul cu FK Radnički
-
Culturăcu 2 zile in urma
Alexandru Vlahuță despre Eminescu: Era de o tristețe și o melancolie sfâșietoare…
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Un proiectil neexplodat din perioada războiului a fost descoperit de un bărbat într-o pădure
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Cum ar putea arăta noul monovolum de la Dacia (foto)