Actualitate
Șoferi cu tupeu, fără permis și cu autovehicule neînmatriculate, depistați de polițiști în trafic
La data de 26 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pe DC 57, în comuna Gorbănești, un autovehicul condus de un tânăr de 18 ani, din municipiul Botoșani.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autovehiculul pe care îl conducea nu era înmatriculat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat.
Tot vineri, 26 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Dorohoi, un autovehicul, condus de un tânăr, de 32 de ani, din comuna Broscăuți.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că numerele de înmatriculare ale autovehiculului respectiv nu-i aparțin. Mai mult decât atât, acesta nu avea asigurare obligatorie conform prevederilor legale.
Și în acest caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulație a unui autovehicul neînmatriculat.
Sursa foto: Bihoreanul
Actualitate
Agent economic sancționat de polițiști pentru evaziune fiscală
În data de 13 ianuarie 2025, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE), au acționat pe raza municipiului Botoșani, pe linia prevenirii și combaterii actelor de evaziune fiscală.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, la un operator economic de pe raza municipiului Botoșani, s-a stabilit faptul că acesta nu emite bonuri fiscale pentru produsele comercializate către consumatori, acesta fiind sancționat cu amendă contravențională de 15.000 de lei, totodată fiind dispusă și suspendarea activității la unitatea de vânzare a bunurilor, pentru o perioadă de 15 zile.
Actualitate
Bărbat reținut de polițiști, după ce a pătruns în curtea unei persoane și a furat o bicicletă
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 51 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în data de 18 decembrie 2024, ar fi pătruns fără drept, în curtea persoanei vătămate, o femeie de 42 de ani, din același municipiu, de unde ar fi sustras o bicicletă.
Bărbatul, a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.
Sursa foto: Bihoreanul
Actualitate
Sunați la 112 dacă o vedeți pe Eliza!
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore, de 10 ani, din comuna Dimăcheni, care a părăsit domiciliul în această seară, 14 ianuarie, în jurul orei 17.00, iar până în prezent nu a revenit.
STREDIE ELIZA are următoarele semnalmente: păr șaten deschis, ochi căprui, 1,50 m înălțime, aproximativ 50 de kg.
Eliza era îmbrăcată cu geacă roz, ghiozdan negru cu roz, ghete roz, pantaloni negri.
Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celui mai apropiat sediu de poliție.
-
Evenimentcu 2 zile in urma
Zilele Eminescu, la Ipotești. Manifestări prilejuite de împlinirea a 175 de ani de la nașterea poetului
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Vârsta de la care nu mai poți șofa. În ce condiții ești obligat să renunți la permis
-
Actualitatecu o zi in urma
Bărbat omorât în bătaie în propria casă. Principalul suspect este chiar vecinul său
-
Culturăcu o zi in urma
Botoșani, orașul legat pe vecie de Mihai Eminescu. „Luceafărul”…săpat în piatră! (video)
-
Actualitatecu o zi in urma
FC Botoșani a încheiat pregătirea din Antalya cu o victorie, scor 4-1, în amicalul cu FK Radnički
-
Culturăcu 2 zile in urma
Alexandru Vlahuță despre Eminescu: Era de o tristețe și o melancolie sfâșietoare…
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Un proiectil neexplodat din perioada războiului a fost descoperit de un bărbat într-o pădure
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Cum ar putea arăta noul monovolum de la Dacia (foto)